Ascultă Radio România Actualitaţi Live

La volan, "fără permis"

Prin proiectul strategiei naţionale pentru siguranţă rutieră 2011-2020, şofatul fără permis al anumitor vehicule, la anumite intervale orare şi cu însoţitor ar urma să fie posibil.

La volan, "fără permis"
Foto: Arhivă Agerpres.

Articol de Ionuţ Dragu, 21 Februarie 2012, 13:10

Potrivit proiectului strategiei naţionale pentru siguranţă rutieră 2011-2020, vehiculele ar urma să poată fi conduse şi fără permis obţinut prin examen, pe anumite drumuri, la ore speciale şi cu însoţitor cu experienţă.

Acest lucru va fi posibil numai după ce şoferul va fi supus unui proces de instruire şi testare.

Un element important prevăzut în proiect este referitor la răspunderea juridică pentru corectitudinea cu care este condus autovehiculul.

Însoţitorul va deţine întreaga responsabilitate şi, în consecinţă, este obligat să deţină un permis de conducere valabil.

Părţile implicate în elaborarea strategiei sunt unităţi publice centrale şi locale recunoscute prin lege, care au atribuţii privind siguranţa rutieră.

Cu toate acestea, noul proiect i-a nemulţumit pe reprezentanţii Poliţiei Rutiere din România.

"Deşi sunt opt ministere care au contribuit la această strategie de siguranţă rutieră, este posibil ca această propunere să vină de la un minister care nu are atribuţii şi nici un fel de legătură cu siguranţa rutieră", a declarat pentru Radio România Actualităţi şeful Poliţiei Rutiere din România, Lucian Diniţă.

El nu este de acord cu noua strategie, întrucât "circulaţia fără carnet de conducere nu oferă nici un fel de siguranţă rutieră."

Şeful Poliţiei Rutiere a ţinut şi să sublinieze faptul că această strategie nu este un proiect de lege şi nu va fi niciodată propusă în Parlament.

De asemenea, el consideră că noua strategie poate genera confuzii prin felul în care a fost redactată, deşi cei care au propus-o au urmărit, de fapt, scăderea numărului de accidente rutiere cu 50 la sută.

Spre exemplu, în cazul unui eveniment rutier, Lucian Diniţă susţine că este nedrept pentru o eventuală victimă să nu poată să ia nici o măsură împotriva celui vinovat datorită faptului că respectivul nu deţine carnet de conducere.

Obţinerea permisului auto, condiţionată de învăţământul minim obligatoriu

O altă noutate pe care o aduce proiectul strategiei naţionale pentru siguranţă rutieră 2011-2020 este condiţionarea obţinerii permisului auto de învăţământul minim obligatoriu.

Potrivit documentului, în paralel, va fi introdus şi "permisul provizoriu de conducere", premergător obţinerii permisului auto şi valabil numai pe teritoriul României, cu anumite restricţii pentru şofer.

De asemenea, potrivit documentului vor creşte taxele pentru proprietarii care deţin mai multe maşini.

Ca măsură împotriva "agresivităţii rutiere", prin proiectul amintit, guvernul ar urma să interzică folosirea dispozitivelor de detectare a aparatelor radar.

De asemenea interzise vor fi şi accesul pe drumurile publice a vehiculelor de tip ATV, cu excepţia drumurilor comunale.

Un alt element de noutate care va fi adus în traficul rutier din România este obligativitatea permisului de conducere pentru mopede.

Amenzi pe loc şi cu chitanţă

În acelaşi timp, potrivit proiectului strategiei naţionale pentru siguranţă rutieră va fi introdusă posibilitatea plăţii pe loc a amenzii, pe bază de chitanţă eliberată de agentul de poliţie.

Prescrierea proceselor verbale nu va mai putea fi posibilă, potrivit proiectului strategiei naţionale pentru siguranţă rutieră 2011-2020.

--fb1

O parte din încasările obţinute din amenzi vor fi vărsate la bugetul, fără ca sumele să fie cedate integral la bugetele locale, ca în prezent.

Totodată, prin acest proiect va fi introdus "tichetul de contravenţie" care va evidenţia amenzile plătite.

Acest tichet va fi anexat la permisul de conducere.

Lipsa acestui tichet va însemna că şoferul nu a achitat amenda şi va atrage după sine suspendarea dreptului de a conduce autovehicule până la plata sumei respective.

Pentru "creşterea gradului de intransigenţă" a legii în cazul vehiculelor care circulă cu viteză mai mare decât cea legală, vor fi majorate gradual, în funcţie de cuantumul vitezei, atât durata de suspendare a permisului, cât şi cuantumul amenzii.

Examenul auto, mai amplu

Procedura de examinare pentru acordarea permisului de conducere va fi modificată în sensul unei evaluări "mai ample", inclusiv medico-psihologice, a abilităţilor de conducere, nu doar cu verificarea cunoaşterii legislaţiei şi a abilităţii de a efectua anumite manevre în trafic.

În document se atenţionează că, deşi la data aderării la UE România a preluat obiectivul comunitar de reducere cu 50%, până în 2010, a numărului de victime ale accidentelor rutiere, acest indicator a crescut anual, proporţional cu creşterea parcului auto în condiţiile unei infrastructuri învechite şi în lipsa unei politici coerente în domeniu.

"În momentul actual, estimarea pierderilor economice şi sociale cauzate de accidentele rutiere ne indică o valoare de aproximativ 1,5% din Produsul Intern Brut", se arată în acelaşi document.

Pentru o treime dintre accidentele grave, vinovaţi sunt şoferii tineri, cu vârste cuprinse între 18-25 ani, în principal din cauza vitezei.

Un sfert dintre toţi conducătorii auto au fost de altfel amendaţi cel puţin o dată în ultimii trei ani pentru depăşirea limitei de viteză.

Amenzile aplicate conform regimului circulaţiei sunt estimate la peste 450 milioane lei anual, cu un grad de încasare de doar 40% faţă de peste 90% în alte state UE.

UPDATES: Matinalul RRA se aude din Țara Lăpușului
România 26 Aprilie 2024, 06:54

UPDATES: Matinalul RRA se aude din Țara Lăpușului

Despre tradiții seculare și vremuri moderne, despre șezătorile înainte de Paști, dar și despre viața socială a lăpușenilor, o...

UPDATES: Matinalul RRA se aude din Țara Lăpușului
Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi
România 25 Aprilie 2024, 22:05

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi, spune ministrul familiei, Natalia...

Tinerii dependenţi de droguri au nevoie de centre de adicţie pentru a fi reabilitaţi
Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități
România 25 Aprilie 2024, 21:43

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități

Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, a precizat pentru Radio România Actualități că "deocamdată nu există indicii...

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități
Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
România 25 Aprilie 2024, 21:05

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro

Procurorii din România ai Parchetului European investighează o posibilă fraudă de peste o jumătate de milion de euro, cu care...

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
România 25 Aprilie 2024, 20:58

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara

A fost asigurată suma totală de 9,3 miliarde de lei pentru plata în avans, respectiv la începutul lunii mai, a pensiilor şi a...

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
România 25 Aprilie 2024, 20:44

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova s-a reunit în această după-amiază pentru a analiza situaţia de la...

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie
România 25 Aprilie 2024, 20:39

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie

Ministerul Energiei a lansat două programe de finanţare a proiectelor pentru surse regenerabile de energie şi modalităţi de...

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
România 25 Aprilie 2024, 19:32

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

Potrivit unor surse judiciare, fostului președinte Ion Iliescu îi va fi adusă la cunoștință calitatea de suspect vineri, la...

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei