Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Jurnal Militar din 28.11.2015

Întâlnirea şefului Statului Major General cu şeful Gărzii Naţionale a SUA, cu generalul Frank Grass.

Jurnal Militar din 28.11.2015
Cea mai mare poartă de acces în Baza Aeriană Kandahar (foto: Mihai Pintiliciuc)

02 Decembrie 2015, 09:54

Realizator - Cristian Dumitraşcu: Primul subiect al emisiunii vine din actualitatea militară: întâlnire a şefului Statului Major General cu şeful Gărzii Naţionale a SUA, cu generalul Frank Grass. De asemenea, oaspetele american s-a întâlnit şi cu ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, vinei 27 noiembrei, la sediul MApN din România. A fost o vizită oficială fructuoasă. Şeful Gărzii Naţionale din SUA a spus că lucrurile merg foarte bine. Nu ne îndoiam de asta, dar haideţi să-l ascultăm pe generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General:


Nicolea Ciucă: Este momentul în care prin prezenţa domnului general Grass în ţara noastră, dânsul fiind membru al Comitetului Întrunit al conducerii Armatei SUA, reliefează importanţa Parteneriatului Strategic, reliefează importanţa activităţilor bilaterale, reliefează faptul că militarii americani şi miltarii romani planifică şi desfăşoară activităţi de pregătire în comun şi, de asemenea, ceea ce este foarte important, planifică şi desfăşoară în comun operaţii în toate teatrele în care noi ne-am angajat să participăm cu efective şi cu tehnică militară.


Realizator: A fost şeful Statului Major General, general-loctotenent Nicolae Ciucă, de la întâlnirea aceasta cu generalul amercian Frank Grass, pe care, de asemenea, vă intiv să ascultăm ce a declarat:

AUDIO: Emisiunea Jurnal Militar din 28.11.2015

Franck Grass: Prima mea vizită în Româia a fost acum 15 ani. Am, aşadar, o relaţie de lungă durată cu armata română. Aveam nevoie să mă întorc în România şi să petrec ceva vreme cu partenerii noştri, alături de care am fost şi suntem şi, de asemenea, vom fi împreună mult timp, pentru că securitatea celor mulţi trebuie apărată. Este o ocazie excelentă să învăţăm unii de la alţii, să devenim mai puternici, să continuăm perfecţionarea interoperabilităţii pe toate cele trei catgorii de forţe, trupe terestre, marină, forţe aeriene. Domnule general, la final, vă mulţumesc pentru invitaţia de a veni în ţara dumneavoastră minunată.

Realizator: Următorul subiect, Combined Resolve. Reamintesc, Combined Resolve este un exerciţiu sau, mai corect spus, a fost un exerciţiu multinaţional desfăşurat în Germania, care s-a încheiat zilele trecute. Locotenet-colonel Claudiu Topor, comandatul Batalionului 191 Infanterie "Colonel Radu Golescu" din Arad.

Claudiu Topor: Exerciţiul a avut un scenariu şi o concepţie deosebite. Toate elementele de la nivel brigadă până la nivel companie fiind implicate în repetiţii şi antrenamente, în aşa fel încât acţiunea să decurgă fluent, fără sincope, cu integrarea tuturor forţelor participante. Facilităţile de instruire din centrele de pregătire din Germania stimulează creativitatea ofiţerului de Stat Major, dorinţa de a se instrui a comandanţilor de plutoane, grupe oferind totodată condiţii optime luptătorului de a pune în practică deprinderile şi aptitudinile individuale. Doresc să le transmit mulţumiri tuturor participanţilor la acest exerciţiu, tuturor luptătorilor pentru conduita de care au dat dovadă, structurilor din subordine care au făcut posibilă desfăşurarea acestui exerciţiu în condiţii excepţionale, de la deplasarea personalului şi tehnicii în Germania, asigurarea suportului logistic şi de comunicaţii, până la întoarcerea înapoi în ţară în condiţii de deplină siguranţă.

