Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Israelul este supus presiunilor internaţionale

Israelul nu va permite niciunei comisii să ancheteze militarii săi. Casa Albă respinge voalat ideea unei comisii internaţionale de anchetă, în cazul incidentului din largul coastelor Fâşiei Gaza.

Israelul este supus presiunilor internaţionale
Membri ai marinei militare israeliene. Foto: Reuters.

Articol de Dana Costea, 07 Iunie 2010, 19:40

Guvernul israelian este supus unei presiuni internaţionale din ce în ce mai mari, pentru a accepta o anchetă independentă în cazul incidentului din 31 mai, când un comando al Marinei israeliene a ucis 9 militanţi propalestinieni, cetăţeni turci, aflaţi într-o ambarcaţiune care se îndrepta spre Fâşia Gaza.

Ca urmare, Ankara şi-a rechemat ambasadorul, iar Turcia a condiţionat reluarea relaţiilor diplomatice cu Israelul de această anchetă independentă, iar Franţa a propus ca Uniunea Europeană să controleze navele cu destinaţia Gaza.

Situaţia s-a complicat şi mai mult după anunţul Crucii Roşii iraniene de a trimite la sfârşitul săptămânii în Gaza două nave cu ajutoare umanitare.

Între timp, Israelul continuă să acţioneze pentru a păstra blocada pe care a impus-o teritoriului palestinian.

Potrivit premierul israelian Benjamin Netanyahu, Israelul are tot dreptul să interzică transferul de arme şi să inspecteze navele care ar putea să le transporte, întrucît aceste vase cu armament care vin din Iran şi se îndreaptă spre Hezbollah şi Hamas sunt o realitate.


El a adăugat că într-unul din vase s-au găsit sute de tone de material de război şi arme destinate organizaţiei Hezbollah.

Israelul nu poate permite Iranului să-şi creeze un port mediteranean la Gaza, la câţiva zeci de kilometri de Tel Aviv şi Ierusalim a precizat premierul Benjamin Netanyahu.

Potrivit corespondentului Radio România Actualităţi, Dragoş Ciocîrlan, există posibilitatea ca până la urmă, Israelul să accepte o comisie de verificare formată din jurişti de renume internaţional, cu participarea unor observatori străini, mai mult ca sigur, din SUA, persoane integre, experţi în domeniu.

Analiştii de la Ierusalim spun că falsa comisie Goldstone nu se va mai repeta.

Conform corespondentului Radio România Actualităţi la Washington, Doina Saiciuc, Israelul are un aliat puternic, şi anume Statele Unite ale Americii.

Casa Albă respinge voalat ideea unei comisii internaţionale de anchetă, în cazul incidentului din largul coastelor Fâşiei Gaza.

Mai mult chiar, există voci, ale reprezentanţilor Partidului Democrat din Senatul american, care iau în calcul varianta israeliană, care susţine că cetăţenii turci ucişi erau de fapt terorişti.


Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, PJ Crowley, a reafirmat poziţia Washington-ului, arătând că administraţia americană crede că Israelul este total capabil să conducă o investigaţie în legătură raidul forţelor israeliene din urmă cu o săptămână asupra convoiului de nave pro-palestinian care a încercat să spargă blocada impusă Fâşiei Gaza.


Mai mult, senatorul Chuck Schumer, al treilea cel mai important democrat din Senat, a trimis o scrisoare secretarului de stat Hillary Clinton în care cere Departamentului de Stat să investigheze informaţiile potrivit cărora gruparea turcă 'Insani Yardim Vakfi', care a încercat să spargă blocada impusă Fâşiei Gaza, are legături cu reţeaua teroristă Al-Qaida.

La New York însă, secretarul general al ONU, Ban-Ki Moon, avansează ideea stabilirii unei comisii internaţionale, care să investighează raidul israelian.

El propune ca această comisie să fie condusă de fostul prim-ministru al Noii Zeelande, Geoffrey Palmer, un expert în legislaţie maritimă.

Comisia ar include reprezentanţi ai Israelului, Turciei şi SUA..

Armata israeliană "a acţionat conform legilor internaţionale"
În lume 04 Iunie 2010, 10:22

Armata israeliană "a acţionat conform legilor internaţionale"

Premierul israelian spune că, în conformitate cu legile conflictelor armate, "un stat, parte în conflict, are dreptul să...

Armata israeliană "a acţionat conform legilor internaţionale"
"Pentru prima dată, unităţile anti-aeriene ucrainene au distrus un bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune Tu-22M3”
În lume 19 Aprilie 2024, 09:55

"Pentru prima dată, unităţile anti-aeriene ucrainene au distrus un bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune Tu-22M3”

Armata ucraineană a transmis că a distrus un bombardier rusesc Tu-22 în urma atacului cu rachete şi drone al Rusiei împotriva...

"Pentru prima dată, unităţile anti-aeriene ucrainene au distrus un bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune Tu-22M3”
Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 08:38

Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan

Televiziunea de stat din Iran a informat despre explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan.

Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan
Un atac rusesc a avariat infrastructura şi a rănit mai multe persoane în oraşul ucrainean Krivi Rih
În lume 19 Aprilie 2024, 08:34

Un atac rusesc a avariat infrastructura şi a rănit mai multe persoane în oraşul ucrainean Krivi Rih

Un atac din partea Rusiei de la primele ore ale dimineţii de vineri au avariat infrastructura din oraşul ucrainean central...

Un atac rusesc a avariat infrastructura şi a rănit mai multe persoane în oraşul ucrainean Krivi Rih
Premierul Marcel Ciolacu încheie astăzi vizita în Emiratele Arabe Unite
În lume 19 Aprilie 2024, 08:02

Premierul Marcel Ciolacu încheie astăzi vizita în Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu va avea vineri, în Abu Dhabi, o întrevedere cu reprezentanții Dubai Port World, pentru ca apoi...

Premierul Marcel Ciolacu încheie astăzi vizita în Emiratele Arabe Unite
Israelul a atacat Iranul. Cel puțin o explozie în zona orașului Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 07:28

Israelul a atacat Iranul. Cel puțin o explozie în zona orașului Isfahan

Conform unor surse străine, americane și iraniene, Israelul atacat în această noapte, în jurul orei 4:00, zone din vestul...

Israelul a atacat Iranul. Cel puțin o explozie în zona orașului Isfahan
Oficiali ucraineni: În regiunea Odesa sunt cei mai mulți spioni și troli ruși
În lume 19 Aprilie 2024, 07:24

Oficiali ucraineni: În regiunea Odesa sunt cei mai mulți spioni și troli ruși

Dincolo de campania militară, Rusia poartă şi una de spionaj şi dezinformare.

Oficiali ucraineni: În regiunea Odesa sunt cei mai mulți spioni și troli ruși
Presa din Iran: Explozie auzită în apropierea aeroportului Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 06:39

Presa din Iran: Explozie auzită în apropierea aeroportului Isfahan

UPDATE: Agenția internațională pentru energie nucleară: Nicio daună la facilitățile nucleare iraniene.

Presa din Iran: Explozie auzită în apropierea aeroportului Isfahan