JURNAL DE DECEMBRIE

Scriu astăzi pe prima filă a Jurnalului de decembrie despre o frumuseţe pe care, ca reporter, ţi-e dat să o identifici rar la oamenii care-ţi apar în cale. Dar şi sufletul reporterului simte nevoia să primească voia bună şi gândurile alese ale oamenilor pe care îi descoase. Întind microfonul după ce salut respectuos omul devenit rapid prieten şi primesc un zambet. E clar! Am găsit frumuseţea aceea.

Luat la pas, drumul de munte dintre Buzău şi Vrancea scoate la suprafaţă cei mai frumoşi munteni care trăiesc într-o modestie ce nu stă înscrisă pe cartea de identitate a românului. Pe cât de grea le e viaţa la 70 de km distanţă de cele doua orașe, Buzău şi Focşani, pe atât de frumos şi curat sufletul. Aleg astăzi să vă las să ascultaţi lecţia frumuseţii sufleteşti în plin post al Crăciunului şi înainte de prima zăpadă care le va închide acestor oameni accesul liber. Nu-şi exprimă deloc dorinţa să plece din locuri ascunse de umbra pădurii precum Bisoca, Jitia, Dumitreşti sau Chiojdeni ori mai spre dreapta, de la Soveja cea părăsită, ci se mândresc că ziua de astăzi îi prinde în împărăţia lor!

Fiecare dintre muntenii pe care îi veţi asculta îmi aminteste de bunicul meu, Vasile Coşconea, şi el muntean. Era înţelept şi credincios, echilibrat şi frumos. Am înteles însă prea târziu cum era bunicul meu. Sper să vă uitaţi în linişte în sufletul acestor oameni. Şi să nu fie prea tarziu! Multe dintre aceste sate, mor încet.