Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Jurnal Militar din 31.12.2016

Rezerviştii voluntari, dotarea Forţelor Aeriene Romane cu F-16 şi misiunea militarilor români in Teatrul de Operaţii Afganistan în 2016.

Jurnal Militar din 31.12.2016

Articol de Bogdan Silviu Răducan, 03 Ianuarie 2017, 10:13

Realizator: Bogdan Silviu Răducan - Bună dimineaţa şi bine v-am regăsit! Sunt Bogdan Silviu Răducan. Ca în fiecare sâmbătă, de acum şi până la 9:30, vorbim despre armată. Doar că astăzi, în ultima zi a lui 2016 şi, evident, la ultima ediţie a "Jurnalului militar" din 2016, alăturăm actualităţii o retrospectivă a anului pe care ne pregătim să-l încheiem. De fapt, o scurtă retrospectivă, pentru că dintre multele evenimente militare importante de peste an despre care am fi putut vorbi, din motive de spaţiu am selectat doar două: intrarea F-16 în dotarea Forţelor Aeriene Române şi misiunile Armatei Române din acest an din teatrul de operaţii Afganistan. Înainte de orice însă şi mai ales astăzi, 31 decembrie, începem desigur cu muzică, Robbie Williams, "Love my life".

Ascultaţi "Jurnal militar" la Radio România Actualităţi. Nu chiar de mâine, dar în 2017 armata intenţionează să încheie contracte cu aproximativ trei mii de rezervişti voluntari. O parte dintre aceştia se vor instrui în Forţele Terestre. Radu Dobriţoiu a vorbit, printre altele, şi despre acest subiect, în emisiunea "Euroatlantica", de săptămâna trecută, cu şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-locotenent Dumitru Scarlat.


General-locotenent Dumitru Scarlat: La nivelul Statului Major al Forţelor Terestre, am identificat structurile unde aceşti tineri pot veni şi se pot instrui. De asemenea, şi în funcţie de nevoile pe care noi le avem, să le oferim specialităţile, în aşa fel încât să aibă posibilitatea să aleagă să fie parte în structurile noastre, structuri şi de comandă, şi structuri de execuţie, şi noi ne bucurăm foarte mult de faptul că aflăm intenţia tienrilor de a veni către forţele terestre. În bugetul Statului Major al Forţelor Terestre pentru anul 2017 trebuie să ştiţi că noi avem alocată o sumă, astfel încât să putem primi voluntari pentru instrucţie. Este lesne de înţeles că totul costă şi în cadrul bugetului, pe lângă toate celelalte probleme specifice pe care le avem noi, de personal...

AUDIO: Emisiunea Jurnal Militar din 31.12.2016

Radu Dobriţoiu: Cartiruire, cazarmament.


General-locotenent Dumitru Scarlat: Sigur că da. Echipament, pentru că în momentul în care au venit în cazarmă, ei trebuie să primească un echipament, echipament care să le fie bun şi pe care să-l folosească pentru instruire, în mod deosebit în poligoanele noastre şi, de asemenea, şi în sălile de curs, pentru că ei trebuie să fie pregătiţi dn toate punctele de vedere. Discutăm acum despre o nouă ţinută, un nou echipament, care să fie mult mai bun decât ceea ce a fost până acum.


Radu Dobriţoiu: A fost prezentat de Ziua Armatei, a fost prezentat la 1 Decembrie, la Parada Naţională. Este, iată, un echipament de luptă cu totul nou.


