Ion Vova - regizorul artistic al Radioului

Invitată :Silvia Cusursuz, realizator Teatrul Naţional Radiofonic

Articol de George Popescu, 16 Mai 2015, 03:35

Născut în 30 septembrie 1917, la Berlin, unde mama sa, Aglaia Mihăilescu-Toscani, studiase canto, Ion Vova mărturisea că „a făcut un război şi pe urmă, vreo şaizeci şi cinci de ani teatru, o parte pe scândură şi cincizeci şi cinci (adică 2860 de săptămâni, dar bineînţeles că sunt mai mulţi, respectiv mai multe!) la Radio.” În liceu, tânărul Vladimir Ionescu, cu pseudonimul Ion Vova, pe care i l-a dat Lucia Sturdza Bulandra, purta uniformă kaki şi număr de culoare galbenă. Elevilor Liceului „Mihai Viteazul”, unde printre alţii, preda şi E. Lovinescu, li se spunea „dovlecari”. „Neamţul” nostru era în anii liceului cercetaş şi mergea la toate spectacolele de teatru. Eu cred că făcea de atunci teatru; picat, din fericire pentru lumea teatrului românesc, la examenul de la Şcoala de Aviaţie de la Mediaş, îndrăgostit platonic de o tânără al cărei nume nu putea fi altul decât Julieta şi care, fireşte, urma cursurile Conservatorului Regal de Muzică şi Artă Dramatică, Ion Vova este admis ca student al acestei instituţii, din comisie făcând parte nume grele: Lucia Sturdza Bulandra, Marioara Voiculescu, Maria Filotti, Ion Manolescu. Deşi suferea de timiditate, ceea ce poate fi fatal unui aspirant la scenă, îi convinsese recitând Subţirica din vecini. Printre colegii de an era Radu Beligan. La puţin timp, Ion Vova apare pe scenă în compania Luciei Sturdza Bulandra, în Thérčse Raquin după Émile Zola (interpreta rolul Crivet), la Teatrul Nostru, în stagiunea 1946–1947. Erau vremuri tulburi, teatrele particulare începeau să se desfiinţeze. În Compania Birlic, Ion Vova se număra deja printre actorii de succes, surprindea îndată; de exemplu, punându-şi o perucă albă în cap, putea fi pe scenă un bătrân cât se poate de plauzibil.

AUDIO Nume mari, ediţia din 8 ianuarie 2015

Cariera strălucită a lui Ion Vova avea să se desfăşoare în Radiodifuziunea Română, unde ajunge repede regizor artistic. Fusese chemat de Mihai Zirra în 1952, mai întâi ca regizor de studio. Dar în mod sigur începuse colaborarea cu ceva timp înainte, pentru că la înregistrarea cu D’ale carnavalului, făcută pe 15 decembrie 1951, în studioul de la Sf. Sava, este anunţat ca regizor de studio.

Foto: Ion Vova alături de doi mari actori ai scenei româneşti, Octavian Cotescu şi Toma Caragiu la o înregistrare pentru Teatrul naţional Radiofonic.

Crescut la şcoala marilor actori, de a căror prietenie s-a bucurat întotdeauna şi faţă de care avea o veneraţie profesională şi o eleganţă cum rar se pot vedea, Ion Vova a fost un artist pentru care proprietatea mijloacelor stilistice rămânea esenţială. Urmăriţi, de exemplu, cât de atent este regizorul la toate detaliile compoziţionale şi de stil în versiunea mai recentă a lui Tartuffe (2004), în miniaturile comice cuprinse sub genericul Pagini de umor din literatura română, în Minunile Sfântului Sisoe de George Topârceanu (1969), în Scene din viaţa lumii mari după Gogol (2000) sau în Peştera din Salamanca de Cervantes (1966), într-adevăr bijuterie de artă interpretativă, pornind de la un text care îşi dovedeşte peste veacuri viabilitatea. Sunt, în fiecare, modalităţi de abordare diferite, începând cu alcătuirea distribuţiei şi cu folosirea resurselor celor mai expresive ale fiecărui actor. În genul comic, maestrul Ion Vova era neîntrecut. Părea să se fi născut cu un simţ special pentru şarja comică de calitate, cu un spirit de observaţie necomun, care se traduce la radio într-un râs pe cât de natural pe atât de magic. Seria lungă de crochiuri umoristice, perle ale genului, de la Unda veselă, au încântat generaţii la rând şi continuă să fie şi astăzi de o actualitate artistică nedezminţită, ori de câte ori le ascultăm.