Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Laura Kovesi, propusă de premier pentru şefia DNA (LIVE UPDATES)

Crin Antonescu a declarat că premierul ar fi lăsat ministerul justiţiei la PNL dacă liberalii nu ar fi vrut să retragă propunerile de procurori şefi.

Laura Kovesi, propusă de premier pentru şefia DNA (LIVE UPDATES)
Laurei Codruţa Kovesi Foto: Arhivă.

Articol de Răzvan Stancu, Petruţ Hîrţescu, 03 Aprilie 2013, 10:10

Ora 19.55 - Liderul PNL, Crin Antonescu, după şedinţa Biroului Permanent al PNL: "Noi nu ne mai asumăm responsabilitatea ministerului justiţiei".

Ora 19.35 - Principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat se impune a fi respectat de toate autorităţile, precizează CSM pe siteul instituţiei.

Reacţia CSM vine în urma precizărilor Guvernului, conform cărora ''Consiliul Superior al Magistraturii nu are nici competenţa de numire şi nici de delegare a unui magistrat în funcţia de prim-adjunct al procurorului general''.

CSM subliniază că, prin excepţie, pentru rezolvarea situaţiilor de vacanţă a acestor funcţii, este prevăzută în mod expres posibilitatea delegării.

Ora 17.52 - Copreşedintele USL, liderul PNL Crin Antonescu, confirmă că PNL renunţă la ministerul justiţiei iar "premierul şi PSD si-au asumat responsabilitatea ministerului".

Ora 17.39 - Premierul Victor Ponta a anunţat după reuniunea USL că ministerul justiţiei va trece la PSD iar PNL nu a cerut în schimb alt minister.

Ora 16.30 - Premierul Victor Ponta declară că "de astăzi nu mai avem procuror general, domnul Morar nu mai are bază legală să conducă Ministerul Public".

Victor Ponta: a anunţat că mâine va mai propune alte persoane pentru "posturile care sunt vacante".

Ora 16.24 - Vicepreşedintele PSD Marian Oprişan declară, înaintea reuniunii USL, că "politicul administrează justiţia iar magistraţii o înfăptuiesc".

Ora 16.18 - Fostul ministru al justiţiei Tudor Chiuariu(PNL) declară că propunerile pot fi retrase de ministrul justiţiei până la momentul numirii noilor procurori şefi.

Ora 16.10 - Guvernul susţine că numirea şi delegarea unui magistrat în funcţia de prim-adjunct al procurorului general nu sunt de competenţa CSM.

Precizarea a fost făcută în contextul în care mandatul lui Daniel Morar în această funcţie a expirat ieri, iar în urmă cu o săptămână Secţia pentru Procurori a CSM a prelungit cu încă şase luni delegarea acestuia ca prim adjunct al procurorului general.

Ora 16.00 - Reuniune de urgenţă a USL, programată la această oră.

Ora 15.50 - Fostul ministru al Justiţiei, europarlamentarul PDL, Monica Macovei, susţine că premierul Victor Ponta "minte de la o oră la alta şi sfidează CE şi CSM".

Monica Macovei mai arată, într-o postare pe blogul său, că propunerea lui Tiberiu Niţu pentru funcţia de procuror general "este sfidătoare".

Europarlamentarul PDL mai apreciază că la concursul organizat in 2012, Tiberiu Niţu "a avut o prestaţie ridicolă şi a fost respins de CSM".

Ora 14.45 - Liderul PDL Vasile Blaga a declarat pentru Radio România Actualităţi că numirile procurorilor şefi trebuie să fie făcute în afara spaţiului politic şi a insistat că este nevoie de o procedură transparentă de selectţie a candidaţilor.

Liderul PDL îi reproşează lui Victor Ponta că s-a răzgîndit de prea multe ori în privinţa respectivelor propuneri, iar astăzi a dat publicităţii decizia finală printr-o scrisoare datată în ziua de ieri 2 aprilie.

Ora 13.45 - Comisia Europeană a luat notă de numele avansate de guvernul român pentru ocuparea funcţiilor de procuror general şi şef al DNA şi nu îşi abandonează opinia privind necesitatea unei proceduri de selecţie, însă aşteaptă şi reacţia CSM în acest proces, a declarat pentru mass-media româneşti, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray.

