Libertatea presei (II)

Să ne închipuim lumea de astăzi fără internet, telefon, televizor sau radio este aproape imposibil dar, în Bucureștiul de altădată exista acel liant care făcea legătura între oameni și înlocuia tot ce astăzi numim mass - media modernă.

Ziarul este un canal de transmisie peste mări și țări iar prin paginile sale se fac și se desfac guverne, se schimbă destine și se răspândește cultura. Așa apare sintagma ,,a patra putere în stat”. Gazetarul de la 1900 iubește catastrofa și urăște zilele calme. A învățat meseria din mers și înțelege că ziarul se vinde bine dacă prima pagină atrage cititorul grăbit. De aceea băieții de la colțul străzii strigă titlurile în gura mare și anunță senzaționalul următoarelor ediții. Așa a apărut ,,Universul”, cel mai popular ziar din Vechiul Regat și primul cotidian de informație care a mizat pe pe un public mai puțin cultivat. Universul copiază modelul gazetelor occidentale şi deschide calea reclamelor de pe ultimele foi.

Concurentul său direct, ,,Adevărul”, declarat anti-regalist, intuiește nevoia de știri de la prima oră și schimbă obiceiul presei distribuite la miezul zilei. Din paginile sale nu lipseau marile probleme ale actualității: cronici de știri și spectacole, viața orașului, depeșe particulare, ultima oră, calendarul zilei chiar și un roman foileton. Directorul său, Constantin Mille, recompensează exclusivitățile dar sancționează redacția atunci când publică o știre cu întârziere. Primul Redactor, adică redactorul şef de astăzi, răspundea de partea politică a gazetei. Nu era de ajuns să fie foarte inteligent ci trebuia să fie curent cu toate mişcările partidelor. Aşa se naşte legătura reciproc avantajoasă între puterea presei şi puterea politică. Orgoliile între gazetari sunt mari, iar atunci când condeiul nu este suficient de puternic, onoarea se apără prin dueluri.

Dacă la începuturile presei românești, redactorii obișnuiau să traducă articole din ziarele pariziene, berlineze și londoneze, interesul publicului a făcut să crească rolul reporterilor. Unii își petreceau ziua pe la diverse ministere în căutare de informații, alții, cu mai mult fler, pe la Palatul de Justiție după procese răsunătoare. Erau apoi reporterii de fapte diverse, totdeauna pe la orele 10, 11 la Poliția Capitalei pentru a prinde faptele din oraș. Se lucra și în serviciul de noapte, așteptând ,,ora crimelor”. Pentru evenimentele din provincie, ziarele mai importante aveau corespondenți speciali care trimiteau în redacție note telegrafice sau scrisori amănunțite.

Şi dacă Bucureştii aveau un Caragiale cronicar ideal al micii funcţionărimi care popula berăriile şi dădea buzna în Grădinile de vară, presa mondenă se naşte odată cu Mişu Văcărescu mai cunoscut sub pseudonimul Claymoor. Personaj care deschide pentru cititori budoarul elitei, acest dandy scandalos implicat în fraude şi scandaluri, descrie fără egal high-life-ul oraşului, o lume mondenă dominată de snobism şi lux epatant. Şi tare mai seamănă cu cea de astăzi.