Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Islanda

Ţara în care bisericile poartă nume de poeţi

Islanda

Articol de Cristina Sârbu, 20 Aprilie 2010, 22:49

Islanda – ţara focului şi a zăpezii.
Ţara vulcanilor şi a gheţurilor.
Ţara piscurilor semeţe şi a întinderilor nesfârşite de lavă poroasă şi spartă, acoperită cu muşchi galben.
Ţara în care copacii nu cresc, iar fructele şi legumele se pârguiesc în căldura sufocantă a serelor, încălzite cu aburul cald al apei ce izbucneşte din pământ cu o temperatură de peste 100°C.


Ţara în care energia electrică furnizată de fantasticele căderi de apă nu costă nimic.
Ţara în care istoria este studiată mai întâi pe baza vechilor legende ale vikingilor şi apoi argumentată prin descoperiri arheologice.

Ţara în care fiecare dintre locuitori este un artist, fie prozator, fie poet, fie pictor, fie dansator, fie muzician…
Ţara în care, în momentele de aşteptare, taximetriştii citesc, printre altele, " Ulysses" de James Joyce.
Ţara în care nu există şomeri!


Ţara în care poţi avea 23 de fraţi şi surori, şapte mame şi un singur tată, care nu s-a căsătorit decât cu femeia ce i-a născut cel de al nouălea copil.
Ţara în care tinerii sunt trimişi la studii pe banii publici, în străinătate, în Europa sau America şi ţara în care toţi aceşti tineri revin, prin opţiune liberă.
Ţara în care m-am simţit parcă mai străină ca nicăieri altundeva.
Ţara în care m-am simţit parcă mai... acasă, ca nicăieri altundeva.



Deşi am trăit cu adevărat această experienţă, călătoria , ce s-a încheiat nu demult, mi se pare mai degrabă un vis. Un vis care începe şi se termină cu aceeaşi imagine – un turn de biserică (73 m), ce se înalţă deasupra tuturor clădirilor din oraş. Primul reper ce-ţi sugerează apropiere de capitala Reykjavic. Ultimul detaliu ce se pierde în depărtare, atunci când pleci.

Această biserică are o istorie ciudată. Ea nu este închinată unui sfânt protector, ci dedicată amintirii unui poet, Hallgrimur Pétursson (1614-1674), autorul unor psalmi minunaţi, consideraţi drept o culme a poeziei islandeze, psalmi publicaţi în anul 1667, reeditaţi apoi în peste 70 de ediţii, traduşi cu grijă şi mândrie în numeroase limbi – inclusiv în chineză. Psalmii lui Hallgrimur Pétursson, cea mai citită şi cea mai îndrăgită carte a islandezilor.

Atunci când privesc înapoi la visul islandez, la început impresiile şi uimirile mă copleşesc pentru ca, pe rând, ele să se aşeze singure într-o anume ordine, de fiecare dată alta, cu excepţia primului loc. Ştiu acum că, de câte ori mi se va cere să sintetizez din nou experienţa islandeză, răspunsul meu va fi acelaşi: Islanda, ţara în care bisericile poartă nume de poeţi.

***

Am ajuns la Reykjavik, capitala Islandei, dupa o călătorie lungă de… câteva zile. Am stat două zile la Londra aşteptând …legătura spre insulă. Şi la dus, şi la întors. Dacă m-am plâns ?! Nicidecum. Londra este , pentru mine cel mai deosebit oraş din lume. Este pur şi simplu LONDRA, fără comparaţii, fără murmur, fără alte gânduri. Doar LONDRA. Reikjavik-ul însă se cere comparat, apreciat, criticat, admirat…

Ceea ce m-a uimit în fiecare clipă a fost zîmbetul etern de pe feţele oamenilor. Şi străzile lor … râd, împodobite, din loc în loc, cu personaje fantastice dar binevoitoare, în general, din lemn. Te aşezi pe o banca, să te odihneşti şi descoperi alături de tine un compagnon zâmbitor din…lemn colorat. Totul este gândit ca tu – islandez sau străin- să te simţi bine, să te simţi liniştit iar ochii să se bucure de cât mai multe imagini frumoase.

Ceea ce m-a inhibat cumplit de la primul la ultimul pas pe insulă a fost… scumpetea a tot şi a toate. Magazine, săli de spectacol, de expoziţii, camere de hotel – sunt mici şi economicoase ca spatiu. Îmi amintesc că am stat la un hotel renumit, în formă de vapor, şi că fiecare cameră avea dimensiunea reală a unei... cabine de pe un vas adevărat. În picioare, atingeam tavanul, culcată, umpleam camera. Dar m-am simţit minunat.

Am ratat întânirea cu… balenele. La o agenţie am vrut să cumpăr o călătorie în ţara balenelor - deşi era destul de scumpă, dar, nu credeam să mai revin în Islanda asa ca… ! Eram gata să plătesc, toţi în jur deosebit de amabili si binevoitori. Când am îndrăznit totuşi să întreb – vom vedea cu adevărat balene??? răspunsul a venit prompt, noi vă ducem la locul lor de întîlnire, dacă ele vor fi acolo însă… nimeni nu vă poate garanta. Nimeni nu s-a supărat pe mine când am renunţat.

