Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Interviu cu miniştrii agriculturii din România şi R. Moldova

Ministrul român al agriculturii Valeriu Tabără şi omologul său din Republica Moldova, Valeriu Cosarciuc, în dialog la o ediţie specială a emisiunii Matinal de weekend, duplex Bucureşti - Chişinău.

Interviu cu miniştrii agriculturii din România şi R. Moldova
Ministrul român al agriculturii, Valeriu Tabără şi omologul său din R. Moldova, Valeriu Cosarciuc. Foto: Agerpres.

Articol de Gabriel Bassarabescu, 04 Decembrie 2010, 14:39

Vorbim de legăturile România-Moldova, pentru că noi credem cu tărie că aceasta este obligaţia noastră, a celor de la posturile publice. Se mişcă lucrurile, poate nu cum ar trebui, dar se mişcă în agricultură. Vorbeam de lucruri extraodinare aici în Republica Moldova, de produse naturale şi de faptul că noi în România, din păcate, beneficiem foarte puţin de astfel de produse. Alături de reprezentanţii Alianţei, să vorbim cu doi miniştri, doi oameni care încet, dar sigur pornesc pe o cale, zic eu, ireversibilă. Bună dimineaţă, domnule ministru Valeriu Cosarciuc!

Audio: În dialog cu miniştrii agriculturii din România şi R. Moldova la emisiunea Matinal de Weekend.

Valeriu Cosarciuc: Bună dimineaţa!

Realizator: Sunteţi alături de tizul dvs., de un alt Valeriu. Ce interesant! Doi miniştri ai agriculturii, amândoi Valeriu. Bună dimineaţă, domnul Valeriu Tabără!

Valeriu Tabără: Bună dimineaţa!

Realizator: Sunteţi pentru a doua oară în legătură directă. Data trecută, domnul ministru Cosarciuc era taman în China. Acum cred că vă auziţi mult mai bine.

Valeriu Tabără: Oricând ne auzim foarte bine cu colegul din Moldova.

Realizator: Domnilor miniştri, ce le spunem românilor care ne aud? Ce putem face, pentru ca să beneficiem de produse naturale de aici, din Republica Moldova? Ştim bine, a fost un an nu foarte fericit, domnule ministru Tabără, din punctul de vedere al grâului, din punctul de vedere al cartofilor. Putem compensa cu lucruri naturale şi ieftine de aici? Să nu le aducem aiurea, pe preţuri mari, din UE?

Valeriu Tabără: Absolut. Sigur că România are la această dată un anumit statut, dat de ceea ce este ea ca stat membru cu drepturi depline ale UE şi cu obligaţiile legate de ceea ce înseamnă piaţa internă a UE, dar acest lucru nu ne împiedică să avem un anumit tip de relaţii cu zonele din exteriorul UE şi în primul rând cu Republica Moldova. Cred că aici ar trebui să facem ceva mai mult pe zona de liber schimb, care ar trebui să se dezvolte, şi eu cred că din acest punct de vedere avem de construit încă, pentru că, din fericire, spunem noi, noi avem şi cu alte state relaţii speciale, dar cu Republica Moldova eu cred că trebuie să dezvoltăm relaţii cu totul şi cu totul speciale şi în acest sens cred că trebuie să facem mai mult, inclusiv către partenerii noştri europeni, ca să înţeleagă statutul nostru şi statutul Republicii Moldova, cu atât mai mult cu cât există extrem de multe elemente de complementaritate în producţia agricolă a celor două ţări, şi agroalimentară aş spune eu, şi acest lucru nu ar trebui să deranjeze pe unii, care după părerea mea sunt suspicioşi sau care sunt legaţi de alţi parteneri de mai mulţi ani.

Realizator: Domnule ministru, suspicioşi or să fie oricând. Ştim bine sunt firmele cu interesele lor, probabil unii acum se zvârcolesc, pentru că ne aud rostind aceste lucruri, pentru că sunt miliarde în joc, dar cred că nu trebuie să ne oprească lucrurile astea pentru a merge pe calea cea bună.

