„Jocurile propagandei prin sărbătoriri şi comemorări”

Propaganda este conform înţelesului din dicţionarul limbii române, acțiune desfășurată sistematic în vederea răspândirii unei doctrine politice, religioase, a unor teorii, opinii, pentru a le face cunoscute și acceptate, pentru a câștiga adepți.

Am putea spune că nu e nimic rău până aici din această explicaţie. Numai că propagatorul sau sursa va căuta să ne câştige în interesul enunţat cu vicleşuguri sau cu cuvinte mieroase ce acoperă de cele mai multe ori intenţiile declarative. Sau omite părţi esenţiale care întregesc realităţi recunoscute.

Actul de propagandă este în principiu mai puţin costisitor decât războiul şi cere şi mai multă inventivitate. Propaganda a ajuns în zilele noastre să domine piaţa mesajelor scrise şi vorbite, să se impregneze într-o măsură nemaiîntâlnită în viaţa oricărui locuitor.

Este exercitată atât de instituţii ale statului, partide politice, organizaţii cât şi de entităţi private, diferă numai volumul bugetelor alocate.

În România modernă, propaganda a apărut asociată de imaginea Tronului, a Suveranului şi a Familiei regale. Ceremoniile, aniversările, celebrările, comemorările au fost tot atâtea vehicule pentru difuzarea elementelor de propagandă.

Prpaganda nu apare în formă brută, ci rafinată sub forma unor elemente ce scapă de multe ori vigilenţei publicului larg, dar nu şi specialistului şi influenţatorilor.

Sărbătorirea celor 40 de ani de domnie ai regelui Carol I a fost în opinia invitatului ediţiei un exemplu de propagandă, chiar una costisitare, dacă luăm în calcul costurile pentru ridicarea machetelor butaforice la scara 1:1 a Vechiului Regat, pe regiuni, cât şi costul pavoazării şi a solemnităţilor din epocă, în cursul anului 1906.

O realitate cosmetizată, dar nu falsă de la un capăt la altul, invalidată de mişcările sociale ale ţărănimii din anul următor.

Propaganda a servit atunci când scopurile sale au fost limpezi şi răspundeau unor necesităţi împărtăşite de o mare majoritate. Sprijinirea acţiunilor propagandistice pentru românii din ţinuturile aflate sub steag străin şi cea desfăşurată în timpul Războiului de întregire pot fi date de exemple folositoare şi necesare.

În perioada interbelică, contra-propaganda românească răspundea cu mai mult sau mai puţin succes împotriva operaţiunilor similare ale vecinilor de la Răsărit, Apus sau Miazăzi.

Deceniul domniei regelui Carol al II-lea a stat şi acesta sub semnul efectelor propagandistice ale unui regim ce a culminat spre finalul său cu dictatura regală sau regimul de autoritate regală.

Regele-ţăran, regele-intelectual, regele-soldat, „noul Brâncoveanu al culturii române” iată ipostazele sub care s-a practicat cultul personalităţii Suveranului, practică ce a folosit din plin elemente propagandistice care din nou cosmetizau imaginea dorită, prezentau o realitate paralelă sau pe jumătate falsă.

După preluarea totală a puterii de către comunişti, s-a trecut la o ideologizare deplină a aniversărilor, transformate în tot atâtea oportunităţi propagandistice, dedicate de cele mai multe ori subordonării politice faţă de URSS, iar alteori, energizării propriului regim: sărbătorirea accederii la putere a guvernului pro-comunist a lui Petru Groza la 6 martie 1945, aniversarea reformei agrare din martie 1945, aniversarea proclamării Republicii din 30 decembrie 1947, aniversarea naţionalizării din 11 iunie 1948, aniversarea încheierii colectivizării în aprilie 1962.

Un exemplu notoriu şi bine explicat es către invitat este metamorfozarea sărbătoririi zilei naţionale în periodizarea regimului totalitar de stânga. E vorba de ziua de 23 august 1944.

Acestea au reprezentat pe rând: „Măreaţa sărbătoare a eliberării patriei noastre de către glorioasa armată sovietică”, cât timp a trăit Stalin, până în 1953. La un an după moartea dictatorului sovietic, în 1954, 23 August a devenit un eveniment ambiguu: „A X-a aniversare a eliberării de sub jugul fascist”, deoarece nu era încă limpede cum vor evolua lucrurile la Kremlin. După 1965 s-a scandat simplu „Trăiască 23 August !”, pentru ca în anii de vârf ai dictaturii, 23 August să devină „începutul revoluţiei antifasciste şi antiimperialiste de eliberare naţională şi socială”.

