Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ÎNTRE PRIETENI (CONTINUARE) Marţi, 09 August

Cele mai citite

Articole recente

Autor

Mihaela Helmis

18 Noiembrie 2010
Vizualizari: 2033
Comentează add

Jacques Dubois, preşedintele de onoare al târgului Gaudeamus, vorbeşte despre carte, literatură şi cultură.

Interviu cu Jacques Dubois, preşedintele de onoare al Gaudeamus Interviu cu Jacques Dubois, preşedintele de onoare al Gaudeamus - Conține audio

mihaela-helmis

Reporter: O viaţă înconjurat de cărţi, în apropierea autorilor, un concept pe care l-aţi dezvoltat, instituţia literaturii. Ce este această instituţie, domnule Dubois? 

Jacques Dubois: Instituţia literaturii e un titlu pe care l-am dat unei cărţi despre literatură în general, iar ideea era că atunci când o analizăm, când facem istorie, când o explicăm tratăm autorii şi cărţile ca şi când ar fi izolaţi ca şi când nu ar avea nici o legătură cu societatea.

Iar mie mi se pare că trebuie să insistăm asupra tuturor celor ce colaborează la publicarea unei cărţi, la apariţia unui scriitor, care nu e o experienţă individuală şi cred că e de ajuns să vorbesc despre edituri, librari sau critici literari, învăţământul în domeniu, pentru a ne da seamă că a face să se nască literatură e un fapt complex, e o operă colectivă în care scriitorul e un actor important - dar unul între ceilalţi. E o teorie firească până la urmă, dar n-a fost astfel formulată până acum de 30 de ani.  

Reporter: Şi unde plasaţi o altă instituţie mai mică, dar la fel de complexă, precum e un târg de carte?  

Jacques Dubois: Târgurile de carte sunt simptomatice pentru a înţelege instituţia literară, pentru că în multe ţări târgurile de carte au devenit atât de cunoscute. Un târg de carte, traducerea concretă, vizibilă a ceea ce e instituţia literară.

La care se adaugă şi alte detalii simbolice aproape ridicole - mă gândesc la artificiile ce înconjoară de pildă lansările de carte. Totuşi târgurile de carte au un mare succes de public. Oamenilor le place să întâlnească scriitorii, autorii, e ceva ce aparţine epocii noastre.  

Reporter: Cum vă simţiţi într-un asemenea târg, între oameni care vă cunosc sau vin în număr mare pentru a vă cunoaşte?  

Jacques Dubois: Nu mă simt bine. Mă sperie puţin. Eu sunt mai mult profesor decât scriitor, dar atunci când mă aflu la o masă în târg şi dau autografe unui lung şir de oameni care le aşteaptă mă simt bine.

E interesant să schimbi câteva cuvinte cu cei ce vin să te caute, cumpără o carte şi doresc o dedicaţie. Şi nouă ne face plăcere să-i întrebăm care e motivul pentru care au cumpărat cartea.  


Reporter: Ca preşedinte de onoare al acestei ediţii a Târgului Gaudeamus - reprezentaţi invitatul de onoare al Târgului, Wallonie- Bruxelles - cum se prezintă azi piaţa cărţii în ţara dvs?  

Jacques Dubois: Acum literatura belgiană e destul de activă, deşi a cunoscut perioade dificile. Să-l amintesc pe Jean-Philippe Toussaint, un romancier tradus în foarte multe limbi, cu mare succes în Japonia.

E un romancier foarte original, dar îl amintesc şi pe Jean-Pierre Verheggen, care e şi poet şi umorist şi un fin cunoscător al limbii. Literatura stă bine, dar editurile belgiene nu o duc la fel de bine.

Dintr-un motiv simplu, suntem aproape de Franţa şi scriitorii belgieni visează să fie publicaţi în Franţa - la marile edituri. Pentru editorii belgieni rămâne restul... Sunt edituri interesante care reuşesc să trăiască şi să facă lucruri importante, dar cele mai multe sunt de mici dimensiuni.

Doar Editura Maraban, care are 50 de ani de activitate, are întâietate: e cea care a inventat cartea de buzunar francofonă. Dar asta e o excepţie. Editurilor nu le e uşor. Dar scriitorilor, da.  


Reporter: Sunt mai mult de 15 ani de când numele dvs., domnule Jacques Dubois,  a fost legat de cel al lui Georges Simenon. Sigur că au apărut de atunci destule cărţi mai ales teoretice care vă poartă semnătura, dar de ce credeţi că ne este uşor să vă asociem romanului poliţist? De ce v-aţi dedicat timpul îl a-l studia pe Georges Simenon?  

Jacques Dubois: Sunt două motive: citesc multe romane poliţiste, iar Simenon e născut în Liege, oraşul meu natal - e deci un compatriot şi e o persoană care m-a fascinat întotdeauna. Nu e un om care îmi place, dar din punct de vedere al instituţiei literare e un caz extraordinar. A scris enorm, aproape 200 de romane.

Toată viaţa lui e parcă schema unui roman tipic. E un om cu o viaţă plină de călătorii care a iubit mult, dar e mai ales o personalitate literară excepţională. E tradus în toate limbile lumii - ştiu că şi în limba română.

A fost adaptat şi pentru film TV sau pentru marele ecran. Maigretul său a fost jucat pentru ultima oară de Bruno Kemer ca un personaj diferit de poliţistul american. Viaţa lui e altfel, momentele sale de relaxare aduc şi dezlegarea cazului, nu?  - la un pahar cu bere adesea.  