Realizator: Încă un exerciţiu important desfăşurat luna aceasta în Balcani, se numeşte chiar aşa "Balkan Bridges", la care au participat nici mai mult nici mai puţin de nouă state din această zonă din Sud-Estul Europei. Îl ascultăm în corespondenţa următoare pe maiorul Costel Păstaie, locţiitorul comandantului Batalionului 2 Infanterie din Bucureşti:

Costel Păstaie: A fost un exerciţiu care a avut la bază un scenariu fictiv şi a integrat acţiunile militarilor din nouă state balcanice. Un exerciţiu de instruire distribuit, în care am condus o celulă de răspuns de nivel batalion în Bucureşti, interconectată cu o structură multinaţională din Bulgaria. Activitatea noastră s-a desfăşurat în "Centrul pentru jocuri de război şi experimentări doctrinare" din Univeristatea Naţională de Apărare. Batalionul replicat a fost încadrat cu militari din cadrul Brigăzii 1 Mecanizate pe structura Batalionului 2 Infanterie Călugăreni. Scopurile exerciţiului au fost: creşterea interoperabilităţii structurilor implicate şi validarea funcţionalităţii reţelei de exerciţii şi instruire. Dincolo de aceste scopuri majore ale exerciţiului, pentru militarii batalionului am considerat această activitate ca fiind o altă oportunitate în instruirea noastră. Vreau să menţionez faptul că ne-am adaptat rapid condiţiilor şi cerinţelor exerciţiului, bazându-ne pe experienţa practică dobândită în cadrul exerciţiilor şi misiunilor naţionale şi internaţionale anterioare.

Realizator: O aplicaţie interesantă la care participă militarii noştri, este una dintre cele mai importante brigăzi ale României pe partea de est din Armata a II-a, cum era în trecut, Brigada 282 Mecanizată "Unirea Principatelor", Aplicaţia se desfăşoară în Peninsula Scandinavă. Generalul Ovidiu Pop, comandatul Brigăzii 282 Mecanizată "Unirea Principatelor" din Focşani, a transmis prin telefon:

Ovidiu Pop: Este o aplicaţie complexă, unde brigada participă cu zece ofiţeri din cadrul Statului Major al brigăzii. În cadrul aplicaţiei participă foarte multe naţiuni din cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Este o activitate complexă de dislocare a forţelor aliate în nordul continentului, respectiv în ţările scandinave. Această activitate durează zece zile. În urma acestei activităţi, EURASIAN STAR 2015, în anul viitor, în luna aprilie-mai, va avea loc aplicaţie "Trident Jaguar" 2016, respectiv continuare acestei activităţi. Până în acest moment, Brigada 282 Infanterie Mecanizată şi-a îndeplinit toate misiunile cu succes.

Chiar am fost apreciaţi atât de către comandantul Armatei I a Armatei Turciei, cât şi de comandant, unde Brigada 282 Infanterie Mecanizată este afiliată. Este un mare câştig în ceea ce priveşte munca în comun cu colegii noştri, cât şi punerea în practică a procedurilor NATO.

Realizator: Vom vorbi astăzi şi despre parada de 1 Decembrie. Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Poliţia Locală Bucureşti şi Administraţia Naţională a Penitenciarilor desfăşoară în aceste zile activităţi de prgătire a paradei militare, care va fi organizată, marţi, 1 Decembrie, în Piaţa Constituţiei, cu prilejul celei mai importante zile ale românilor.

Ar fi de spus aici că în Bucureşti, MApN va desfăşura un personal de 1.615 persoane, 165 de piese de tehnică militară şi, cu voia lui Dumnezeu, pentru că vremea va trebui să ţină cu noi în cazul ăsta, 24 de aeronave. Vor fi şi la Alba Iulia militari, tehnică militară şi avioane, dar despre aceasta vom vorbi puţin mai târziu. La telefon se află locţiitorul şefului Statului Major General, generalul maior Adrian Tonea. Domnia sa va fi comandantul paradei. Domnule general, dacă ne auziţi, bună dimineaţa.

Adrian Tonea: Bună dimineaţa, domnule colonel.

Realizator: Am onoarea să vă salut! Este o paradă care aduce nişte noutăti şi aş vrea să începem cu acestea, înainte de a vă întreba despre antrenamente.