General-locotenent Dumitru Scarlat: Da, aşa este. Noi l-am analizat în decurs de un an de zile. Trebuie să ştiţi că militari din Statul Major al Forţelor Terestere au fost echipaţi cu această ţinută şi cu tot ce înseamnă echipamentul nou. După o perioadă, noi ne-am exprimat observaţiile, acestea au fost înţelese şi aplicate, iar noul echipament este cel pe care noi ni-l dorim pentru ostaşii noaştri şi grija noastră pentru personal a fost de-a lungul timpului, este în continuare, pornind de la echipamente, şi am discutat despre echipamentele individuale, dar vreau să vă spun că s-au făcut paşi importanţi şi noi credem în modernizarea forţelor armate. Începând cu anul viitor, două procente din PIB vor ajunge către Ministerul Apărării Naţionale. Asta înseamnă foarte mult, pentru că, vă spuneam, echipamentele noastre sunt destul de vechi, trebuie schimbate şi toată lumea ştie treaba aceasta. Însă ştim cu toţii că nu pot fi realizate aceste schimbări peste noapte.


Realizator: Generalul-locotenent Dumitru Scarlat, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, fragment din emisiunea "Euroatlantica", relizator: Radu Dobriţoiu. "Euroatlantica" este difuzată în fiecare joi, la Radio România Actualitaţi, după ştirile orei 21:00.

Ne întoarcem la "Jurnalul militar" de astăzi. 2016 este anul în care au avut loc certificarea capacităţii operaţionale a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu şi au fost declarate capabilitate operaţională iniţială a Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est şi capabilitatea finală pentru Unitatea de Integrare a Forţelor NATO. Însă tot 2016 este şi anul când au intrat în dotarea Forţelor Aeriene Române primele avioane F-16 Fighting Falcon. Forţele aeriene protugheze au predat Forţelor Aeriene Române primul lot de F-16 pe 28 septembrie, în cadrul unei ceremonii organizate în Baza aeriană din Monte Real Portugalia. Câteva zile mai târziu cele şase aeronave, cinci în simplă comandă şi una în dublă comandă, modernizate la standardul F-16 MLU 5.2 R se aflau la Borcea, în Baza 86 Aerienă Locotenent-aviator "Gherghe Mociorniţă". În emisiunea "Jurnal militar" din 1 octombrie, Cristian Dumitraşcu vorbea despre acest subiect cu Adelin Petrişor, jurnalist la Televiziunea publică, corespondent de război şi pasionat de zbor şi de avioane miliatre.


Adelin Petrişor: F-16 este un pas înainte. MiG-ul e un avion proiectat prin anii '50, F-ul prin anii '70-'80, de exemplu aparatele pe care le-am cumpărat noi sunt produse între '81 şi '83, au mai bine de jumătate din resursa de zbor, adică pot zbura încă multe ore de aici încolo, cam 8.000 de ore pe aparat, au fost revitalizate în Portugalia, li s-au schimbat motoarele, avionica a fost upgradată, softul, pentru că aparatura de bord funcţionează cu un soft, softul este o versiune destul de bună, spun specialiştii, 5.2. Oamenii se sperie când aud preţuri aşa de mari, cum, domnule, 12 avioane să coste 628 de milioane de euro? Şi mă întreba chiar operatorul care a fost în Portugalia, dar cât costă o bucată? În aviaţie nu poţi să calculezi preţul pe bucată. 628 de milioane de euro, de exemplu, este preţul pentru un pachet. Tu ai cumpărat acele 12 aparate, tu ai cumpărat piese de schimb, tu ai cumpărat revitalizarea acelor aparate...


Reporter: Mentenanţă, sigur.


