Istoria cuvintelor "femeie" și "bărbat"

Din DEX putem afla câte ceva și despre istoria cuvintelor “femeie” și “bărbat”, nu numai despre sensul lor. Deşi pentru poveştile de astăzi aş apela şi la Micul dicţionar academic... Aşa că n-o să vă mai spun cum este definit cuvântul „femeie” prin aceste dicţionare. Toată lumea ştie.

O să încep povestea cu o informaţie prezentă la sfârşitul definiţiei din DEX: „femeie” provine din latinescul „familia”, care, da, însemna chiar „familie”. Cu acest sens îl regăsim de altfel şi în textele noastre vechi, aşa cum putem afla din Micul dicţionar academic. Învechit, cuvântul însemna, citez: „familie; femeia şi copiii unei familii; copiii unei familii; neam”. De abia pe locul al şaptelea apare şi sensul... familiar nouă. Dicţionarul citat pare astfel un fel de sit arheologic, prezentându-ne toate straturile, din toate epocile, care au contribuit la consolidarea sensului unui cuvânt. Să ştiţi însă că limba română a moştenit şi alt cuvânt din latină care desemna tot „femeia”. E vorba de “mulier”. Cuvânt care la noi l-a dat pe „muiere”, folosit şi astăzi popular, regional şi cu sens mai degrabă depreciativ.

Dar nici în ceea ce priveşte cuvântul „bărbat” nu putem spune că am moştenit chiar cuvântul din latina clasică. "Barbatus" însemna în latină doar... „bărbos”. (Probabil pentru că pe meleagurile latinei dunărene „barba” era un accesoriu la modă). Cert este însă că „uir” – scris „vir” – cuvânt care în latina clasică desemna „o persoană de sex masculin”, a fost recuperat în limba română, pe cale cultă, mult mai târziu, în cuvinte ca: viril, virilitate. Cum tot mai târziu am recuperat – şi tot pe cale cultă – adjectivul care desemnează ceva „care aparţine femeilor”, respectiv „feminin”.