Adrian Tonea: Într-adevăr. Noutatea absolută a paradei din acest an este detaşamentul format din militarii răniţi în teatrele de operaţii. Camarazii noştri care poartă în suflet şi pe trup urmările misiunilor din Irak şi Afganistan merită respectul şi toată recunoştinţa noastră. O altă noutate o reprezintă participarea la paradă a Comandamentului Diviziei Multinaţionale a cărui inaugurare se va face pe 1 Decembrie, în prezenţa oficialilor NATO. De asemenea, şi în acest an, participă la paradă detaşamente de militari din armatele străine. Ne onorează cu prezenţa militari din Bulgaria, Moldova, Polonia, Statele Unite ale Americii şi Turcia. De asemenea, tot pentru prima dată defilează efective şi tehnică din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Un alt element de culoare va fi reprezentat pe formaţia de iacării acrobaţi, care vor desena pe cer tricolorul românesc. Sperăm să fie vreme frumoasă şi aviaţia să facă spectacolul atât de aşteptat de bucureşteni. Noutăţile tehnice sunt reprezentate de două avioane fără pilot, şase ATV-uri ale vânătorilor de munte pentru salvare, evacuare montană şi alte autovehicule cu destinaţie specială.

Realizator: Avioanele fără pilot, nişte piese foarte importante, din ce în ce mai importante în războiul modern.

Adrian Tonea: Într-adevăr. Aveţi dreptate/rpatulea

Realizator: Ne spuneţi şi despre greutăţile întâmpinate la repetiţii? Am văzut nişte imagini pe site-ul ministerului. Nu a fost chiar uşor aşa pe sloata asta care a fost zilele trecute.

Adrian Tonea: Da, aşa este. Însă vremea urâtă şi ploaia nu ne-au împiedicat să facem totuşi repetiţiile atât de necesare. Repetiţia generală se va desfăşura duminică, 29 noiembrie, între orele 8:00 şi 14:00, în Piaţa Constituţiei, acolo unde se va desfăşura parada militară naţională.

Realizator: Este la final şi invitaţia pe care o faceţi tuturor bucureştenilor şi nu doar bucureştenilor? Aşadar, Piaţa Constituţiei, 1 Decembrie, începând cu ora?

Adrian Tonea: Cu ora 11:00. Sperăm ca vremea să fie frumoasă şi bucureştenii să vină la parada militară. Mulţumirea noastră sufletească ar fi enormă să avem un număr cât mai mare de spectatori. Este cel mai mare eveniment organizat în capitală, de Ziua Naţională şi o ocazie ca noi românii să fim împreun şi să cinstim astfel Ziua Naţională şi pe înaintaşii noştri care şi-au dat viaţa ca România să fie o ţară independentă şi respectată în lume. Deci, îi aşteptăm, marţi, 1 Decembrie, începând cu ora 11:00, în Piaţa Constituţiei.

Realizator: Vă mulţumesc foarte mult, domnule general. Sunt convins că dumneavoastră vorbiţi mai des cu militarii aflaţi în misiune în Afganistan, dar vă propun să ascultaţi împreună cu noi mesajele pe care băieţii şi fetele noastre din teatrul de operaţii le-au transmis românilor cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Ne vedem cu toţii acolo, în Piaţa Constituţiei.

Maior Ciprian Mureşan, Batalion 811 Infanterie "Dragonii Transilvani": Cu ocazia Zilei Naţionale a României vă doresc multă sănătate, multă fericire. La mulţi ani, români de pretutindeni!

Caporal Sindon Gabriel, top cover Batalion 811 "Dragonii Transilvani": În primul rând, toate cele bune, multă sănătate, tot ce-şi doresc şi gânduri bune din Afganistan!

Plutonier Benchea Ramona, ajutor comandant grupă şi şofer: Cu ocazia Zilei Naţionale a României un călduros "La mulţi ani"!

Maior Butilă Marius, Batalion 811 Infanterie: Le transmit românilor în primul rând sănătate, să fie uniţi!

Plutonier adjutant principal Bal, consilier al comandantului: Multă sănătate, bucurii, putere de muncă şi realizări!

Căpitan Nica Andrei-Robert, din Statul Major al Batalion 811 Infanterie Protecţia Forţei: Suntem alături de voi! La mulţi ani România!

Locotenent Iriciuc Ciprian, comandant Pluton infanterie: Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, transmitem un sincer la mulţi ani tuturor românilor, familiei de acasă şi toţi să nu uite, ori unde ar fi, că sunt români! La mulţi ani!