Valeriu Tabără: Aş reveni asupra acelei idei de care am mai discutat, aceea de a ne dezvolta măcar o manifestare anuală reciprocă la Chişinău, respectiv Iaşi sau Bucureşti, cu o prezentare foarte bună aproduselor realizate în cele două ţări. Dar în acelaşi timp sunt convins că se pot face întâlniri şi cu oamenii de afaceri în domeniul respectiv, reciproce, ca să se cunoască foarte bine potenţialul pieţelor din cele două ţări şi şi sigur potenţialul productiv pe anumite sortimente de produse.

Realizator: Domnule ministru Cosarciuc, sigur sunteţi într-o situaţie deosebită acum, nu cea mai fericită, pentru că, este ştiut, partidul dvs. nu a intrat în parlament, dar cu toate astea, din ceea ce am auzit aici, aveţi o imagine foarte bună şi, de ce nu, poate că există o mică şansă de a continua sau cel puţin de a conseila pe viitorul ministru. Putem spera în dezvoltarea acestor relaţii, pentru că văd că domnul Tabără este mai mult decât deschis în direcţia asta?

Valeriu Cosarciuc: Este important că noi avem un acord de colaborare între Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale al României şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova. În baza acestui acord, avem nişte planuri de acţiuni concrete cu direcţiile din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale al României. Am avut de acum schimburi de experienţă, continuăm această activitate, fiindcă pentru noi este important ca să armonizăm legislaţia, să preluăm bunele practici şi bunele, să spunem aşa, rezultate care sunt în agricultura României şi mai ales în ceea ce priveşte implementarea proiectelor investiţionale din domeniul agriculturii. Am semnat un acord cu Ministerul Afacerilor Externe al României şi am primit un ajutor pentru a dezvolta două proiecte importante, este vorba despre promovarea produselor de origine animală şi dezvoltarea sistemului informaţional de marketing. Este încă o dovadă că Guvernul României şi România ne ajută ca noi să ne putem alinia la acele standarde care sunt în Uniunea Europeană şi altfel să putem mult mai uşor vinde produsele noastre pe piaţa României şi a Uniunii Europene. Am avut o întrevedere foarte importantă cu secretarul de stat, domnul Rădulescu, şi cu colegii lui din minister, la Iaşi, cu participarea a mai multor reţele mari de produse agroalimentare. Ne-am înţeles în ceea ce priveşte un plan de acţiuni pentru a penetra piaţa României cu produsele noastre agroalimentare..

Realizator: Şi pe când porneşte totul, pentru că de fapte ducem noi lipsă, aşa de hârtii, mamă, suntem tari, dar când am putea vedea noi..?

Valeriu Cosarciuc: Noi lucrăm foarte insistent. De acum colegii mei la Bucureşti vor..

Realizator: Pe ei îi întrebăm cât de curând, sigur că da. Pe ei trebuie să îi întrebăm, dar spuneţi-ne domnule ministru pentru a le spune celor de la Bucureşti, există destul grâu, destui cartofi pentru a putea veni în România? Aveţi surplus?

Valeriu Cosarciuc: Avem surplus de cartofi, surplus de grâu alimentar nu este, dar avem grâu furajer, avem o producţie bună de cereare de porumb anul ăsta.

Realizator: Domnule ministru Tabără putem să sperăm cât de curând că mai reducem preţurile, ajutându-ne cu fraţii noştri din Republica Moldova?

Valeriu Tabără: Da, eu sunt convins că reciprocitatea relaţiilor comerciale poate fi dezvoltată în continuare, inclusiv în ceea ce priveşte cerearele. Şi aici este vorba şi de grâu, grâul panificabil, dar şi grâul furajer, până la urmă eu cred că inclusiv în pieţele /terţe/ putem colabora foarte bine atuncea când avem surplus de producţie. Şi eu aş spune ceva mai mult, o cumulare a ceea ce înseamnă potenţialul celor două ţări ar însemna o prezenţă excepţională a firmelor româneşti şi moldoveneşti în piaţa şi internă, dar şi externă, cu o ofertă foarte bună. Aş vrea să mai spun că vom încerca acum la şedinţele consiliilor de miniştri ai Uniunii Europene să putem impune anumite, nu reguli, dar a unor măsuri care să ducă la o calitate foarte bună a cerearelor din zonele noastre, de aici.