Adelin Petrişor: ... tu ai cumpărat armament în banii ăştia, adică rachete, bombe ş.a.m.d. şi cel mai scump sau poate know-how-ul, adică ţie portughezii în banii ăştia ţi-au şi antrenat nouă piloţi şi 80 de tehnici, ingineri şi maiştri. Nu poţi să cumperi avionul ca şi cum ţi-ai cumpăra o maşină, o iei acasă. Trecerea pe un avion este destul de complicată. Gândiţi-vă că noi am semnat acordul în 2013 şi abia acum avem primele şase avioane. Vom avea toate avioanele, toate cele 12, cred că în septembrie 2017. Deci, uite cât de mult durează trecerea. Bun, la a doua escadrilă va fi mult mai uşor, pentru că ai deja instructor de F-16, ai deja piloţi de F-16, inginerii şi tehnicienii sunt pregătiţi./eradu/atataru/ Preţurile sunt foarte mari în aviaţie. Costă foarte mult ora de zbor, pentru că în ora de zbor sunt incluse toate cheltuielile legate de aparatul respectiv. Aviatorii români, de exemplu, când s-a pus prblema schimbării MiG-ului şi-au dot toţi un bimotor, şi este normal, să ai două motoare, te ajută mult mai mult. Doamne fereşte, ai problemă cu un motor, poţi veni la aterizare cu celălalt! În cazul MiG-ului sau în cazul lui F-16, dacă ai pierdut motorul, trebuie să te catapultezi. Ei, ai noştrii au vrut două motoare, însă noi nu ne permitem două motoare. Ora de zbor, de exemplu, la F-18 este de câteva zeci de mii de dolari, F-18 fiind un avion cu două motoare. Aviatorii îşi doresc întotdeauna foarte mult. Problema este şi cât poţi din punct de vedere al bugetului. Acum sunt unii care critică programul acesta F-16, pentru că sunt avioane luate la mâna a doua. Polonia, de exemplu, şi-a cumpărat 48 de avioane noi Block 50-52 cu mult înaintea noastră. Da, se putea mai bine. Clar se putea mult mai bine, însă.


Reporter: Se putea mai bine, dar este totuşi oricum un pas înainte pentru noi. Ştiu că ai fost acolo, Adelin. Te-aş întreba care este diferenţa, pentru că tu ai zburat şi MiG-ul şi pe F-16.


Adelin Petrişor: Eu am zburat ca jurnalist. Vă pot spune ce spun piloţii.


Reporter: Da, sigur, exact.


Adelin Petrişor: E o diferenţă foarte mare. Se zboară mult mai uşor avionul. Pilotul se concentrează mai mult pe misiuni şi mai puţin pe zbor. E un avion de generaţie a patra, fly-by-wire. Se zboară uşor, spuneam, pentru piloţi e uşor să ţină în aer avionul şi stau mai mult concentraţi pe misiuni. Sunt mult mai multe misiuni. De exemplu, comandantul escadrilei, Cătălin Micloş, îmi spunea că acum vor putea executa mult mai multe tipuri de misiuni mult mai uşor, însă va fi nevoie de mult antrenament, multe ore de zbor.


Realizator: Adelin Petrişoar, fragment din emisiunea "Jurnal militar" din 1 octombrie, emisiune realizată de Cristian Dumitraşcu. Rămânând la acelaşi subiect, ar mai fi de adăugat că pe 16 decembrie soseau în România, tot la Borcea, în Baza 86 Aeriană, încă trei aeronave F-16 Fighting Falcon. Ultimele trei avioane din cele 12 cumpărate din Portugalia vor fi livrate în cursul anului viitor. "Jurnalul militar" continuă. Am ajuns din nou la muzică. "Rag'n Bone Man" - Humane, după care vorbim despre misiunile desfăşurate de miliarii români în teatrul de de operaţii Afganistan în acest an.

Realizator: Am revenit în studioul Radio România Actualităţi pentru ultima parte a "Jurnalului militar". Militarii români au fost şi în acest an prezenţi în treatrele de operaţii Afganistan, în cadrul misiunii NATO Resolute Support, misiune care are rolul de a pregăti, consilia şi oferi asistenţă foţelor naţionale afgane de securitate şi apărare. Armata României a avut în 2016 în Afganistan detaşamente International Military Police, AYAT şi ale Elementului Naţional de Sprijin, subunităţi ale forţelor pentru operaţii speciale, aşa-numitul grup românesc de Operaţii Speciale şi batalioane de infanterie Protecţia Forţei, acestea din urmă fiind de altfel prezenţa românească cea mai consistenţă din punct de vedere numeric în teatrul de operaţii. Începutul anului îi găsea în Afganistan pe militarii Batalionului 811 Infanterie Protecţia Forţei "Dragonii Transilvani" din Dej. Misiunea lor avea să se încheie în februarie. La acel moment al transferului de autoritate, ofiţerul de informare şi relaţii publice al Dragonilor Transilvani, Radu Mureşan, transmitea din Baza Aeriană Kandahar.