Sergent Iriciuc Ana-Maria, comandant grupă: Cu ocazia zilei de 1 Decembrie doresc românilor să-şi amintească de obârşia şi care le sunt strămoşii.

Căpitan Gherasim Alexandru, din Batalionul Protecţia Forţei: Cu ocazia Zilei Naţionale doresc să transmit de aici, din Afganistan, un călduros "La multi ani" tuturor românilor!

Locotenent Motriuc Alexandru-Ioan, comandant pluton. De Ziua Naţională a României celor de acasă vreau să le transmit multă sănătate, bucurii alături de cei dragi şi cât mai multe realizări personale şi profesionale.

Locotenent colonel Costaru Adrian, comandantul Batalionului 811 Infanterie "Dragonii Transilvani": Cu ocazia Zilei Naţionale a României le doresc "La mulţi ani" tuturor românilor de pretutindeni!

Realizator: Au fost zece militari din Afganistan şi comandantul lor, cel de la sfârşit. Le mulţumim şi noi şi aş vrea să fac o rectificare, ne vedem cu toţii în Piaţa Constituţiei, sigur că da, noi care suntem aici şi nu cei care se află în Afganistan. Invitaţia v-a făcut-o mai devreme, comandantul paradei, generalul maior Adrian Tonea. Vă mulţumesc domnule general încă o dată.

Continuăm cu un subiect care ţine de medicină militară, foarte interesant. O să vedeţi, lucrurile au o turnură fericită pentru oamenii din Ministerul Apărării Naţionale care au avut de suferit, o echipă formată din medici de la Spitalul Militar Central şi specialişti în inginerie de la Universitatea Politehnică din Bucureşti, această echipă a câştigat medalia de aut şi alte patru distincţii la Concursul internaţional de inventică Eureka, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Bruxelles. Invenţia, "Proteza de şold, scurtă, femurală, cervicală", are cel puţin două avantaje faţă de dispozitivele care există deja pe piaţă: conservă masa osoasă şi reduce costul intervenţiei chirurgicale. Iniţiatorul acestui proiect, maiorul Marius Moga, asistent universitar şi medic primar Ortopedie-Traumatologie la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Doctor Carol Davila" din Bucureşti.

Marius Moga: Această invenţie se referă la partea de înlocuire a femurului. Avantajul acestei proteze îl reprezintă conservarea la maximum a capitalului osos, în sensul că se va rezeca doar partea bolnavă din femur, pe osul care va rămâne implatându-se acest stent cervical cu un sistem nou, inovator de fixare printr-o înşurubare, dar şi o cimentare a acestuia. Un alt avantaj al acestei proteze: posibilitatea de implantare prin tehnici minim invazive.

Prin această invenţie am anulat şi toate preocupările ortopedului, implantarea unei proteze totale de şold, de a alinia o piesă care, într-un final, să nu ducă la o complicaţie majoră a protezei şi anume luxaţia de şold. Scopul nostru este să facem ca pacientul să meargă, aşa cum mergea când şoldul era sănătos. Eu sper ca această idee să se concretizeze într-un produs pentru că sunt foarte multe persoane care au nevoie de ea, plecând de la persoane tinere la care sunt afectate şoldurile, dar şi persoanele vârstnice, afectate în special de osteoporoză.

Realizator: Sigur că da, această proteză nu este doar pentru cei care au fost răniţi în teatrele de operaţii, se poate folosi în absolut în orice afecţiune.


La sfârşit, vă spuneam că vom merge la Ţebea, am fost deja la Ţebea acum câteva săptămâni, destul de recent, m-am întâlnit cu scriitorul Ion Pârva, care a scris o carte despre un veteran de acolo, din Ţebea. "Odiseea unui veteran" se numeşte cartea, vă invit să o citiţi. Vom mai vorbi despre această carte şi despre scriitorul Pârva, dar şi despre Nicolae Zeriu, veteranul de război de acolo. Nu puteam să ocolim Complexul Memorial de la Ţebea, acolo unde este înmormântat Avram Iancu şi să ascultăm acest reportaj la care, sigur că da, poate veţi fi curioşi să mergeţi la un moment dat.