Islanda pare un tărâm de oameni aleşi. Frumoşi, viguroşi, deschişi, conştienţi că sunt speciali prin faptul că şi-au păstrat neatinse rădăcinile. Statutul de insulă depărtată a ţării lor a permis acest lucru. Deschişi către nou, cu o atitudine specială faţă de viaţă, de moarte, de artă…. Am înţeles că instituţia căsătoriei nu mai prea funcţionează. Important este să te simţi bine şi să te bucuri de viaţă. Am cunoscut câteva femei care stăteau cu plăcere alături, crescând fiecare copilul aceluiaşi bărbat care, între timp, avea alături o altă iubită. Importantă este armonia sufletească, natura este destul de grea şi de agresivă.

Cât despre artiştii plastici, am vizitat o expoziţie care, daca nu mi-a plăcut în mod deosebit – desigur este vina mea, vina gustului meu de european pervertit şi închistat în canoane, tradiţii şi repere imuabile- m-a surprins prin prospeţimea formelor, mesajul dezinhibat şi supleţea imaginaţiei. Helgi Friojonsson este un artist lider al mişcării moderniste din anii 80. Păsările, peştii, apele, pămîntul şi oamenii lui alcătuiesc o lume fantastică dar unitară şi plină de sens.

Dacă ne raportăm la datele Europei, Islanda este o țară mai putin populată – are doar 313.000 de locuitori şi 103.000 km.2 -, a doua insulă ca marime, dupa UK, și una din cele mai tinere ale pământului, încă în formare din punct de vedere geologic. Relieful este spectaculos cu superbe căderi de apă, cu porţiuni întinse de teren arid ce m-au dus cu gândul la un sol… selenar, cu celebrele geizere - izbucniri periodice (câteva minute) de apă fierbinte în jeturi de pînă la 20 de metri înălţime… Datorită lor ca şi imenselor pânze subterane de apă clocotindă , islandezii nu au nici o grijă în ce priveşte încălzirea şi apa caldă!

Ce mi-a mai rămas în minte după experienţa islandeză…. Imaginea unui imens muşchi de balenă din care am avut privilegiul să pot gusta într-un restaurant din oraş, casa preşedintelui ţării de care m-am putut apropia atât de mult încât… m-am uitat pe geam, fără să mă apostrofeze nimeni, amintirea sinonima cu prezenta wikingilor a căror istorie pare a fi evocată la fiecare pas, fantasticul sentiment de libertate şi de deplină comuniune cu natura care m-a însoţit pe tot parcursul şederii mele în această ţară de poveste.

Etichete : islanda reykjavic
LIRE LA FRANCE
Lumea noastră 28 Mai 2019, 10:53

LIRE LA FRANCE

O prezență specială a Franței la BOOKFEST 2019 în contextul Sezonului România-Franța

LIRE LA FRANCE
CALENDAR CULTURAL 23 - 29 martie 2019
Lumea noastră 25 Martie 2019, 11:45

CALENDAR CULTURAL 23 - 29 martie 2019

Recomandări. Știri, reportaje, interviuri.

CALENDAR CULTURAL 23 - 29 martie 2019
CALENDAR CULTURAL 15 - 21 septembrie 2018
Lumea noastră 18 Septembrie 2018, 10:35

CALENDAR CULTURAL 15 - 21 septembrie 2018

Recomandări. Știri, reportaje,interviuri

CALENDAR CULTURAL 15 - 21 septembrie 2018
CALENDAR CULTURAL  8 - 14 septembrie 2018
Lumea noastră 12 Septembrie 2018, 10:32

CALENDAR CULTURAL 8 - 14 septembrie 2018

Recomandări. Știri, reportaje, interviuri

CALENDAR CULTURAL 8 - 14 septembrie 2018
CALENDAR CULTURAL 25 - 31 august 2018
Lumea noastră 27 August 2018, 18:53

CALENDAR CULTURAL 25 - 31 august 2018

Recomandări. Știri, reportaje, interviuri

CALENDAR CULTURAL 25 - 31 august 2018
CALENDAR CULTURAL 18 - 25 august 2018
Lumea noastră 19 August 2018, 10:13

CALENDAR CULTURAL 18 - 25 august 2018

Recomandări. Știri, reportaje, interviuri

CALENDAR CULTURAL 18 - 25 august 2018
CALENDAR CULTURAL 11 - 17 august 2018
Lumea noastră 19 August 2018, 10:12

CALENDAR CULTURAL 11 - 17 august 2018

Recomandări. Știri, reportaje, interviuri

CALENDAR CULTURAL 11 - 17 august 2018
CALENDAR CULTURAL 4 - 10 august 2018
Lumea noastră 19 August 2018, 10:10

CALENDAR CULTURAL 4 - 10 august 2018

Recomandări. Știri, reportaje, interviuri

CALENDAR CULTURAL 4 - 10 august 2018