Radu Mureşan: Pentru modul excepţional în care şi-au executat misiunea, militarii Batalionului 811 Infanterie Protecţia Forţei "Dragonii Transilvani" au fost medaliaţi de către reprezenanţii americani cu medalia NATO "Non-Article 5". General de brigadă Antonio Augusto, comandantul Train Advise Assist Command - South.


Antonio Augusto: A fost o experienţă deosebită. Am luptat alături de militari profesionişti dintr-o armată profesionistă şi a fost excelent să lucrăm împreună aici, în Afganistan.


Realizator: Locotenent-colonel Adrian Costaru, comandantul Batalionului 811 Infanterie Protecţia Forţei "Dragonii Transilvani".


Adrian Costaru: Am ştiut că venim într-un mediu foarte des schimbător, în care ai nevoie de foarte multă flexibilitate, dar batalionul a fost dislocat şi în 2010 în acelaşi teatru de operaţii, şi marea majoritate a militarilor sunt la a patra, a cincea sau chiar a şasea misiune. M-am bazat foarte mult pe experienţa lor, pe gradul de coeziune pe care l-au atins şi, de asemenea, pe experienţa liderilor de la cel mai mic nivel, de la grupă şi terminând cu comandanţii de companie.


Realizator: Misiunea Dragonilor Transilvani în teatrul de operaţii Afganistan avea să fie preluată pentru următoarele şase luni de militarii Batalionului 2 Infanterie Protecţia Forţei Călugăreni din Bucureşti. În perioada februarie - august 2016, în cadrul Misiunii NATO Resolut Support, cei 420 de militari ai batalionului au executat peste 2.300 de misiuni în provincia Kandahar, prin care au asigurat securitatea bazei militare şi a personalului forţelor coaliţiei, au oferit asistenţă şi consiliere pentru forţele armate şi de securitate afgane, au dezvoltat proeicte în sprijinul educaţiei, au distribuit materiale şi au acordat asistenţă umanitară. În august 2016, în ultima corespondenţă din Afganistan, ofiţerul de informare şi relaţii publice al Batalionului 2, Mădălina Ilinca, ne vorbea despre buna colaborare dintre militarii români şi forţele armate afgane.


Mădălina Ilinca: Timp de şase luni, militarii români au executat zeci de misiuni alături de partenerii afgani. Locotenent-colonelul Mohamed Zaher, comandantul de batalion, este familiarizat cu infanteriştii noştri, prima sa întâlnire cu ei având loc în anul 2006 în provincia Zabul.


Mohamed Zaher: Sper ca pe viitor să putem lucra la fel de bine şi să continuăm misiunile începute. Vreau să mulţumesc forţelor româneşti prezente aici pentru tot sprijinul pe care ni-l acordă.


Mădălina Ilinca: Buna colaborare cu militarii afgani a fost subliniată şi de comandantul Batalionului 2 Infanterie Călugăreni, locotenent-colonelul Ovidiu Lungu, aflat pentru a treia oară în Afganistan.


Locotenent-colonelul Ovidiu Lungu: O relaţie foarte bună am avut în această misiune cu forţele afgane. Sunt pentru a treia oară în teatrul de operaţii din Afganistan, iar de fiecare dată am găsit o armată afgană mai bună, mai performantă, mai profesionistă. Relaţia cu Brigada MSF, cu Batalionul 4 din cadrul brigăzii MSF a fost una specială. Am reuşit să facem misiuni împreună continuu, misiuni deliberate, misiuni de rutină, misiuni care au ajutat la asigurarea unui mediu de securitate stabil în CDA, fapt ce a dus la finalizarea misiunii noastre în teatrul de operaţii din Afganistan cu succes.