Mărioara Oprişa: La 100 de ani de la naştere, deci în 1924, aici a fost o mare sărbătoare organizată de Asociaţia Astra, a cărui preşedinte a fost domnul Vasile Goldiş. Au venit regele Ferdinand, regina Maria, primul-ministru de atunci, domnul Ionel Brătianu şi mulţi alţii, iar în cimitir au fost aduse osemintele a 72 de eroi din Primul Război Mondial de pe întreg cuprinsul ţării. De exemplu, locotenentul Bârsan este din Medgidia şi au mai fost dedicate 18 cruci în memoria Eroului Necunoscut. Puse în şir indian, 1, 8, 7, 2, ne dă exact anul morţii lui Iancu - 1872. Iancu a fost adus şi înmormântat la Ţebea din dorinţă proprie.

Spunea "cu limbă de moarte vă las eu vouă, când voi muri, să nu mă duceţi în satul meu natal Vidra de Sus. Aici să mă îngropaţi, la umbra gorunului lui Horia, că aici mi-a fost mie mai drag în viaţă". De aceea, în 13 septembrie 1872, corpul neînsufleţit al bravului erou, însoţit de mii de oameni şi 36 de preoţi, a fost adus şi înmormântat la Ţebea. Cei care au ţinut slujba de înmormântare a fost preotul ortodox Nicolae Mihălţeanu din Brad şi cel greco-catolic Simeon Balint din Roşia Montană. Tot în 1924 au mai fost aduse în cimitir şi osemintele a doi tribuni din Revoluţia de la 1848. Aici, prefectul Zarandului, tânărul avocat de atunci Ion Buteanu, care a fost spânzurat pe 23 mai 1849 în Iosăşel. Asta vine pe lângă Gurahonţ, judeţul Arad. Ultimele cuvinte înainte de a muri au fost "Mor liniştit, moartea mea este îndeajuns răzbunată de cele două înfrângeri la Abrud" - cuvintele sunt trecute şi pe cruce-, iar aici preotul paroh de Rovina, Simion Groza, de asemenea tribun în revoluţie. Preotul Groza a murit de moarte naturală, dar osemintele i-au fost aduse aici în 1924. Cele două cruci, crucea mică albă şi troiţa, au fost ridicate de oamenii din sat în memoria erolilor locali din Al Doilea Război Mondial. Crucea mare din piartă, din partea cealaltă, tot localnicii au ridicat-o în memoria a 46 de eroi din Ţebea din Primul Război Mondial, având şi epitaful "Sângele morţilor luptă în inima viilor", iar acest stejar este "Gorunul Iancului". Gorunii sunt specii de stejar. Are o vechime de peste 200 de ani. Deci nu a fost plantat de Iancu. Îi spunem aşa pentru că aici la umbra lui venea, cânta din fluier sau cu o mană pe scoarţă copacului, cealaltă pe şerpar, şerparul era chimirul, adresându-se oamenilor spunea cuvintele: "Iar când va veni duşmanul să va ia pământ şi drept, români scuturaţi gorunul ca din somn să mă deştept". Aici este înmormântat Avran Iancu. Crucea a fost primită de la preotul Tisu din Ţebea, cu inscripţia "Avran Iancu, avocat, prefectul regiunii Gemina Română, între anii 1848-1849 şi anul morţii 1872". Zidul mormântului a fost amenajat pentru prima dată în anul 1924. Grilajul şi placa au fost puse pe mormânt în anul 1931, cu bani din partea istoricilor Constantin Giurescu şi Gheorghe Brătianu. Placa a fost lucrată de arhitectul român Gheorghe Cantacuzino cu inscripţia: "Craiul munţilor- naţiunea română întregită între hotarele ei fireşti şi unită în spiritul libertăţii".
Pentru venirea regelui a fost tăiat acest drum drept până la actuala haltă. Regele Ferdinand şi alaiul au venit în linie dreaptă până la mormântul lui Avram Iancu, s-au închinat, i-au servit pe cei prezenţi cu o carte, scrisă de Sergiu Dragomir, cu viaţa lui Iancu, un colac şi o cană cu vin, iar regina Maria a împodobit toate mormintele cu flori. Localnicii în vârstă încă îi mai spun "Drumul regelui".

