Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Irakul ar dori ca afaceriştii români să se implice în reconstrucţia ţării

Vor trebui refăcute spitale şi şcoli, infrastructura rutieră şi sistemul de irigaţii. Oamenii de afaceri români se pot orienta, de asemenea, către industria petrolului.

Irakul ar dori ca afaceriştii români să se implice în reconstrucţia ţării

Articol de Cătălin Gomboş, 19 Iulie 2017, 05:59

Irakul are nevoie de investiţii masive pentru a reconstrui localităţile distruse în ultimii ani, urma luptelor cu gruparea jihadistă Daesh, aşa-zisul Stat Islamic. Ambasadorul Irakului la Bucureşti a lansat un apel către oamenii de afaceri din România să se implice în acest efort.

Ne trebuie de toate, a afirmat ambasadorul irakian la Bucureşti, Hussein Sinjari, în concluzia expunerii pe care a făcut-o cu privire la reconstrucţia Irakului, după violentele bătălii cu jihadiştii Statului Islamic. Diplomatul tocmai spusese că vor trebui refăcute spitale şi şcoli, infrastructura rutieră şi sistemul de irigaţii. Oamenii de afaceri români se pot orienta, de asemenea, către industria petrolului, afectată şi ea de conflictul din ultimii ani.

Oraşe ca Ramadi, Fallujah, Tikrit, Beji sau Mosul au fost în mare parte distruse în luptele cu Statul Islamic. Potrivit programului ONU pentru aşezări umane, doar în centrul istoric al Mosulului au fost transformate în ruine aproximativ 5.000 de clădiri, iar alte câteva mii sunt în aceeaşi situaţie în restul oraşului. Oficiali irakieni, citaţi de "The Atlantic" afirmă că trei sferturi din străzile oraşului, 65% din reţeaua electrică şi aproape toate podurile au fost, de asemenea, distruse.

Bugetul iniţial pentru reconstrucţie este de un miliard de dolari, însă va fi nevoie de mul mai mulţi bani, având în vedere că, de exemplu, pentru Ramadi, un oraş cu mult mai mic decât Mosulul, s-a calculat că ar trebui aproximativ 12 miliarde de dolari. Aşadar, este vorba de sume uriaşe, care urmează să fie destinate reconstrucţiei Irakului în următorii ani.

Una dintre principalele probleme o reprezintă, însă, siguranţa. Forţele de securitate irakiene au obţinut o serie de victorii importante în ultimii doi ani, culminând cu cea de la Mosul, însă acest lucru nu înseamnă că Statul Islamic a fost distrus. Gruparea jihadistă controlează în continuare unele localităţi irakiene, cum ar fi Haugia şi Tal Afar, iar liderul său, Abu Bakr al-Baghdadi, ar fi încă în viaţă, după cum afirma principalul oficial antitero al kurzilor irakieni.

El a avertizat şi că, în curând, Statul Islamic va deveni o Al-Qaeda care a luat steroizi, evocând astfel analize ale experţilor care cred că şi dacă-şi pierde teritoriul pe care-l controlează, gruparea va continua să lanseze atacuri teroriste.

Se pune, aşadar, întrebarea dacă oamenii de afaceri români se pot deplasa în siguranţă în Irak. Ambasadorul Hussein Sinjari afirmă că autorităţile iau măsuri pentru a putea garanta securitatea şi că oricum sudul şi nordul ţării sunt sigure.

"După cum ştiţi, Mosulul a fost o capitală a Kalifatului proclamat de Statul Islamic, iar forţele lor au fost distruse, sistemul lor de comunicaţii a fost distrus, aşa că nu mă aştept să mai vedem lupte ca în Mosul. Sunt sigur că autorităţile irakiene iau măsuri pentru a garanta securitatea oamenilor de afaceri care vor merge în Irak pentru a participa la reconstrucţie. Tot sudul este foarte sigur, la fel şi Kurdistanul Irakian", a afirmat ambasadorul Irakului la Bucureşti.

Hussein Sinjari a precizat că Ambasada Irakului în România este pregătită să asigure rapid accesul oamenilor de afaceri români, urgentând procesul de acordare a vizelor.

Totodată, el a sugerat că pentru informaţii cu privire la oportunităţile de afaceri şi contacte la faţa locului, să fie contactată Ambasada României la Bagdad şi Consulatul de la Arbil, precum şi Centrul Irakian de Afaceri deschis de curând la Bucureşti.

Liderul ISIS "este cu certitudine în viaţă"
În lume 17 Iulie 2017, 10:37

Liderul ISIS "este cu certitudine în viaţă"

Directorul agenţiei antiterorism din regiunea irakiană Kurdistan, Lahur Talabany, a contrazis speculaţii din presă potrivit...

Liderul ISIS "este cu certitudine în viaţă"
Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în vreme de război
În lume 26 Aprilie 2024, 19:11

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în vreme de război

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în condiţii de război.

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în vreme de război
”Vom continua sprijinul acordat de instituţiile româneşti pentru consolidarea cadrului legal şi instituţional al Republicii Moldova”
În lume 26 Aprilie 2024, 19:07

”Vom continua sprijinul acordat de instituţiile româneşti pentru consolidarea cadrului legal şi instituţional al Republicii Moldova”

Integrarea europeană este cea mai bună cale pentru creşterea rezilienţei Republicii Moldova în faţa actualelor provocări de...

”Vom continua sprijinul acordat de instituţiile româneşti pentru consolidarea cadrului legal şi instituţional al Republicii Moldova”
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei
În lume 26 Aprilie 2024, 16:51

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a acuzat China de faptul că ajută Rusia să îşi susţină asaltul asupra Ucrainei,...

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei
Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil
În lume 26 Aprilie 2024, 16:45

Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil

În anul 2023, Uniunea Europeană a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil, cu 7% mai mult față de...

Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil
SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament
În lume 26 Aprilie 2024, 14:53

SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament

La începutul lunii iunie, în Ucraina vor ajunge avioanele F-16.

SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament
Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale
În lume 26 Aprilie 2024, 14:11

Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale

Secretarul american de stat, Antony Blinken, efectuează, începând de miercuri, a doua sa vizită în China în mai puţin de un an.

Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale
Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani
În lume 26 Aprilie 2024, 13:45

Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani

5 dintre cele 30 de tancuri Abrams pe care SUA au fost de acord să le furnizeze Ucrainei în 2023 au fost pierdute.

Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani