Jurnal de decembrie, cu Cristina Moise...
...despre ce motive mai are Buzăul să se mândrească, în afară de cârnaţii de Pleşcoi.
Articol de Cristina Moise, Buzău, 15 Decembrie 2009, 13:35
Ne fălim în Europa cu cârnaţii de Pleşcoi, covrigii de Buzău sau ţuica de Pătârlagele, dar nu punem la loc de seamă colindele, spre exemplu, pe cele antifonice, considerate de cunoscători printre cele mai vechi din România. De la teatrul popular la colinde culese acum de copii de la bătrânii satelor de munte, diferenţa este de importanţa care i se dă colindului.
La Buzău, colindul este încă redescoperit, pentru că bătrânii satelor îl ţin aprig închis în cufărul sufletului ca pe o podoabă dată de părinţi, şi îl ţin aşa de strâns de trup şi suflet, mai ales de teama ca modernul să nu dea năvală peste versul acestui cântec, care acum creşte noi generaţii în costume populare.
De la Gura Teghii şi peste Penteleu, la Lopătari şi Mânzăleşti, până în aridul Bărăgan, la Smeeni, colindul îşi pune masca din blană de urs, are vers arhaic sau e cântat doar de flăcăi în iţari de dimie, care îşi dau replici exact ca într-o piesă de teatru, însă una populară.
Numai că, deocamdată, de colindele aparte din zona Buzăului nu profita nici un investitor, ca să spun aşa, pentru a le pune pe lista mărcilor înregistrate, precum cârnaţii de Pleşcoi, babicul, sau alte bunătăţi locale.
Cristina Moise vă oferă un fragment de suflet buzoian, în reportajul care urmează.
