Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: PRIETENII DE LA 10 - continuare Marţi, 21 August

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Radu Dobriţoiu

14 Februarie 2018
Vizualizari: 578
Comentează add

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat astăzi că DNA are mecanisme interne de autocurăţare şi dacă un procuror a încălcat legea, nu înseamnă că toţi sunt la fel.

Laura Codruţa Kovesi: DNA are mecanisme interne de autocurăţare

radu-dobritoiu

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarant, în conferinţa de presă susţinută astăzi, că DNA are mecanisme interne de autocurăţare şi dacă un procuror a încălcat legea, nu înseamnă că toţi sunt la fel.

„DNA a dovedit că respectă legea, că legea e egală pentru toţi. (...) Dacă un procuror dintr-o instituţie a încălcat legea, nu înseamnă că toţi sunt la fel”, a afirmat Kovesi într-o conferinţă de presă la sediul DNA.

Aceasta a arătat că nu este prima dată când sunt incidente cu privire la activitatea profesională a DNA, însă de fiecare dată când procurorii nu şi-au respectat atribuţiile profesionale, a sesizat Inspecţia Judiciară.

„Am declarat la preluarea mandatului de procuror şef al DNA toleranţă zero la corupţie, toleranţă zero la neprofesionalism în DNA. Nu este prima dată când sunt incidente cu privire la activitatea profesională din DNA. (...) Atunci când procurorii n-au respectat atribuţiile profesionale, am sesizat Inspecţia Judiciară. Am cerut Consiliului Superior al Magistraturii revocarea unor procurori care nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu. Cred că sunt probleme în toate instituţiile, important este cum te raportezi la ele. La primul semn că un procuror din DNA nu a respectat legea, nu a avut o conduită corespunzătoare, am reacţionat conform atribuţiilor legale. Atunci când a fost vorba de o faptă penală, am investigat-o. Atunci când a fost vorba de o abatere disciplinară, am sesizat inspecţia disciplinară sau am cerut revocarea procurorilor care nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu. Dar acest lucru ce înseamnă? Că avem mecanisme interne de autocurăţare. Acest lucru nu înseamnă că toţi procurorii din DNA sunt la fel”, a mai afirmat Kovesi.

De asemenea, ea a arătat că, în ultimii patru ani, instituţia a obţinut cele mai bune rezultate de la înfiinţarea ei.

„Procurorii din DNA nu falsifică probe, procurorii din DNA respectă legea în administrarea probelor. Modul în care lucrează procurorii din DNA într-un dosar penal este supus controlului judecătoresc. În toate dosarele noastre care sunt supuse judecăţii, judecătorii verifică dacă procurorii au respectat legea atunci când au administrat o probă. Este în curs o verificare a Inspecţiei Judiciare. (...) Inspecţia Judiciară s-a sesizat încă din cursul zilei de luni. Mai mult decât atât, doi dintre colegii ale căror nume au fost vehiculate în presă au sesizat chiar ei Consiliul Superior al Magistraturii şi implicit Inspecţia Judiciară tocmai pentru a se face aceste verificări. Aşteptăm să vină Inspecţia Judiciară şi aşteptăm să se verifice modul în care s-a lucrat în acest dosar”, a mai declarat procurorul şef al DNA.

 

Inculpatului Vlad Cosma, martor protejat, i s-a ridicat protecţia

 

Tot astăzi, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că fostului deputat Vlad Cosma, martor cu identitate protejată într-o cauză, i s-a ridicat protecţia în cursul zilei de luni, pentru că şi-a devoalat singur faptele pe care le-a dat în declaraţii.

„Inculpaţii (...) au devoalat propriile lor fapte de şantaj. Acesta este unul dintre motive pentru care inculpatului Cosma Vlad Alexandru, care a fost audiat într-o cauză ca martor cu identitate protejată, în cursul zilei de luni i s-a ridicat protecţia, întrucât şi-a devoalat singur faptele pe care le-a dat în declaraţii”, a precizat Kovesi într-o conferinţă de presă.

Aceasta a arătat că Vlad Cosma a avut calitate de martor în 12 dosare ale DNA, iar în altele a fost trimis în judecată, acesta fiind motivul pentru care se prezenta la Serviciul Teritorial Ploieşti.

De asemenea, Kovesi a spus că fostul deputat a fost de multe ori la DNA Ploieşti pentru a depune „din proprie iniţiativă” denunţuri.

„De foarte multe ori, prezenţa sa a fost solicitată de procurori, în special când a fost audiat în calitate de inculpat, dar de foarte multe ori, din proprie iniţiativă, acest inculpat s-a prezentat la Serviciul Teritorial Ploieşti şi din proprie iniţiativă a formulat denunţuri cu privire la fapte de corupţie sau cu privire la alte persoane care ar fi comis fapte de corupţie. A avut calitate de martor în 12 dosare”, a mai declarat şefa DNA.

Aceasta a mai precizat că a cerut un raport scris colegilor de la DNA Ploieşti în urma informaţiilor apărute în ultima perioadă în spaţiul public, anunţând că a primit documentul în cursul zilei de miercuri şi că un raport scris a fost trimis şi procurorului general.


Etichete Conferinta presa KovesiLaura Codruţa KovesiDNA

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live