Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Justiţia, monitorizată de la Bruxelles

Bucureştiul găseşte scuze şi acuze.

Justiţia, monitorizată de la Bruxelles

Articol de Ionuţ Dragu, 22 Iulie 2009, 20:25

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Johanes Laitenberger, a declarat la prezentarea raportului pe Justiţie că România şi Bulgaria au câştigat un nou impuls în privinţa reformelor, dar, în opinia Executivului UE, este necesară continuarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Laitenberger a spus că CE a făcut un număr de 16 recomandări României şi că a adoptat miercuri, în ultimul colegiu al comisarilor înaintea vacanţei, rapoartele pe tema progreselor în domeniul Justiţiei pentru România şi Bulgaria.

Raportul arată că nu este necesară invocarea clauzei de salvgardare. În document se menţionează că România a recâştigat impulsul în ceea ce priveşte procesul de reformă dar, pentru a putea demonstra progrese susţinute, acesta nu ar trebui politizat. Comisia "invită" România să facă o evaluare a impactului celor patru coduri, dar şi să realizeze o consultare publică eficientă pe tema celor două coduri de procedură civilă şi penală, a căror adoptare este cerută cât mai curând.

Corespondentul Radio România la Bruxelles, Claudia Marcu, transmite că avem un raport de ţară cu modificări semnificative faţă de proiectul care a circulat în ultimele zile, atât ca ton, cât şi din punctul de vedere al conţinutului. Pentru prima dată raportul face referire la corupţia la nivel local. Principalele domenii menţionate sunt educaţia şi sănătatea, iar de remarcat sunt dispariţia menţiunilor care puneau sub semnul întrebării statul de drept. De asemenea, raportul nu face referire la aderarea la Spaţiul Shengen şi nici la gestionarea fondurilor europene.

De asemenea, în document se arată că România încă se luptă "pentru a depăşi moştenirea unei constituţii uneori ambigue şi faptul că cele două coduri, Civil şi Penal, nu au fost complet revizuite, ci preluate din trecutul comunist".

Comisia Europeană propune "continuarea cât mai rapidă, a cazurilor transmise de ANI referitor la averile nejustificate, incompatibilităţi şi conflicte de interese, de către organismele judiciare şi disciplinare".

Accesaţi aici Raportul de ţară în limba româna.

Comisia Europeană menţine monitorizarea pe justiţie
România 22 Iulie 2009, 20:02

Comisia Europeană menţine monitorizarea pe justiţie

Transparency International România le recomandă decidenţilor români să ia măsuri concrete pentru remedierea problemelor...

Comisia Europeană menţine monitorizarea pe justiţie
Marea Britanie: România are nevoie în continuare de progrese
România 22 Iulie 2009, 17:03

Marea Britanie: România are nevoie în continuare de progrese

Ambasadorul britanic la Bucureşti apreciază continuarea mecanismului de monitorizare

Marea Britanie: România are nevoie în continuare de progrese
România 19 Aprilie 2024, 09:33

"Apel matinal" - Invitat: directorul executiv al Fundației World Vision România, Mihaela Nabăr

"Apel matinal" - Invitat: directorul executiv al Fundației World Vision România, Mihaela Nabăr.

"Apel matinal" - Invitat: directorul executiv al Fundației World Vision România, Mihaela Nabăr
Un avion care a plecat din Polonia spre Egipt a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Timişoara
România 19 Aprilie 2024, 09:25

Un avion care a plecat din Polonia spre Egipt a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Timişoara

Un avion care efectua un zbor din Polonia spre Egipt a aterizat de urgenţă noaptea trecută pe Aeroportul Internaţional...

Un avion care a plecat din Polonia spre Egipt a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Timişoara
Informaţii din trafic
România 19 Aprilie 2024, 08:53

Informaţii din trafic

Un nou punct de trecere a frontierei între România şi Ungaria ar urma să fie deschis la Beba Veche, în judeţul Timiş.

Informaţii din trafic
Riscurile și consecințele consumului de droguri
România 19 Aprilie 2024, 08:10

Riscurile și consecințele consumului de droguri

Riscurile și consecințele consumului de droguri constituie tema unei campanii organizate de postul Radio România Actualități...

Riscurile și consecințele consumului de droguri
Primul centru de consiliere și informare antidrog destinat adolescenților
România 19 Aprilie 2024, 08:07

Primul centru de consiliere și informare antidrog destinat adolescenților

Primul centru de consiliere și informare antidrog destinat adolescenților funcționează în mall-ul Grand Arena din București.

Primul centru de consiliere și informare antidrog destinat adolescenților
Spitalele din Timişoara se confruntă cu grave probleme financiare
România 19 Aprilie 2024, 07:48

Spitalele din Timişoara se confruntă cu grave probleme financiare

Marile spitale din Timişoara se confruntă cu grave probleme financiare, iar soluţiile se lasă aşteptate.

Spitalele din Timişoara se confruntă cu grave probleme financiare