Jurnal de decembrie

În “Jurnalul de Decembrie” adăugăm și o filă cu obiceiurile și tradițiile de pe văile Mureșului și Streiului. Acum, în Postul Crăciunului, feciorii satelor hunedorene se strâng pe la câte o gazdă și încep a se pregăti pentru Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, când pornesc cu colinda pe la case de gospodari. Pe cele două văi amintite, de la Cetățile Dacice din Munții Orăștiei și până în pridvorul Apusenilor, poposesc călușerii pe la case de gospodari pentru a colinda și mai ales a juca fetele de măritat și chiar nevestele mai tinere.

Am pornit în căutarea feciorilor cu zdrancăne la picioare și pană de păun la căciulă spre a-i cunoaște și a le admira și costumele, dar și mișcările pline de virtuozitate, care, în vâltoarea jocului, se transformă în adevărate acrobații sau desene… aeriene în acordurile Românei sau Banului Mărăcine. Disciplinați, câteva ceasuri pe zi, fără a se văita de greutăți, feciorii satelor hunedorene, acolo unde jocul călușeresc este la mare cinste, se supun indicațiilor vătafilor, repetând la nesfârșit ponturile sau strigăturile dansului. Fiecare ceată vrea să aibă cele mai… curate mișcări, executate aproape instinctiv, fără poticneli, precum și cele mai hazlii minciuni (strigături) cântate la unison in ritmurile muzicii.

Ca să ajungi la un asemenea nivel de perfecțiune, pe lângă răbdare, tenacitate, încrederea în echipă, mai trebuie să ai și o bună pregătire fizică. Unul dintre interlocutori spunea că trebuie să ai condiție fizică precum un atlet sau fotbalist. Poate ți asta este o explicație a faptului că de ceata de călușari te poți ține până pe la vreo 25 de ani. După aceea mai mult cu privitul sau cu sfaturile de pe margine. Bune și acestea, chiar acceptate de către feciorii din ceată, pentru că, până la urmă, asta-i legătura între generații, așa se perpetuează în timp acest joc prin excelență bărbătesc. În cadrul obiceiurilor locale, în prag de sărbătoare, în multe dintre satele hunedorene jocul călușerilor are o poziție privilegiată. Nici un alt obicei nu antrenează atâția participanți, angrenați efectiv în desfășurarea lui, nici un alt obicei nu mobilizează întreaga obște a satului ca acesta. Se remarcă apoi caracterul organizat al desfășurării obiceiului, în forme tradiționale, neschimbate, și la care participă întreaga comunitate. Acest obicei, cu origini în ritualurile străvechi, s-a impus ca cel mai complex dintre obiceiurile populare românești, dansul călușeresc impresionând prin frumusețea lui coregrafica, el rămânând sub toate aspectele un fel de ideal coregrafic, un superlativ al frumosului.

Obiceiul călușerului, despre care aflați mai multe în reportajul semnat de Dorin Corpade (care e și autorul fotografiilor) este un adevărat tezaur pentru cultura populară românească și chiar pentru cea universală. Acest străvechi și valoros obicei a trezit interesul reprezentanților UNESCO, care au proclamat ,,Tradiția Călușului” (Călușerului) drept “Capodoperă a Patrimoniulu Oral și Imaterial al Umanității”, o recunoaștere a valorilor patrimoniului nostru cultural în peisajul mondial al culturii.