Reporter: Un fel de a trata realul, pentru că v-au preocupat şi romancierii realului, domnule Dubois, şi Simenon se înscrie în această serie.  

Jacques Dubois: În cartea intitulată "Romancierii realului" abordez 8 scriitori franco-belgieni, iar Simenon e ultimul în seria care începe cu Balzac şi Stendhal şi continuă cu Celine. Simenon e cu adevărat un bun cunoscător al realităţii şi mai ales al realităţii sociale. Simenon a început cu romanele populare, apoi a urcat în ierarhia literară, iar azi e un scriitor complet. Romanele sale poliţiste sunt în primul rând romane foarte bune.

Reporter: Nu e mai puţin importantă pentru personalitatea dvs., domnule Dubois, preocuparea pentru cultură ca fenomen. Mă gândesc acum la "Manifestul culturii valone", pe care l-aţi semnat.  


Jacques Dubois: E o problemă complexă şi e o problemă politică. Belgia e o ţară complicată, cu 3 limbi, cu 3 comunităţi diferite - comunitatea germanofonă, cea flamandă - cea mai numeroasă, cea mai puternică - şi comunitatea francofonă. Cea din urmă e dublă, de aceea o numim Wallonie - Bruxelles.

E capitala majoritar franceză, apoi e Wallonia - şi ea francofonă - iar în acest manifest am afirmat că Wallonia nu e recunoscută doar prin intermediul unei limbi - franceza, deşi e limba noastră, ci că se recomandă printr-o identitate care nu e cea a Bruxellesul-ui, ci e o identitate specifică.

De pildă, de-a lungul istoriei moderne a Waloniei, au fost lupte sociale deschise foarte importante, uneori violente, şi cred că muncitorii valoni au luptat pentru drepturi sociale, pentru siguranţă socială şi asta e o parte a istoriei noastre care nu e recunoscută şi nici studiată în şcoli.

Aşa că manifestul nostru cultural afirmă că Walonia există şi are o identitate specială. Vorbim acum de comunitatea franceză din Belgia, numită mai nou comunitatea Walonia - Bruxelles, şi e un progres.  

Reporter: Vă aflaţi în România, a început Târgul Gaudeamus ediţia a XVII -a şi îi sunteţi preşedinte de onoare, domnule Dubois. Cum credeţi că se va îmbogăţi experienţă dvs. în aceste 5 zile?  

Jacques Dubois: Mă aflu pentru prima dată în România şi la Bucureşti şi fără Gaudeamus poate nici n-aş fi ajuns vreodată, dar mă bucur că mă aflu într-o ţara de limbă romanică pe care din păcate încă n-o cunoaştem destul în Occident. Însă eu, care sunt universitar, îi recunosc pe cei câţiva români care au intervenit în viaţa mea.

Mă gândesc la Mircea Eliade, despre care se spun multe din punct de vedere politic, dar ce mă interesează pe mine e aspectul antropologic al scrierilor sale atât de valoroase şi citate atât de frecvent. Pe Eugen Ionescu l-am întâlnit de pildă în timpul exilului său francez.

România exista până acum astfel pentru mine, iar anii '70, fapt foarte important, cartea pe care am scris-o împreună cu câţiva colegi, "Retorica generală", a fost tradusă în multe limbi, dar prima traducere a fost în limba română, la Editura Univers. Şi erau anii 80, era regim comunist şi erau atunci în România câţiva specialişti de marcă în retorică şi semiologie.

Oameni pentru care semiologia era un mod de a rezista, era ceva politic în decizia lor de a se specializa şi de a rezista astfel ca intelectuali, fapt care sigur ne-a impresionat foarte mult în Occident.  

Reporter: Cum preferaţi să citiţi, domnule Dubois, carte obişnuită sau preferaţi ecranul computerului? 

Jacques Dubois: Sunt o persoană în vârstă şi sunt foarte legat de cartea pe hârtie, aparţin unei generaţii Guntenberg. Sunt interesat desigur şi de noile formule, dar cartea e de neînlocuit pentru mine. Îmi citesc totuşi presa pe Internet, urmăresc agenţiile cu noutăţile ce se schimbă la fiecare oră. Cartea se va schimba, ar putea chiar să dispară. Din păcate, nu ştiu exact ce se va întâmpla.  

Reporter: Cu gândul la tinerii care vor veni în târg, la tinerii cititori sau ascultători, ce credeţi acum despre instituţia literaturii despre care vorbeaţi?  

Jacques Dubois: Pentru tineri, literatura... Eu am şase copii, care nu sunt prea mari cititori. Citesc, dar literatura e o mică parte a vieţii lor.

Pentru mine, în tinereţe, literatura era viaţa mea. E evident că literatura se află în declin, scena literară e mai puţin populată acum cu personalităţi spectaculoase, ca în secolul trecut, dar ceea ce trebuie să înţelegem şi trebuie luat în calcul de către tineri e că, fără a te închide, a te lăsa purtat în ficţiunea unui roman, pierzi o bucurie extraordinară.

Citind un roman foarte bun, petrecând câteva zile cu personajele pe care le poţi interioriza, care-ţi seamănă ţie sau prietenilor tăi, e o manieră de a uita puţin tristeţea lumii. A citi e o bucurie extraordinară. Pe cei ce nu citesc îi plâng cu adevărat.  


Reporter: Aşadar, o invitaţie la lectură, domnule Jacques Dubois, la a-i cunoaşte pe autori, la Gaudeamus până la urmă. Va mulţumim.  

Jacques Dubois: Sper să fie pentru cât mai mulţi.


Etichete interviuJacques DuboisGaudeamus

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live