Ora 13.00 - Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit astăzi calendarul audierilor celor propuşi de premierul Victor Ponta.

În intervalul 03.04.2013 - 30.04.2013 - sunt solicitate documentele ce trebuie să însoţească candidaturile şi termen pentru transmiterea tuturor documentelor cerute de lege şi regulament;

30.04.2013 - 21.05.2013 - punerea în dezbatere publică a proiectelor de management şi efectuarea verificărilor asupra candidaturilor;

21.05.2013 - 28.05.2013 - analiza rezultatelor demersului anterior;

28, 29, 30.05.2013 - intervievarea candidaţilor;

03.06.2013 - transmiterea avizelor către ministerul justiţiei

Ora 11.55 - Liderul PNL a declarat că pentru prima dată de la înfiinţarea USL premierul nu i-a consultat pe liberali, ci doar le-a comunicat decizia, de care PNL "se desparte fundamental".

"Această decizie luată de premier, ca ministru interimar al justiţiei, este o decizie pe care domnia sa a luat-o, asupra căreia, pentru prima dată de la înfiinţarea USL, nu ne-am consultat, şi pe care ne-a comunicat-o, şi de care am luat act şi asupra căreia ne despărţim fundamental.

"Asta nu înseamnă ruperea alianţei", a mai spus Crin Antonescu

Ora 11.40 - Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că nu este de acord cu ceea ce el a numit "înţelegerile politice făcute cu preşedintele Traian Băsescu" prin care s-ar împărţi "poziţiile de conducere din parchete".

"Nu suntem de acord cu numirea Laurei Kovesi la conducerea DNA.

"Laura Kovesi a fost şefa parchetului general în timpul regimului Băsescu, timp de 6 ani.

"Faptul că ne opunem nu înseamnă ruperea coaliţiei, noi doar dorim să punctam foarte clar opoziţia noastră".

Crin Antonescu a spus că USL s-a angajat "să scoată justiţia de sub dominaţia preşedintelui Băsescu" pentru a aduce oamenilor "şansa de a beneficia de o justiţie independentă".

"Nu putem fi parte a unui troc politic cu numirile la procuratură", a mai spus copreşedintele USL Crin Antonescu.

Ora 11.15 - În şedinţa de guvern premierul Victor Ponta a încercat să justifice numirile făcute în această dimineaţă la şefia parchetelor.

El a spus că a constatat expirarea mandatului interimar al lui Daniel Morar în funcţia de procuror general dar şi că în parchetul general ar exista un monopol.

"Parchetul a devenit moşia domnului Morar.

"A mai apărut un monopol în România, al domnului Morar asupra procurorilor.

"Acţiunea mea de astăzi e făcută pentru a evita un asemenea monopol întrucât parchetele nu trebuie să fie ale partidelor dar nici ale unui singur om", a spus Victor Ponta.

Ora 11.10 - Într-un comunicat, Partidul Conservator propune partenerilor din USL o întîlnire oficială a liderilor, în decursul acestei zile, "pentru a identifica o abordare responsabilă care să concilieze opiniile diferite şi să asigure o poziţie unitară şi transparentă a Uniunii pe tema nominalizărilor la conducerea Parchetelor", transmite reporterul RRA, Petruţa Smântână.

În opinia conservatorilor, USL are voinţa şi capacitatea de a-şi respecta, în egală măsură, atît angajamentele asumate în raport cu cetăţenii români, care i-au acordat încrederea, legitimitatea de a guverna şi un mandat pentru o schimbare profundă cît şi obiectivele agreate împreună cu partenerii europeni, se mai arată în comunicatul emis de Partidul Conservator.

Ora 10.49 - liderul PNL Crin Antonescu a anunţat că va susţine o conferinţă de presă la sediul USL, la ora 11.30.

Ora 10.45 - preşedintele camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea (PSD) declară că "USL nu se va rupe" întrucât numirile la parchete "sunt făcute în conformitate cu procedurile prevăzute de lege şi oricine ar fi fost în locul premierului ar fi făcut la fel".