Realizator: Nu putem decât să mergem pe această cale. Noi o să încercăm, atât cât să ne stă în putere, să vă fim aproape.

Valeriu Tabără: Aş mai spune o chestiune. Probabil că în perioada, şi nu probabil, în mod obligatoriu în perioada imediat următoare o să mai am discuţii şi eu cu firmele noastre din România, inclusiv cu cele de morărit, panificaţie, ca să fie mult mai atente în ceea ce înseamnă absorţia acelor surplusuri de produse care se găsesc pe zona Republicii Moldova şi a producţiei din Republica Moldova şi la cereale, dar şi la alte produse.

Realizator: Am înţeles. Vă mulţumim foarte mult.

Cioloş: "Scurtaţi distanţa dintre producător şi consumator"
Interviuri 24 Aprilie 2010, 10:26

Cioloş: "Scurtaţi distanţa dintre producător şi consumator"

Comisarul european, Dacian Cioloş, consideră că agricultorii ar trebui să fie mai organizaţi.

Cioloş: "Scurtaţi distanţa dintre producător şi consumator"
Anatolie Nosatîi: Forțele armate ale R. Moldova pot face față provocărilor care ar putea veni din partea contingentului militar rusesc din Transnistria
Interviuri 31 Mai 2023, 09:16

Anatolie Nosatîi: Forțele armate ale R. Moldova pot face față provocărilor care ar putea veni din partea contingentului militar rusesc din Transnistria

Interviu în exclusivitate pentru Radio România Actualități cu ministrul apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi.

Anatolie Nosatîi: Forțele armate ale R. Moldova pot face față provocărilor care ar putea veni din partea contingentului militar rusesc din Transnistria
Ministrul mediului, Tanczos Barna, despre modificarea directivei pentru emisiile din industrie
Interviuri 16 Martie 2023, 15:29

Ministrul mediului, Tanczos Barna, despre modificarea directivei pentru emisiile din industrie

Interviu acordat corespondentului RRA la Bruxelles de Tanczos Barna, ministrul mediului.

Ministrul mediului, Tanczos Barna, despre modificarea directivei pentru emisiile din industrie
Dan Suciu, BNR: Avem cea mai mică dobândă de politică monetară din zonă
Interviuri 06 Octombrie 2022, 09:39

Dan Suciu, BNR: Avem cea mai mică dobândă de politică monetară din zonă

"Apel matinal" - Invitat: Dan Suciu, purtător de cuvânt al Băncii Naţionale a României.

Dan Suciu, BNR: Avem cea mai mică dobândă de politică monetară din zonă
De ce pleacă tinerii din România
Interviuri 05 Octombrie 2022, 09:35

De ce pleacă tinerii din România

Apel matinal" - Invitat: Cătălin Zamfir, sociolog și director al Institutului de Cercetare a Calității Vieții al Academiei...

De ce pleacă tinerii din România
Ministrul Tánczos Barna despre Strategia forestieră națională
Interviuri 29 Septembrie 2022, 09:05

Ministrul Tánczos Barna despre Strategia forestieră națională

Apel matinal - Invitat: Tánczos Barna, ministrul mediului, apelor şi pădurilor.

Ministrul Tánczos Barna despre Strategia forestieră națională
Medicul Gindrovel Dumitra: Va fi un sezon gripal destul de intens
Interviuri 28 Septembrie 2022, 09:48

Medicul Gindrovel Dumitra: Va fi un sezon gripal destul de intens

Apel matinal - Invitat: medicul Gindrovel Dumitra, vicepreședintele Societății Naționale de Medicină a Familiei.

Medicul Gindrovel Dumitra: Va fi un sezon gripal destul de intens
Reformă teritorială și unificarea localităților
Interviuri 22 Septembrie 2022, 09:22

Reformă teritorială și unificarea localităților

„Apel matinal” - Invitat: Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România.

Reformă teritorială și unificarea localităților