Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ioan Iacob - sfântul român din Ţara Sfântă

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc la 5 august pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.

Ioan Iacob  - sfântul român din Ţara Sfântă

Articol de Mădălin Iacob, Braşov, 04 August 2010, 23:20

Pustiul Hozeva, aflat la aproximativ 25 de km de Ierusalim, a fost de peste 1000 de ani un loc foarte prielnic vieţii duhovniceşti.

Condiţiile de viaţă fireşti sau trupeşti au fost întotdeauna extreme aici: stânci înalte de piatră, fără nici un pic de vegetaţie, expuse la un soare fierbinte, arzător. Ici colo stâncile par fisurate. Aceste fisuri sunt de fapt grotele celor care au făcut ca Hozeva să fie un loc viu: pustnicii.

Cu puţină pâine uscată şi apă, aceştia îşi dedicau tot timpul rugăciunii, vorbirii cu Dumnezeu. Unul din ultimii pustnici care au trăit aici este un român contemporan cu noi: Sfântul Ioan Iacob.

În noaptea de 4 spre 5 august 1960, trecea la Domnul, într-o peşteră suspendată la 20 de metri. Îşi ştiuse data morţii dinainte şi o scrisese pe peretele peşterii.

24 de ani trăise în Ţara Sfântă, iar ultimii şapte ani în acea peşteră. Plecase din România, de la mănăstirea Neamţ, unde era călugăr, la vârsta de 23 de ani.
În cei 24 de ani cât a stat în Ţara Sfântă fusese în cea mai mare parte infirmier, având grijă deopotrivă de călugării creştini şi de beduinii localnici.

Apoi, cu binecuvântare de la patriarhul Ierusalimului, a stat pustnic în peştera din Hozeva.

După 20 de ani de la moartea sa, i-a apărut în vis unui monah grec din Statele Unite ale Americii chemându-l să-l vadă. Monahul grec fusese vecin de pustnicie cu sfântul Ioan, dar please apoi misionar în America.

Întors la Hozeva, acesta a aflat cu uimire că Ioan Românul murise de 20 de ani. A mers să-i vadă mormântul şi d ridicat puţin piatra care acopera cripta. Atunci a sinţit un miros foarte frumos. Aşa a fost descoperit trupul sf Ioan Iacob întreg, neputrezit şi frumos mirositor.

Trupul i-a fost pus de atunci la închinare în mănăstirea sf. Gheorghe Hozevitul, Ioan Iacob devenind un punct de întâlnire pentru toţi pelerinii din Ţara Sfântă.

Filofteia - sfânta copilă
Lumina credinţei 07 Decembrie 2009, 10:25

Filofteia - sfânta copilă

Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia se păstrează la Catedrala episcopală din Curtea de Argeş

Filofteia - sfânta copilă
Papa Francisc în România
Lumina credinţei 27 Martie 2019, 11:26

Papa Francisc în România

În perioada 31 mai-2 iunie 2019, papa Francisc va face o vizită pastorală şi ecumenică în România.

Papa Francisc în România
Catedrala Naţională a fost consacrată pentru cult
Lumina credinţei 26 Noiembrie 2018, 11:25

Catedrala Naţională a fost consacrată pentru cult

Catedrala Naţională din Bucureşti a fost sfinţită duminică, 25 noiembrie 2018, în prezenţa a zeci de mii de credincioşi...

Catedrala Naţională a fost consacrată pentru cult
Lumina credinţei 22 Noiembrie 2018, 08:13

Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 25 noiembrie 2018

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Patriarhul Daniel al BOR vor sfinți duminică, 25 noiembrie, altarul noii Catedrale...

Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 25 noiembrie 2018
Sfânta Marie Mare
Lumina credinţei 15 August 2018, 00:16

Sfânta Marie Mare

Creştinii sărbătoresc la 15 august Adormirea Maicii Domnului, zi care poartă numele popular de Sfântă Mărie Mare.

Sfânta Marie Mare
Coroana lui Ștefan cel Mare a fost reconstituită
Lumina credinţei 14 August 2018, 23:44

Coroana lui Ștefan cel Mare a fost reconstituită

Coroana reconstituită în ateliere din București a fost adusă la Mănăstirea Putna în ajunul hramului Mănăstirii, Adormirea...

Coroana lui Ștefan cel Mare a fost reconstituită
Ziua Înălţării Domnului şi a Eroilor
Lumina credinţei 17 Mai 2018, 08:18

Ziua Înălţării Domnului şi a Eroilor

La 40 de zile după Paşti este sărbătorită Înălţarea Domnului la cer de pe Muntele Măslinilor. În România, Joia Înălţării este...

Ziua Înălţării Domnului şi a Eroilor
Biserica Ortodoxă celebrează centenarul Unirii Basabiei cu România
Lumina credinţei 27 Martie 2018, 08:02

Biserica Ortodoxă celebrează centenarul Unirii Basabiei cu România

În Catedrala Patriarhială din București va fi oficiat un Te Deum în cinstea membrilor Sfatului ţării care au votat Unirea...

Biserica Ortodoxă celebrează centenarul Unirii Basabiei cu România