Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Interviu cu Mario Giro, secretar de stat în MAE italian

Unul dintre obiectivele semestrului italian de preşedinţie comunitară, care a început la 1 iulie, este acela de a relansa rolul Uniunii Europene ca actor regional şi global.

Interviu cu Mario Giro, secretar de stat în MAE italian
Secretarul de stat în Ministerul italian al Afacerilor Externe Mario Giro. Foto: mariogiro.it.

Articol de Iuliana Anghel, 29 Septembrie 2014, 13:45

Unul dintre obiectivele semestrului italian de preşedinţie comunitară, care a început la 1 iulie, este acela de a relansa rolul Uniunii Europene ca actor regional şi global pe scena internaţională, dar şi de a găsi soluţii la crizele din Ucraina, Orientul Mijlociu, precum şi problema migraţiei ilegale din nordul Africii, care afectează în mod direct Peninsula.

Prioritatea maximă este rezolvarea acestor crize, a declarat pentru Radio România Actualități, Mario Giro, secretar de stat în Ministerul italian al Afacerilor Externe.

Reporter: Situaţia din Ucraina, alături de crizele din Irak, Libia şi Siria, formează un scenariu complex cu care Europa nu s-a mai confruntat în ultimii ani.

Autorităţile de la Roma sunt convinse că numirea ministrului italian de externe Federica Mogherini în funcţia de Înalt reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, un succes incontestabil al premierului democrat Matteo Renzi, va juca un rol important în relansarea clubului comunitar ca actor global.

"Întreaga Europă este înconjurată de crize, din Libia şi Siria până în Ucraina"

Mario Giro: Europa şi în mod deosebit Italia, dar, în general, întreaga Europă este înconjurată de crize, din Libia şi Siria până în Ucraina.

Aşadar, este un moment în care politica externă comună trebuie să ajungă la un nivel maxim. Regret faptul că o pierdem pe doamna Mogherini ca ministru, dar sunt sigur că va fi un foarte bun şef al diplomaţiei europene.

Este un lucru de care avem absolută nevoie, pentru că este necesară o iniţiativă europeană puternică în marile dosare ale crizelor. Cred că prioritatea este tocmai rezolvarea acestor crize.

Sigur, nu toate pot rezolvate şi încheiate definitiv, dar ca un prim pas trebuie să le limităm. Mă gândesc la cele ce afectează în mod direct Italia, precum cea din Libia.

Cu toţii avem în faţa ochilor imaginile teribile din Irak şi Siria. Acesta este un alt aspect în privinţa căruia Europa trebuie să ia iniţiativă şi să devină un actor important.

În ultimii ani nu a fost, dar eu sunt sigur că acest lucru se va întâmpla datorită ministrului Mogherini. În ceea ce priveşte situaţia din Ucraina, sperăm să se ajungă în primul rând la una rmistiţiu definitiv.

"Relaţiile dintre România și Italia se vor consolida în continuare"

Reporter: Între guvernele României şi Italiei există o amplă convergenţă de idei în privinţa obiectivelor acestui semestru de preşedinţia Uniunii Europene.

Este de notorietate excelenţa relaţiilor bilaterale stabilite cu 135 de ani în urmă şi legate în acest moment de un parteneriat strategic consolidat.

Contribuţia activă a celor peste un milion de români la economia italiană a fost subliniată şi cu ocazia vizitei pe care ministrul Federica Mogherini a făcut-o în luna mai la Bucureşti.

În România sunt înregistrate peste 35.000 de societăţi italiene.

Totuşi, compania Enel, unul dintre investitorii strategici în ţara noastră, şi-a anunţat intenţia de a vinde operaţiunile de distribuţie şi vânzare de energie din România şi de producţie din Slovacia în cadrul unui program de reducere a datoriilor.

Decizia grupului italian referitoare la prezenţa în România ar putea fi cunoscută în perioada următoare - preciza recent ministrul delegat pentru energie, Răzvan Nicolescu, după discuţiile cu reprezentanţii Enel.