Reporter: Pe 7 februarie 2016, în Baza Aeriană Militară Kandahar îşi începeau misiunea militarii Batalionului 2 Infanterie Călugăreni. În cele aproximativ şase luni, au executat sute de patrule îmbarcate şi debarcate alături de parteneri, zeci de misiuni aeropurtate cu elicopterele Chinook şi Black Hawk şi misiuni CIMIC. Dar, pe lângă toate acestea, au reuşit să lege o prietenie strânsă cu forţele Armatei Afgane. Căpitan Herz Atullah, comandantul Companiei a 4-a.


Herz Atullah: Soldaţii români sunt profesionişti şi doresc să le transmit un singur gând, să îşi continue misiunea aici, aşa cum au făcut-o şi până acum. Am colaborat foarte bine cu căpitanul Săndel Ştefan, comandantul Companiei a 2-a. Am devenit prieteni foarte apropiaţi.


Reporter: Compania I "Lions", condusă de căpitanul Ovidiu Popescu, Compania II "Eagles", comandată de căpitanul Săndel Şetfan, Compania III "Draco", a căpitanului Cătălin Ştefănescu, şi Compania a IV-a "Bulldogs", condusă de căpitanul Constantin Gheorghică, şi-au executat misiunile, astfel încât în aria de responsabilitate să fie linişte, iar populaţia civilă să ştie că este în siguranţă./rduinu/atataru


Realizator: În august 2016 Batalionul 2 era înlocuit în teatrul de operaţii Afganistan de Batalionul 341 Infanteire, Protecţia Forţei "Rechinii Albi". Misiunea militarilor dobrogeni se va încheia de abia anul viitor, aşa că pentru finalul ediţiei de astăzi a "Jurnalului militar" revenim în actualitate şi ascultăm corespondenţa transmisă în această săptămână de ofiţerul de informare şi relaţii publice al Batalionului, locotenent Mirela Gheorghe.


Locotenent Mirela Gheorghe: Ne apropiem de finalul unei alte săptămâni cu vreme caldă aici, în Kandahar, unde militarii Batalionului 341 Infanterie, Protecţia Forţei "Rechii Albi" se află dislocaţi de mai bine de cinci luni. Pentru îndeplinirea obiectivelor misiunii "Resolute Support", zi de zi, infanteriştii dobrogeni execută diferite tipuri de misiuni în comun cu celelalte forţe de coaliţie, spriinind forţele de securitate şi apărare afgană şi fiind aproape de populaţia locală. Scopul este de a interzice libertatea de mişcare a forţelor insurgente, de a culege informaţii despre situaţia din zonă şi de a atrage populaţia locală de partea forţelor coaliţiei. Sublocotenent Andrei Cristea, întors dintr-o misiune desfăşurată în aproapiere Bazei Militare Kandahar.


Sublocotenent Andrei Cristea: Misiunea a fost structurată pe două faze. Prima fază a misiunii a fost o patrulă îmbarcată şi debarcată, cu scopul de interzicere a amplasării dispozitivelor explozive improvizate şi a atacurilor cu foc indirect asupra bazei, iar cea de-a doua fază a misiunii a constatat în executare a unei patrule debarcate în satul Molla 'Abdulla Kariz şi de a angajare a liderilor locali cu scopul de spori încrederea populaţiei în lideri locali, în forţele de securitate şi apărare afgane şi în forţele de coaliţei. Cu această ocazie, ne bucurăm că am reuşit să aducem zâmbete pe feţele copiilor care învaţă în şcoala din localitate, oferindu-le jucării şi dulciuri.