Reporter: Regele Ferdinand, regina Maria....

Mărioara Oprişa: Da, regina Maria, generalul francez Berthelot şi.

Reporter: Şi generalul Berthelot, am înţeles.

Mărioara Oprişa: Iar ăsta dacă vă interesează, domnul Băsescu în 2006, că a tovarăşul Ceauşescu a fost smuls de câţiva vecini şi aprins.

Reporter: Unde era a lui Ceauşescu.

Mărioara Oprişa: Exact aici unde este denivelat. Aici aşa, încă se mai vede, se vede locuşorul.

Reporter: Acuma îl plantase. Trebuia să-l lase acolo unde l-a plantat.

Mărioara Oprişa: Multora nu le place că le spun, alţii mă întreabă de ce nu spun şi atunci datoria mea este să le spun la toţi. Gorunul lui Horea, simbolul Ţebei, are o vechime de peste 800 de ani. Copacul a fost cimentat. Prima cimentare a fost făcută în anul 1947, iar ultima în 2005. Aici la umbra bătrânului gorun se întâlnea Horea cu oamenii, când cobora din Arata, din Ţara Moţilor, judeţul Alba. Aici vorbeau şi împreună puneau la cale planuri de luptă împotriva nedreptăţilor sociale. Tradiţia spune că aici s-a întors Horea de patru ori când a fost plecat la Viena la împăratul Iosif al II-lea, de a rupt mergând pe jos cele 34 de perechi de opinci.

Realizator: Mulţumesc custodelui Mărioara Oprişa de la Memorialul din Ţebea.

Jurnal Militar 24 Martie 2020, 16:47

Angajari temporare in sistemul medico-militar

Ministerul Apararii Nationale face angajari temporare in sistemul medico-militar

Angajari temporare in sistemul medico-militar
Jurnal militar 1 Februarie
Jurnal Militar 02 Februarie 2020, 15:30

Jurnal militar 1 Februarie

O nouă producție marca "Ora Armatei", în al 80-lea an de emisiune la radioul public. Ediţia include un interviu realizat în...

Jurnal militar 1 Februarie
Jurnal Militar editia din 18 ianuarie 2020
Jurnal Militar 20 Ianuarie 2020, 12:38

Jurnal Militar editia din 18 ianuarie 2020

Editie cu invitate in studio: locotenent Alexandra Vîrlan si locotenent Mirela Vâță

Jurnal Militar editia din 18 ianuarie 2020
"Jurnal militar" - ediţia din 21 decembrie
Jurnal Militar 21 Decembrie 2019, 15:21

"Jurnal militar" - ediţia din 21 decembrie

Ediție specială dedicată împlinirii a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, invitat în studio istoricul Florian...

"Jurnal militar" - ediţia din 21 decembrie
"Jurnal militar" 7 decembrie: Summitul NATO de la Londra
Jurnal Militar 07 Decembrie 2019, 17:27

"Jurnal militar" 7 decembrie: Summitul NATO de la Londra

"Jurnal militar" 7 decembrie: Summitul NATO de la Londra
Emisiunea Jurnal Militar din 16.12.2017
Jurnal Militar 22 Ianuarie 2018, 14:39

Emisiunea Jurnal Militar din 16.12.2017

Secvente dintr-un interviu realizat de Alexandru Leaua cu Majestatea Sa, Regele Mihai I, la Palatul Elisabeta din Bucuresti,...

Emisiunea Jurnal Militar din 16.12.2017
Emisiunea Jurnal Militar din 09.12.2017
Jurnal Militar 20 Ianuarie 2018, 14:32

Emisiunea Jurnal Militar din 09.12.2017

In memoria Majestatii Sale, Regele Mihai I; In memoria generalului Constantin Didulescu.

Emisiunea Jurnal Militar din 09.12.2017
Emisiunea Jurnal Militar din 04.12.2017
Jurnal Militar 29 Decembrie 2017, 17:55

Emisiunea Jurnal Militar din 04.12.2017

Ziua Naţională, la parada militară din Bucureşti; expoziţia de fotografie, realizată de colegul Ilie Pintea în Kandahar, în...

Emisiunea Jurnal Militar din 04.12.2017