Secretarul de stat Mario Giro este însă optimist în privinţa perspectivelor investiţiilor italiene în ţara noastră.

Mario Giro: Italia este prezentă în România cu mii de societăţi mici şi mijlocii care constituie baza modelului antreprenorial din Peninsulă şi care a prins foarte bine şi în ţara dvs.

Sigur, încă ne confruntăm cu criza economică, şi asta se resimte peste tot, dar eu cred că cine pariază pe viitor va rămâne în România.

Sunt convins că relaţiile dintre ţările noastre se vor consolida în continuare.

Au devenit şi mai strânse în aceşti ani şi vor fi şi mai bune. Nu cred că Italia se poate lipsi de România, aşa cum nici România nu se poate lipsi de Italia.

Aproximativ 200 de imigranţi au murit în apele libiene
În lume 15 Septembrie 2014, 08:08

Aproximativ 200 de imigranţi au murit în apele libiene

Altă tragedie în mare: naufragiul unei ambarcaţiuni cu cel putin 250 de persoane in apele libiene. Doar 26 de persoane au...

Aproximativ 200 de imigranţi au murit în apele libiene
Anatolie Nosatîi: Forțele armate ale R. Moldova pot face față provocărilor care ar putea veni din partea contingentului militar rusesc din Transnistria
Interviuri 31 Mai 2023, 09:16

Anatolie Nosatîi: Forțele armate ale R. Moldova pot face față provocărilor care ar putea veni din partea contingentului militar rusesc din Transnistria

Interviu în exclusivitate pentru Radio România Actualități cu ministrul apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi.

Anatolie Nosatîi: Forțele armate ale R. Moldova pot face față provocărilor care ar putea veni din partea contingentului militar rusesc din Transnistria
Ministrul mediului, Tanczos Barna, despre modificarea directivei pentru emisiile din industrie
Interviuri 16 Martie 2023, 15:29

Ministrul mediului, Tanczos Barna, despre modificarea directivei pentru emisiile din industrie

Interviu acordat corespondentului RRA la Bruxelles de Tanczos Barna, ministrul mediului.

Ministrul mediului, Tanczos Barna, despre modificarea directivei pentru emisiile din industrie
Dan Suciu, BNR: Avem cea mai mică dobândă de politică monetară din zonă
Interviuri 06 Octombrie 2022, 09:39

Dan Suciu, BNR: Avem cea mai mică dobândă de politică monetară din zonă

"Apel matinal" - Invitat: Dan Suciu, purtător de cuvânt al Băncii Naţionale a României.

Dan Suciu, BNR: Avem cea mai mică dobândă de politică monetară din zonă
De ce pleacă tinerii din România
Interviuri 05 Octombrie 2022, 09:35

De ce pleacă tinerii din România

Apel matinal" - Invitat: Cătălin Zamfir, sociolog și director al Institutului de Cercetare a Calității Vieții al Academiei...

De ce pleacă tinerii din România
Ministrul Tánczos Barna despre Strategia forestieră națională
Interviuri 29 Septembrie 2022, 09:05

Ministrul Tánczos Barna despre Strategia forestieră națională

Apel matinal - Invitat: Tánczos Barna, ministrul mediului, apelor şi pădurilor.

Ministrul Tánczos Barna despre Strategia forestieră națională
Medicul Gindrovel Dumitra: Va fi un sezon gripal destul de intens
Interviuri 28 Septembrie 2022, 09:48

Medicul Gindrovel Dumitra: Va fi un sezon gripal destul de intens

Apel matinal - Invitat: medicul Gindrovel Dumitra, vicepreședintele Societății Naționale de Medicină a Familiei.

Medicul Gindrovel Dumitra: Va fi un sezon gripal destul de intens
Reformă teritorială și unificarea localităților
Interviuri 22 Septembrie 2022, 09:22

Reformă teritorială și unificarea localităților

„Apel matinal” - Invitat: Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România.

Reformă teritorială și unificarea localităților