Locotenent Mirela Gheorghe: Moralul militarilor români dislocaţi în Baza Militară din Kandahar este ridicat. Fiind ultima corespondenţă din Afganistan, din anul acesta, doresc cu acest prilej să transmit atât în numele meu, cât şi în numele colegilor mei dislocaţi în teatru de operaţii Afganistan, tuturor familiilor din ţară, prietenilor noştri şi ascultătorilor Radio România Actualităţi, multă sănătate, un an nou fericit şi plin de bucurii!


Realizator: Din Afganistan, locotenent Mirela Gheorghe, ofiţerul de informare şi relaţii publice al Batalionul 341 Infanterie, Protecţia Forţei "Rechinii Albi". Mulţumesc. Şi cu asta "Jurnalul militar" a ajuns la final. Noi, redacţia militară de radio rămânem alături de dumneavoastră pe Internet, pe pagina anoastră de Facebook "Ora Armatei" şi pe pagina de web romania-actualitati, în secţiunea "Emisiuni" căutaţi "Jurnal militar". Piesa de final vine de la Bon Jovi - "Have a Nice Day". Eu sunt Bogdan Silviu Răducan. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată şi, până data viitoare, rămâneţi cu bine, iar Anul Nou să vă aducă sănătate, fericire şi numai bine! La mulţi ani!

Jurnal Militar 24 Martie 2020, 16:47

Angajari temporare in sistemul medico-militar

Ministerul Apararii Nationale face angajari temporare in sistemul medico-militar

Angajari temporare in sistemul medico-militar
Jurnal militar 1 Februarie
Jurnal Militar 02 Februarie 2020, 15:30

Jurnal militar 1 Februarie

O nouă producție marca "Ora Armatei", în al 80-lea an de emisiune la radioul public. Ediţia include un interviu realizat în...

Jurnal militar 1 Februarie
Jurnal Militar editia din 18 ianuarie 2020
Jurnal Militar 20 Ianuarie 2020, 12:38

Jurnal Militar editia din 18 ianuarie 2020

Editie cu invitate in studio: locotenent Alexandra Vîrlan si locotenent Mirela Vâță

Jurnal Militar editia din 18 ianuarie 2020
"Jurnal militar" - ediţia din 21 decembrie
Jurnal Militar 21 Decembrie 2019, 15:21

"Jurnal militar" - ediţia din 21 decembrie

Ediție specială dedicată împlinirii a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, invitat în studio istoricul Florian...

"Jurnal militar" - ediţia din 21 decembrie
"Jurnal militar" 7 decembrie: Summitul NATO de la Londra
Jurnal Militar 07 Decembrie 2019, 17:27

"Jurnal militar" 7 decembrie: Summitul NATO de la Londra

"Jurnal militar" 7 decembrie: Summitul NATO de la Londra
Emisiunea Jurnal Militar din 16.12.2017
Jurnal Militar 22 Ianuarie 2018, 14:39

Emisiunea Jurnal Militar din 16.12.2017

Secvente dintr-un interviu realizat de Alexandru Leaua cu Majestatea Sa, Regele Mihai I, la Palatul Elisabeta din Bucuresti,...

Emisiunea Jurnal Militar din 16.12.2017
Emisiunea Jurnal Militar din 09.12.2017
Jurnal Militar 20 Ianuarie 2018, 14:32

Emisiunea Jurnal Militar din 09.12.2017

In memoria Majestatii Sale, Regele Mihai I; In memoria generalului Constantin Didulescu.

Emisiunea Jurnal Militar din 09.12.2017
Emisiunea Jurnal Militar din 04.12.2017
Jurnal Militar 29 Decembrie 2017, 17:55

Emisiunea Jurnal Militar din 04.12.2017

Ziua Naţională, la parada militară din Bucureşti; expoziţia de fotografie, realizată de colegul Ilie Pintea în Kandahar, în...

Emisiunea Jurnal Militar din 04.12.2017