Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Legea dării în plată, adoptată în Parlament

De prevederile legii vor beneficia persoanele fizice care au luat credit pentru cumpărarea sau construirea unei singure locuinţe.

Legea dării în plată, adoptată în Parlament
Foto: Arhiva.

Articol de Iulia Gherman, 13 Aprilie 2016, 21:46

Legea dării în plată a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi va fi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

De prevederile legii vor beneficia persoanele fizice care au luat credit pentru cumpărarea sau construirea unei singure locuinţe.

Totodată, legea le permite celor care nu îşi pot plăti ratele să predea băncii locuinţa achiziţionată.

Documentul legislativ a fost dezbătut şi modificat de Parlament, ca urmare a cererii de reexaminare, formulată de preşedintele Klaus Iohannis.

Astfel, faţă de forma adoptată iniţial, legea nu se aplică programului "Prima casă", iar plafonul creditelor a fost majorat de la 150.000 la 250.000 de euro.

De prevederile aprobate beneficiază şi persoanele care sunt în proces de executare silită, nu însă şi cei care au fost condamnaţi printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii.

Sistemul bancar "trebuie să aibă o relaţie corectă cu toţi clienţii"

Deputatul PNL, Daniel Zamfir, a subliniat că documentul legislativ nu a fost gândit împotriva sistemului bancar.

Daniel Zamfir: "Cer guvernatorului României să oprească intoxicarea, să înceteze presiunile publice pe care le face, să-i lase pe români să decidă ei felul în care vor să-şi trăiască viaţa de acum încolo".

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a precizat că nu trebuie lansat un atac la adresa Băncii Naţionale, dar le-a cerut celor din sistemul bancar să aibă o relaţie corectă cu toţi clienţii.

Liviu Dragnea: "Este important ca de azi înainte şi sistemul bancar să înţeleagă că au rolul civic de a sprijini atât economia, cât şi persoanele fizice. N-am fost de acord ca această lege să se adreseze celor care au luat credite pentru a construi mai multe imobile, ci doar un imobil şi doar pentru locuire".

După votul din Camera Deputaţilor, care a avut valoare decizională, Legea va fi trimisă spre promulgare şefului statului.

Preşedintele Klaus Iohannis nu mai are dreptul să ceară o nouă reexaminare a documentului legislativ.

Acesta poate fi însă, eventual, contestat la Curtea Constituţională.

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități
România 25 Aprilie 2024, 21:43

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități

Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, a precizat pentru Radio România Actualități că "deocamdată nu există indicii...

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități
Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
România 25 Aprilie 2024, 21:05

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro

Procurorii din România ai Parchetului European investighează o posibilă fraudă de peste o jumătate de milion de euro, cu care...

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
România 25 Aprilie 2024, 20:58

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara

A fost asigurată suma totală de 9,3 miliarde de lei pentru plata în avans, respectiv la începutul lunii mai, a pensiilor şi a...

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
România 25 Aprilie 2024, 20:44

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova s-a reunit în această după-amiază pentru a analiza situaţia de la...

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie
România 25 Aprilie 2024, 20:39

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie

Ministerul Energiei a lansat două programe de finanţare a proiectelor pentru surse regenerabile de energie şi modalităţi de...

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
România 25 Aprilie 2024, 19:32

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

Potrivit unor surse judiciare, fostului președinte Ion Iliescu îi va fi adusă la cunoștință calitatea de suspect vineri, la...

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA
România 25 Aprilie 2024, 19:22

Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA

Jurnalistul Grigore Cosma, etnic român din Odesa: Cu părere de rău, aceste ajutoare pot fi folosite acum doar pentru apărare,...

Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA
România şi alte 17 state au semnat o declaraţie comună pentru eliberarea imediată a ostaticilor din Fâșia Gaza
România 25 Aprilie 2024, 19:13

România şi alte 17 state au semnat o declaraţie comună pentru eliberarea imediată a ostaticilor din Fâșia Gaza

Liderii a 18 ţări, între care preşedintele Klaus Iohannis, au semnat o declaraţie comună prin care cer eliberarea ostaticilor...

România şi alte 17 state au semnat o declaraţie comună pentru eliberarea imediată a ostaticilor din Fâșia Gaza