Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Jumătate dintre pacienţi "şi-au plătit investigaţiile medicale"

Lipsa medicamentelor "este cea mai mare problemă cu care se confruntă pacienţii cronici".

Jumătate dintre pacienţi "şi-au plătit investigaţiile medicale"

Articol de Radiojurnal, 19 Aprilie 2018, 12:16

Lipsa medicamentelor este cea mai mare problemă cu care se confruntă pacienţii cronici, a declarat preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, Radu Gănescu, la Forumul Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi.

El a citat un studiu recent realizat de Coaliţie, potrivit căruia peste jumătate dintre pacienţi şi-au plătit investigaţiile medicale.

Majoritatea au avut nevoie de intervenţii medicale, însă doar o parte s-au operat în oraşul de domiciliu.

În ceea ce priveşte problema salarială din sistemul sanitar, Radu Gănescu a spus că pentru moment, pacienţii nu au fost afectaţi de protestele care au loc.

Radu Gănescu: Speranţa mea şi speranţa noastră este ca această problematică să se rezolve, să se găsească soluţii cât mai repede din punct de vedere al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii, ca să nu aibă efecte adverse către pacienţi, către bolnavii cronici care au nevoie de servicii medicale, au nevoie de medici, au nevoie şi de asistenţi, au nevoie şi de brancardieri, au nevoie de tot personalul medical. Dacă e să luăm ultimele discuţii avute la sfârşitul anului 2017 şi începutul anului 2018, înainte de discuţia salariilor, creionată în ultima perioadă, era un semn de întrebare faptul că bugetul, fondurile, nu ajung pentru un an întreg în cadrul spitalelor, atât pentru medicamente, cât şi pentru salarii.

Purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Augustus Costache, a menţionat că în fiecare an, bugetul Casei a fost suplimentat şi că problemele din sistem s-au rezolvat.

Cristian Popescu Piedone şi-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei
România 19 Aprilie 2024, 15:43

Cristian Popescu Piedone şi-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei

Săptămâna viitoare va înscrie la Biroul Electoral şi lista pentru Consiliul General, pentru că aşteaptă eventuale negocieri...

Cristian Popescu Piedone şi-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei
Refacerea podului de piatră din Băile Herculane a fost recepționată
România 19 Aprilie 2024, 14:46

Refacerea podului de piatră din Băile Herculane a fost recepționată

Reparaţiile sunt parte a proiectului "Reabilitare obiecte de patrimoniu pentru promovarea turistică a staţiunii Băile...

Refacerea podului de piatră din Băile Herculane a fost recepționată
Marcel Ciolacu: Dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța
România 19 Aprilie 2024, 14:07

Marcel Ciolacu: Dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța

În cele patru zile ale vizitei premierului Marcel Ciolacu în Orientul Mijlociu, discuțiile cu oficialii din Qatar și...

Marcel Ciolacu: Dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța
Ziua Mondială a Circului, sărbătorită la Aeroport
România 19 Aprilie 2024, 13:42

Ziua Mondială a Circului, sărbătorită la Aeroport

Ziua Circului se sărbătorește în toată lumea între 14 și 20 aprilie.

Ziua Mondială a Circului, sărbătorită la Aeroport
Valul de precipitații din aceste zile a venit la momentul potrivit pentru agricultură
România 19 Aprilie 2024, 13:41

Valul de precipitații din aceste zile a venit la momentul potrivit pentru agricultură

Valul de precipitații din aceste zile a venit la momentul potrivit în multe ferme din țară, unde campania de semănat s-a...

Valul de precipitații din aceste zile a venit la momentul potrivit pentru agricultură
Manifestări dedicate Zilei Forţelor Terestre Române
România 19 Aprilie 2024, 12:23

Manifestări dedicate Zilei Forţelor Terestre Române

Unităţile militare din toată ţara vor organiza o serie de manifestări destinate publicului, începând de sâmbătă şi până...

Manifestări dedicate Zilei Forţelor Terestre Române
Situația pacienților cu boli cronice este tot mai gravă
România 19 Aprilie 2024, 10:17

Situația pacienților cu boli cronice este tot mai gravă

Situația pacienților cu boli cronice este tot mai gravă, atrage atenția președintele Alianței Pacienților Cronici din...

Situația pacienților cu boli cronice este tot mai gravă
”România este țara cu 43% dintre copii în situație de risc, și este un risc continuu și permanent”
România 19 Aprilie 2024, 09:33

”România este țara cu 43% dintre copii în situație de risc, și este un risc continuu și permanent”

"Apel matinal" - Invitat: directorul executiv al Fundației World Vision România, Mihaela Nabăr.

”România este țara cu 43% dintre copii în situație de risc, și este un risc continuu și permanent”