Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Istoricul Neagu Djuvara a încetat din viaţă la 101 ani

Neagu Djuvara a fost unul dintre ultimii boieri ai României, un aristocrat veritabil, un om elegant şi de spirit.

 Istoricul Neagu Djuvara a încetat din viaţă la 101 ani
Profesorul Neagu Djuvara. Foto: Arhivă Agerpres.

Articol de Radiojurnal, 25 Ianuarie 2018, 14:58

Istoricul Neagu Djuvara a încetat din viaţă, la 101 ani.

A fost deopotrivă istoric, diplomat, filosof, jurnalist şi romancier. Neagu Djuvara a fost unul dintre ultimii boieri ai României, un aristocrat veritabil, un om elegant şi de spirit.

În 2016, în anul în care împlinea 100 de ani, preşedintele României i-a decernat Ordinul National "Steaua României" în grad de Cavaler, cea mai înaltă decoraţie a României.

Conform Radio România Cultural, istoricul Neagu Djuvara s-a născut la București într-o familie aristocrată de origine aromână, așezată în țările române la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care a dat mulți oameni politici, diplomați și universitari de prestigiu.

Tatăl său, Marcel Djuvara, șef de promoție la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, căpitan de geniu în armata română, a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădișteanu, mama sa, aparținea ultimei generații dintr-un neam de mari boieri munteni.

Neagu Djuvara și-a făcut studiile la Paris, licențiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) și doctor în drept (Paris, 1940). A luat parte la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie – noiembrie 1941), fiind rănit aproape de Odesa.

Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineața zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, reprezentată de doamna Kollontai. Numit secretar de legație la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniștii preiau și acest minister.

Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizații ale exilului românesc (secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundației Universitare „Carol I”).

În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci și trei de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine și, concomitent, profesor de drept internațional și de istorie economică, la Universitatea din Niamey.

Între timp, reluase studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, obține doctoratul de stat (docența) la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog și filozof Raymond Aron; mai târziu, obține și o diplomă a prestigiosului Institut național de limbi și civilizații orientale de la Paris (INALCO).

Din 1984 este secretar general al Casei Românești de la Paris, până după decembrie 1989, când se întoarce în țară. Din 1991 în 1998 este profesor – asociat la Universitatea din București. E membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie „N. Iorga” din București.

A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinul național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofițer.

Neagu Djuvara a primit, marți, 30 Octombrie 2012, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat începând cu ora 10.00, în Sala Stoicescu a Palatului Facultății de Drept. Titlul de Doctoris Honoris Causa i-a fost atribuit și de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în urma ceremoniei din 5 decembrie 2012.

Neagu Djuvara a avut din 15 martie 2017 gradul de general de brigadă — cu o stea, în retragere .

LIVE VIDEO: Ședință de guvern la Timișoara
România 25 Aprilie 2024, 12:48

LIVE VIDEO: Ședință de guvern la Timișoara

Urmează să fie adoptate mai multe proiecte cu impact major pentru regiunea de Vest a ţării.

LIVE VIDEO: Ședință de guvern la Timișoara
CFR Călători: Defecţiune la sistemul de cumpărare a biletelor
România 25 Aprilie 2024, 12:42

CFR Călători: Defecţiune la sistemul de cumpărare a biletelor

Pot fi cumpărate însă legitimaţii de călătorie fără loc de la casele de bilete sau direct din tren.

CFR Călători: Defecţiune la sistemul de cumpărare a biletelor
Poliţist, depistat că ar fi utilizat substanţe psihoactive
România 25 Aprilie 2024, 12:39

Poliţist, depistat că ar fi utilizat substanţe psihoactive

El a fost retras din dispozitivul de pe raza de competenţă a oraşului Şomcuta Mare şi condus la spital, unde i-au fost...

Poliţist, depistat că ar fi utilizat substanţe psihoactive
Cod galben de inundații
România 25 Aprilie 2024, 12:18

Cod galben de inundații

În sudul, centrul și estul țării, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, însoțite de descărcări electrice, intensificări...

Cod galben de inundații
Bărbat arestat preventiv după ce a înjunghiat o femeie în Centrul Vechi al Capitalei
România 25 Aprilie 2024, 11:19

Bărbat arestat preventiv după ce a înjunghiat o femeie în Centrul Vechi al Capitalei

Din datele existente, nu a rezultat vreo relaţie între inculpat şi victimă, atacul fiind unul întâmplător.

Bărbat arestat preventiv după ce a înjunghiat o femeie în Centrul Vechi al Capitalei
Ședință de guvern la Timișoara
România 25 Aprilie 2024, 09:58

Ședință de guvern la Timișoara

Guvernul ar urma să aprobe deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei cu Ungaria, la Beba Veche.

Ședință de guvern la Timișoara
"Târg de Florii" cu produse agroalimentare din zona montană a României la Ministerul Agriculturii
România 25 Aprilie 2024, 09:41

"Târg de Florii" cu produse agroalimentare din zona montană a României la Ministerul Agriculturii

Potrivit organizatorilor, toate produsele sunt obţinute exclusiv în zona montană a judeţelor Alba, Maramureş, Bistriţa,...

"Târg de Florii" cu produse agroalimentare din zona montană a României la Ministerul Agriculturii
Poşta Română a lansat un portal imobiliar pentru închirierea proprietăților sale nefolosite
România 25 Aprilie 2024, 09:32

Poşta Română a lansat un portal imobiliar pentru închirierea proprietăților sale nefolosite

Anul trecut compania a câştigat peste un milion de lei lunar din închirierea acestor spaţii.

Poşta Română a lansat un portal imobiliar pentru închirierea proprietăților sale nefolosite