Ora 10.35 - Potrivit reporterului RRA, Iulia Gherman, social-democratul Viorel Hrebenciuc susţine că propunerea premierului Victor Ponta ca Laura Kovesi să ocupe funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu pune în dificultate relaţia PSD cu PNL.

Viorel Hrebenciuc a declarat că asemenea numiri nu sunt de natură politică şi nu există motiv ca relaţia din USL să fie afectată.

Social-democratul a mai spus că premierul Victor Ponta şi-a exercitat atribuţiile până la sfârşit, ceea ce arată că este un om de decizie, care nu poate fi clintit prea uşor din hotărârile pe care le-a luat, a mai transmis redactorul nostru.

Ora 10.30 - deputatul PNL Ludovic Orban a declarat la o televiziune de ştiri că "PSD ar trebui să-l trimită acasă pe Victor Ponta".

"Victor Ponta se prezintă în situaţia unei marionete de ale cărei sfori trage Traian Băsescu", a spus Ludovic Orban.

Numiri la şefia parchetelor

Premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al justiţiei, a transmis Consiliului Superior al Magistraturii, o listă de propuneri pentru conducerea Parchetului general şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În document se precizează că lista a fost înaintată întrucât mandatul interimar al lui Daniel Morar în funcţia de procuror general expiră astăzi, iar legea nu mai prevede o nouă prelungire.

Între persoanele propuse pentru avizare se numără Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror şef al DNA, Tiberiu Niţu – pentru procuror general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aceeaşi scrisoare, Alina Bica este propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism.

Pentru funcţia de prim adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este propus Dimitrie Bogdan Licu, iar Codruţ Olaru pentru funcţia de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă ICCJ.

Elena Giorgiana Hosu este nominalizată pentru funcţia de adjunct al procurorului şef al Direcţiei de investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.


Scrisoarea premierului Victor Ponta către CSM cu propunerile pentru şefii procurorilor

Consiliul Superior al Magistraturii va da un aviz consultativ propunerilor, iar ultimul cuvânt îi aparţine preşedintelui României.

Conform articolului 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 "procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată".

Nominalizări "doar după stabilirea procedurii"

Preşedintele CSM, Oana Hăineală, a declarat că procurorii au solicitat în unanimitate ministrului interimar al justiţiei Victor Ponta ca procedura de alegere a şefilor procurorilor "să fie una de selecţie".

În ceea ce priveşte exigenţele, procurorii ar dori ca viitorii şefi ai parchetelor "să provină din structuri specializate, să aibă un portofoliu în domeniu, să fie persoane cu reputaţie şi experienţă la nivel înalt".

Premierul Victor Ponta, prezent la şedinţa CSM, a precizat că mai întâi va discuta cu preşedintele Traian Băsescu iar apoi se va consulta cu co-preşedintele USL, Crin Antonescu, pentru a se stabili ce nominalizare va face PNL pentru viitorul ministru al justiţiei.

"Probabil că voi numi întâi un nou ministru al justiţiei, care va stabili şi va conduce aceste proceduri (n.r. - de numiri la şefia parchetelor)", a declarat Victor Ponta.

Divergenţă la nivelul conducerii la vârf a USL

În timp ce Victor Ponta acceptă să discute ca variantă numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef al DNA, Crin Antonescu respinge această propunere.

El a spus că, până acum, nu a discutat acest subiect cu Victor Ponta, care are libertatea de a face propunerile dorite din calitatea sa de ministru interimar al justiţiei, şi a precizat că divergenţa pe acest subiect nu pune în pericol unitatea USL.

"Cred că ştim foarte bine, după atâta vreme - şi eu, şi premierul - să ne amenajăm, inclusiv în registrul declaraţiilor publice, raporturile dintre noi, iar faptul că avem o poziţie divergentă pe un anumit subiect nu înseamnă niciun conflict politic între noi, cu atât mai puţin între partidele noastre, iar chestiunea cu ruperea USL rămâne o himeră sau o speranţă pentru unii, care, aşa ca să, ştiu şi eu, să vă dau totuşi o speranţă, trebuie să mai aştepte", a spus Crin Antonescu.