În „epoca de aur” sau perioada conducerii exercitate de Nicolae Ceauşescu, Secţia de propagandă şi presă a Comitetului Central al PCR, avea sarcina de stabili atât frecvenţa cât şi amploarea evenimentelor de sărbătorit sau comemorat.

De exemplu, aniversarea, în 1977, a Centenarului Independenţei de stat – potrivit invitatului ediţiei - a servit susţinerii propagandistice a pretenţiilor politicii de independenţă a lui Ceauşescu faţă de Moscova.

Aniversare, în 1980, a „2050 de ani de la crearea statului dac centralizat şi independent sub conducerea lui Burebista” a fost folosită nu numai pentru susţinerea teoriilor protocroniste şi naţionalist-comuniste, dar şi pentru crearea unei ascendenţe istorice a lui Ceauşescu la puterea centralizată, deseori comparaţia cu marii domnitori români nu numai că nu a fost evitată, ci chiar a devenit un mod facil şi insistent de provocare pentru construcţia imaginii şefului statului.

Ce se mai sărbătorea ?

Luptele geţilor, urcarea pe tron a lui Mircea cel Bătrân, răscoala de la Bobâlna, proclamarea republicii, unirea Moldovei şi a Munteniei

Evenimentele considerate de importanţă deosebită, dar sensibile la interpretări, urmau să fie aniversate doar „pe baza unei hotărâri speciale a conducerii partidului”: în iunie-iulie 1986: „2500 de ani de la luptele de apărare a teritoriului patriei noastre ale geţilor” (514 î.e.n.)

La 23 septembrie 1986 – 600 de ani de la urcarea pe tron a lui Mircea cel Bătrân (din 1386), în aprilie 1987 – 550 de ani de la declanşarea marii răscoale a ţăranilor de la Bobâlna din 1437.

La 30 decembrie 1987 – 40 de ani de la proclamarea Republicii în 1947. La 1 decembrie 1988 – 70 de ani de la „înfăptuirea statului naţional unitar român” din 1918.

La 24 ianuarie 1989 – 130 de ani de la Unirea Moldovei şi Munteniei din 1859, pe 1 mai 1989 – 50 de ani de la „marea demonstraţie antifascistă de la 1 Mai 1939”

Tot la capitolul evenimente de aniversat erau prevăzute unele greu de înţeles şi justificat în afara contextului „Epocii de aur”, ele putând stârni astăzi doar hilaritate:

600 de ani de la moartea lui Dobrotiţă, conducător al Dobrogei în 1386 (care trebuia prezentat de revistele „Magazin Istoric” şi „Lupta Întregului Popor” drept o personalitatea de talie europeană)

100 de ani de la înfiinţarea, în decembrie 1887, a Corului meseriaşilor şi plugarilor din comuna Dobra, jud. Hunedoara

50 de ani de când a avut loc, pe 13 august 1939, „manifestaţia antifascistă organizată în Parcul Veselieila care tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Petrescu au cerut regim politic în închisori şi eliberarea deţinuţilor comunişti”

800 de ani de la „afirmarea independenţei şi suveranităţii statului Ţara Românească sub conducerea voievodului Calopedru” la 1189.

Pentru contracararea propagandei intense ce venea de la Budapesta, planificatorii de la Bucureşti au inclus în planul de aniversări o sumedenie de nume, astăzi (ca şi atunci) perfect obscure, cărora li s-au atribuit merite culturale deosebite sau de militanţi socialişti/comunişti, pentru simplul motiv că aparţineau etniei maghiare sau săseşti.

Iată numai câteva: actriţa Poor Lili (născută în 1886), scriitorul Michael Albert (1836-1893), militantul comunist Koblos Elek (1887-1937), luptătorul socialist Gabriel Michael (născut 1862), publicistul comunist Szabo Arpad (născut în 1913), poetul comunist Brassai Viktor (născut în 1913).

Mai trebuie adăugat că propagandei formulate de regimul totalitar din România ca şi de pe întreg cuprinsul spaţiului lagărului socialist i se contrapunea o contra-propagandă la fel de intensă, construită însă pe alţi vectori de difuzare şi cu un conţinut diversificat practicată de lumea occidentală, o propagandă net anticomunistă, ce în final a câştigat această mare dispută, fiind mai bine concepută şi ţintită, bucurându-se de o mai mare încredere din partea populaţiilor receptoare.

Cea mai recentă lucrare publicată de invitatul ediţiei. Editura Mega, Cluj , 2021, 198 de pagini.

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 22 noiembrie 2021 (integral)

Regia de montaj: Radu Sima şi Cristina Sganţă

Regia de emisie: Costin Iorgulescu şi Izabel Jerdea

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro