Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Interviu cu preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, aflat în Israel

Joi s-a încheiat vizita oficială pe care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a efectuat-o în Israel, la invitaţia preşedintelui Knessetului, Yuli-Yoel Edelstein.

Articol de Dragoş Ciocârlan, corespondent RRA în Israel, 14 Iulie 2017, 12:02

Joi s-a încheiat vizita oficială pe care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a efectuat-o în Israel, la invitaţia preşedintelui Knessetului, Yuli-Yoel Edelstein.

Pe agenda convorbirilor cu liderii israelieni s-au aflat subiecte de interes practic, colaborarea în industria de apărare în domeniul înaltei tehnologii, participarea oamenilor de afaceri istraelieni la Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, cercetarea medicală personalizată, reţeaua de spitale, sectorul agricol şi zona lasarului de la Măgurele. Detalii în interviul acordate în exclusivitate corespondetului nostru de la Ierusalim, Dragoş Ciocîrlan.

Reporter: Domnule preşedinte, cum a fost întrevederea cu premierul Benjamin Netanyahu? Concluzii, vă rog.
Liviu Dragnea: Foarte pracmatică şi foarte utilă. Am convenit de la început să nu avem o întânlire cu un limbaj diplomatic, ci o întâlnire foarte aplicată. Am discutat subiecte de interes comun, şi anume o colabortare serioasă în ceea ce priveşte industria de apărare din România. Vrem să producem în Romania înaltă tehnologie pe bază de joint venture. De asemenea, am discutat despre Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investitii, şi aici am insistat foarte mult să se dea importanţă şi să încurajeze fondul de investiţii sau investitorii israelieni să vină pe lângă acest fond, pentru că va fi un lucru foarte important pentru dezvoltarea noastră.

Am discutat, de asemenea, despre cercetarea medicală, cercetare medicală personalizată. Israelul este în top în domeniu ăsta şi în Romania este nevoie. Am vorbit, de asemenea, despre reţeaua opt plus unu spitale, Spitalul Republican pe care vrem să îl facem în Bucureşti, complexul medical, de fapt şi cele opt spitale regionale. Şi aici ne-au spus că vor trimite investitori serioşi, precum şi clinicile private care sunt foarte dezvoltate în Israel, şi aş vrea să dezvoltăm un parteneriat foarte serios.

Am vorbit despre cercetarea în agricultură, pentru că ne interesează. De asemenea, am vorbit despre zona din jurul laserului de la Magurele. Acolo este vorba de o suprafaţă mare, suprafaţă importantă şi vrem ca, împreună cu companii de înaltă tehnologie din Israel, să dezvoltăm acolo un concept laser valid, după modelul Silicon Valley. Un proiect foarte ambiţios şi foarte interesant pentru partea israeliană. De asemenea, am discutat despre voturi în forurile internaţionale, pe care o să le discut cu primul ministru şi colegii în ţară.

Reporter: Care sunt rezultatele de la Knesset? Ieri aţi avut o activitate intensă la Parlamentul de la Ierusalim.
Liviu Dragnea: Da. Este un concept pe care îl apreciez foarte mult, conceptul P-to-P, parlament to parlament. Înainte să avem acest miting comun între cele două parlamente, am început întânlirile pe comisii. Este un domeniu pe care eu vreau să îl dezvoltăm mult în România. Este un domeniu pe care îl dezvoltase Adrian Năstase când era preşedintele Camerei, şi anume diplomaţia parlamentară. Într-adevăr, politica externă este apanajul preşedintelui, al Ministerului de Externe, al Guvernului, dar diplomaţia parlamentară poate să fie o activitate foarte bună şi complementară pentru celelalte acţiuni de politică externă. Parlamentele sunt instituţii stabile oriunde în lume, comisiile de specialitate din Parlament dacă încep să aibe activitate serioasă şi încep să colaboreze, de exemplu cu comisiile din Israel, sunt foarte multe oportunităţi, care pe acest nivel parlamentar pot fi exploatate. Există foarte multă deschidere din partea parlametarilor israelieni, din partea membrilor Knessetului. Vor urma întanliri şi în România. Am zis să scurtăm perioadele în care au loc aceste întânliri, pentru că timpul nu ne mai aşteaptă şi avem oportunităţi mari, avem potențial mare de dezvoltare, există dorinţă comună. Există o afinitate foarte serioasă între România şi Israel. Sunt peste 400 de mii de cetăţeni israelieni de origine română, pentru care, din păcate, statul român încă nu a făcut tot ceea ce trebuie. Nu sunt chestiuni complicate, dar, adică, sunt chestiuni legate de abordare, atât a instituţiilor statului, cât şi a instituţiilor care reprezintă statul român aici, în Israel, şi vorbesc de ambasadă şi consulate.

Reporter: În calitate de preşedinte al Partidului Social Democrat, care sunt priorităţile în perioada imediat următoare, în ceea ce priveşte programul de guvernare? Partidul Social Democrat, trebuie să reamintim, a câştigat alegerile.
Liviu Dragnea: Nu uit asta. Unii ar vrea să se uite. Prioritatea esenţială este chiar implementarea programului de guvernare. Este vorba, în primul rând, de continuarea măsurilor economice, economico-financiare, pentru ca, pe de-o parte, ritmul de creştere a salariilor să se menţină, ritmul de creştere a pensiilor să se menţină, dar, în acelaşi timp, mediul de afaceri, mediul fiscal, pentru oamenii de afaceri să fie din ce în ce mai atractiv, va trebui să se comunice mult mai bine şi mult mai des, pentru a nu se mai lăsa aşa zisele fack news, să producă foarte multă tensiune şi foarte multă teamă, în rândul oamenilor de afaceri. Nicio măsură nu va fi adoptată decât după o discuţie serioasă, o dezbatere seriosă şi după analize şi simulări în detaliu, doar dacă produce efecte benefice. Dacă o măsură va produce efecte negative asupra unui mediu de afaceri corect şi cinstit, nu va fi adoptată. Ne interesează ca firmele să câştige mai mult, să aibe profit mai mare şi, implicit, impozitul pe profit care merge la bugetul de stat să fie mai mare.

De asemenea, vor continua programele în agricultură. Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii a fost citit deja în prima lectură. Este trimis la Eurostat. Urmează să vină de acolo un punct de vedere. Vrem să îl adoptăm imediat când începe sesiunea de toamnă, în septembrie. De asemenea, celelalte măsuri care sunt strigente şi care, din păcate, în primele şase luni de zile ale primului guvern, nu au fost implementate, pentru o luptă extrem de serioasă şi de eficientă. Şi cinstită. Şi sinceră, împotriva evaziunii fiscale. Pentru că eu cred că acolo este vorba de o gaură mare, care, acolo se duc de 20 şi ceva de ani de zile, se duc autostrăzile, acolo se duc spitaele care nu au fost făcute. Acolo se duc drumurile care nu au fost făcute, şcolile care nu au fost făcute. E vorba de miliarde, care în loc să ajungă venituri la bugetul de stat, intră în nişte buzunare private, şi din ţară, şi din afară.

Reporter: Toate formaţiunile politice au fost de acord cu 2% din PIB, pentru Armată. E sustenabil în continuare?

Liviu Dragnea: Toate au fost după ce l-am implementat noi. Noi l-am asumat în campanie şi am şi ştiut să-l facem. Este sustenabil, doar că trebuie îndeplinite procedurile. Există o anumită întârziere generată de primele luni de guvernare, dar contractele, contactele, protocoalele sunt în regulă şi ele încep să se implementeze. Dar eu vreau să vă spun ceva, 2% din PIB nu a fost doar pentru 2017, pentru că e bine să ne uităm în viitor, aşa cum se uită orice ţară normală. Decizia strategică pe care am luat-o noi în campanie şi am anunţat-o, şi care a fost implementată în buget, va fi de aici înainte mulţi, mulţi ani de zile.

Asta înseamnă că în fiecare an vor fi bani care vor fi duşi pentru apărare. Dar, asta nu înseamnă că punem bani în bugetul apărării, ca să îi cheltuim cumpărând numai produse din afară. Pe noi ne interesează să facem producţia în România, prin colaborare cu companii din industria de apărare din Germania, din Israel şi Statele Unite şi Franţa, şi, de asemenea, să dezvoltăm industria noastră de apărare. Este aberant. Cutii de cartuşe, de exemplu, se fabrică în alt ţară. Adică noi nu am avea șipcile de lemn să facem aşa ceva? Şi multe-multe alte lucruri care sigur că nu se întâmplă aşa, pur şi simplu. Au fost nişte interese în spate. Deci, banii pentru apărare înseamnă, pe de-o parte, dezvoltarea industriei de apărare românească, iar, pe de altă parte, reprezenaţa României pe pieţele tradiţionale în domeniu.

Reporter: Credeţi că actuala coaliţie de guvernare poate linişti, rezolva, problema asta legată de justiţie?
Liviu Dragnea: Da. Este o mare provocare. Vom avea cât de curând o întâlnire în coaliţie cu ministrul justiţiei, cu domnul Tudorel Toader. Legile pe justiţie, acest pachet reprezintă, din punctul meu de vedere, unul din cele mai importante proiecte ale actualei coaliţii. Este o problemă fundamentală a societăţii româneşti. Ea nu trebuie tratată cu patimă, nici cu grabă, dar nici cu foarte multă întârziere. Este o dezbatere pe care o va iniţia ministrul justiţiei cu toţi oamenii de bună credinţă care vor să contribuie şi care au de spus ceva, nu care doar ţipă sau încearcă să denatureze sau să manipuleze adevărul. Este un domeniu în care trebuie să se pună, în primul rând, domnia bunului simţ, domnia legii, stoparea interferenţei orcărei altei instiuţii sau persoane în sistemul de justiţie, şi încet-încet recredibilizarea acestui sistem.

Reporter: Şi o ultimă întrebare. Parteneriatul strategic cu Statele Unite, aveţi în vedere o extindere?
Liviu Dragnea: Parteneriatul strategic cu Statele Unite, din păcate, în ultimii mulți ani, din partea românească a fost privit doar în ceea ce priveşte domeniul militar, ori nu e în regulă. Eu am spus-o în toate întâlnirile pe care le-am avut cu oficialii americani şi le voi spune în continuare. Prim-ministrul Tudose o spune la fel. Întreaga coaliţie o spune la fel. Pe lângă zona militară, domeniul militar, trebuie să se pună foarte mult substanță economică, drept pentru care tot spunând lucrurile astea, am avut mai multe întâlniri în ultimele luni de zile, şi în octombrie vom avea un trade-wings. Este cel mai mare desant de companii americane care au venit vreodată în România. 130, 150, companii puternice, companii mari. Va fi un eveniment pe care îl vom pregăti foarte bine, în aşa fel încât după acest eveniment aici să rămână ceva, adică să rămână nişte afaceri, nişte businessuri. România are un potenţial de dezvoltare uriaş. Din acest motiv noi suntem determinaţi, pentru că am văzut cât de mult se poate dezvolta România şi nu vrem să ratăm aceaste şanse.

Realizator: Președintele Camerei Deputaților, intervievat, în exclusivitate pentru Radio România Actualități, de corespondentul nostru la Ierusalim, Dragoș Ciocîrlan.

TRANSCRIERE: RADOR.

Acte normative aflate pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de la Timișoara
Politică 25 Aprilie 2024, 14:55

Acte normative aflate pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de la Timișoara

Toate pensiile vor fi plătite mai repede în luna mai şi vor ajunge la pensionari înainte de Paşte.

Acte normative aflate pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de la Timișoara
Nereguli constatate de BEC la desemnarea preşedinţilor unor birouri de circumscripţie
Politică 24 Aprilie 2024, 21:23

Nereguli constatate de BEC la desemnarea preşedinţilor unor birouri de circumscripţie

BEC a dispus reluarea operaţiunilor în judeţele Alba, Argeş, Buzău, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa şi Mureş.

Nereguli constatate de BEC la desemnarea preşedinţilor unor birouri de circumscripţie
Şedinţa de Guvern de mâine va avea loc, în premieră, la Timişoara
Politică 24 Aprilie 2024, 19:19

Şedinţa de Guvern de mâine va avea loc, în premieră, la Timişoara

Şedinţa de Guvern din 25 aprilie va avea loc, în premieră, la Timişoara.

Şedinţa de Guvern de mâine va avea loc, în premieră, la Timişoara
YOU+EU 2024:  “România poate și trebuie să-și facă auzită vocea”
Politică 24 Aprilie 2024, 14:10

YOU+EU 2024: “România poate și trebuie să-și facă auzită vocea”

Eurodeputatul Ramona Strugariu subliniază că Parlamentul European este instituția comunitară care reprezintă cel mai bine...

YOU+EU 2024: “România poate și trebuie să-și facă auzită vocea”
La Cluj-Napoca începe Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Politică 24 Aprilie 2024, 07:38

La Cluj-Napoca începe Târgul de Carte Gaudeamus Radio România

Pentru pasionații de lectură care nu pot ajunge în Piața Unirii din Cluj-Napoca, site-ul oficial gaudeamus.ro oferă standuri...

La Cluj-Napoca începe Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior, în centrul discuţiilor româno-sud-coreene
Politică 23 Aprilie 2024, 18:36

Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior, în centrul discuţiilor româno-sud-coreene

Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat astăzi în centrul discuţiilor pe care preşedintele Klaus Iohannis le-a...

Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior, în centrul discuţiilor româno-sud-coreene
Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, în locul lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei
Politică 23 Aprilie 2024, 13:26

Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, în locul lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei

PSD şi PNL au decis să meargă cu candidaţi separaţi la alegerile pentru Primăria Capitalei.

Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, în locul lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei
Premierul cere ca proiectul de lege privind salariul minim pe economie sa fie pus cât mai rapid în transparență publică
Politică 23 Aprilie 2024, 13:16

Premierul cere ca proiectul de lege privind salariul minim pe economie sa fie pus cât mai rapid în transparență publică

Directiva europeană privind salariul minim pe economie trebuie pusă în aplicare până la 15 noiembrie.

Premierul cere ca proiectul de lege privind salariul minim pe economie sa fie pus cât mai rapid în transparență publică