Liberalii nominalizează un candidat pentru ministerul justiţiei

Liberalii se întrunesc miercuri în Biroul Politic Naţional, pentru a nominaliza un candidat pentru şefia Ministerului Justiţiei, după ce marţi premierul Victor Ponta a renunţat să mai facă propuneri pentru procurorii şefi, de la Parchetul General şi de la DNA.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că Ministerul Justiţiei este în responsabiltiatea politică a PNL.

El a evitat să menţioneze vreun nume, dar a spus că viitorul ministru ar trebui să urmeze procedurile recomandate de Comisia Europeană în ceea ce priveşte propunea procurorilor şefi.

România poate fi „poarta de investiții a statului Qatar în UE”
Politică 17 Aprilie 2024, 16:36

România poate fi „poarta de investiții a statului Qatar în UE”

Premierul Marcel Ciolacu efectuează o vizită în Qatar.

România poate fi „poarta de investiții a statului Qatar în UE”
Senatul a discutat în comisiile de specialitate noul Cod Silvic
Politică 16 Aprilie 2024, 16:43

Senatul a discutat în comisiile de specialitate noul Cod Silvic

Documentul urmează să stabilească un echilibru între interesele fiecărei părți implicate în acest domeniu, a spus în cadrul...

Senatul a discutat în comisiile de specialitate noul Cod Silvic
CNSAS deţine „peste 95% din documentele care privesc Holocaustul din România”
Politică 16 Aprilie 2024, 15:07

CNSAS deţine „peste 95% din documentele care privesc Holocaustul din România”

Minorităţile naţionale vor avea un reprezentant în Colegiul CNSAS, potrivit unei măsuri adoptate de Camera Deputaţilor.

CNSAS deţine „peste 95% din documentele care privesc Holocaustul din România”
Pericolul atacurilor cibernetice, al propagandei și al știrilor false „este real și acut”
Politică 16 Aprilie 2024, 14:43

Pericolul atacurilor cibernetice, al propagandei și al știrilor false „este real și acut”

La București are loc un forum internațional dedicat tehnologiilor digitale și modalităților de protejare a infrastructurii...

Pericolul atacurilor cibernetice, al propagandei și al știrilor false „este real și acut”
Aproape o treime dintre candidaţii propuşi de partide la alegerile europarlamentare din iunie sunt femei
Politică 16 Aprilie 2024, 08:16

Aproape o treime dintre candidaţii propuşi de partide la alegerile europarlamentare din iunie sunt femei

Aproape o treime dintre candidaţii propuşi de partide la alegerile europarlamentare din iunie sunt femei, iar 10 din 15...

Aproape o treime dintre candidaţii propuşi de partide la alegerile europarlamentare din iunie sunt femei
Încep înscrierile candidaţilor pentru alegerile locale din 9 iunie
Politică 16 Aprilie 2024, 07:37

Încep înscrierile candidaţilor pentru alegerile locale din 9 iunie

Campania electorală pentru europarlamentare, pe posturile de radio şi de televiziune, publice şi private, începe în data de...

Încep înscrierile candidaţilor pentru alegerile locale din 9 iunie
Deputatul Silviu Vexler a condamnat atacul Iranului asupra Israelului
Politică 15 Aprilie 2024, 19:11

Deputatul Silviu Vexler a condamnat atacul Iranului asupra Israelului

Într-o declaraţie în plenul Camerei Deputaţilor, Silviu Vexler a subliniat că acţiunile Iranului ameninţă atât Orientul...

Deputatul Silviu Vexler a condamnat atacul Iranului asupra Israelului
Noul Cod Silvic, în dezbaterea comisiilor de la Senat
Politică 15 Aprilie 2024, 08:07

Noul Cod Silvic, în dezbaterea comisiilor de la Senat

Proiectul de lege prevede inclusiv supravegherea video a drumurilor forestiere.

Noul Cod Silvic, în dezbaterea comisiilor de la Senat