Interviu cu Harry Tavitian

Pianolab este o serie de concerte organizata de Fundatia Gallery of Tones in colaborare cu Institutul Goethe din Amsterdam.

La inceput un proiect destinat doar muzicienilor locali, din 2010 Pianolab a devenit un minifestival, care are loc o data pe an.

In aceasta toamna, organizatorii s-au focalizat pe muzica armeneasca.

Nu este de mirare ca Harry Tavitian a fost unul dintre muzicienii invitati.

M-am bucurat foarte mult sa il intilnesc pe Harry Tavitian si aici, in Amsterdam.

Numele lui este mai putin cunoscut publicului de jazz din Olanda, insa dupa concertul din 19 septembrie sper sa se deschida mai multe usi pentru unicul nostru Harry. Stevko Busch, organizatorul principal al seriei Pianolab mi-a marturisit intr-un interviu ca in momentul cind l-a ascultat prima data pe Harry Tavitian i-au dat lacrimile! Ce vreti mai mult!

Claudia Marcu (C.M.). - Imi pare foarte bine ca ne intilnim si la Amsterda. Inteleg ca nu sunteti pentru prima data in fata publicului din Olanda.

Harry Tavitian (H.T.) – Da, am mai fost cred acum vreo 6-7 ani, cu o trupa multinationala – Black Sea Orchestra – formata din muzicieni din toate tarile din bazinul Marii Negre. Atunci am participat la un festival de jazz si muzica imporivizata la Nijmegen. De data aceasta am venit cu un concert de sine-statator, ca sa spun asa.

C.M. – Pianolab se concentreaza in acest an pe compozitori armeni. Ce ati pregatit exact pentru publicul din Amsterdam?

H.T. – Concertul este dedicat radacinilor armenesti si ale muzicii traditionale armene in jazz si in muzica improvizata, contemporana. Accentele sunt pe muzica lui Gomidas, unul dintre intemeietorii scolii nationale armene de compozitie si muzicologie, dar si pe muzica altor muzicieni armeni de jazz si muzica clasica. Participa cinci sau sase muzicieni din Olanda, Marea Britanie, Suedia, Germania si eu, din Romania. Din toti numai eu sunt armean si cu inca un muzician - Vahé Hovanesian - care cinta la duduk, un instrument traditional armean.

Recitalul meu - in cele patruzeci si cinci (45) de minute – cuprinde numai muzica armeana, piese semnate de parintele Gomidas si alte citeva piese traditionale si muzica religioasa veche armeneasca, din secolul al 13-lea, toate teme pe care voi improviza.

C.M. – Cum ati primit invitatia din partea organizatorilor?

H.T. - A venit cam pe neasteptate, pentru ca nu il cunoasteam pe Stevko Bush, organizatorul principal al seriei de concerte Pianolab. Mi-a trimis un mesaj, in care imi spunea ca este la curent cu zona mea de preocupari si ca ar fi bucuros daca as accepta invitatia la acest concert. Si sper sa iasa ceva frumos. Apropo, una dintre piesele din concert, semnata de Gomidas o voi cinta in duo cu Vahé Hovanesian – pian si duduk.

C.M. – Este o provocare aceasta seara pentru dumneavoastra, ca armean?

H.T. – Pentru mine este o preocupare constanta sa tratez muzica armeneasca, la fel cum sunt in egala masura preocupat sa tratez muzica romanaesca in cadrul mai larg al balcanilor ... iar muzica armeana in cadrul mai larg al caucazului.

Noutatea este ca particip intr-un concert dedicat acestei tematici, care nu are loc in Romania, ci in strainatate, in Olanda, un lucru mai rar... Intilnesti mai rar un concert undeva in Europa, dedicat in exclusivitate muzicii armenesti. Sunt foarte bucuros ca am fost invitat si ca pot sa propun muzica armeana, prin viziunea mea, publicului interesat de aici, din Amsterdam.

C.M. – Este greu de prezis acum ce reactie sau mai bine spus cum va primi publicul concertul din aceasta seara. Dar ati fost in foarte multe tari si cred ca imi puteti spune unde ati simtit publicul cel mai aproape de muzica dumneavoastra.

H.T. – Inainte sa va raspund concret la intrebare, as vrea sa va spun altceva. Tocmai pentru ca am fost, ca am avut concerte in majoritatea tarilor din Europa, ma face sa cred ca - de fapt nu cred ci stiu lucrul acesta – ca am avut ocazia sa vad publiculd e jaz in aceste tari, stiu ca este un public specializat, ca sa spun asa. Aici lumea nu vine la concerte ca sa se afle in treaba, ci vine stiind la ce vine. Si asta ma face sa fiu foarte increzator in modul in care va fi apreciata muzica, la adevarata valoare, adica la valoarea pe care noi, cei de pe scena o vom avea in momentul acela, al concertului. Stiti ca jazz-ul este foarte subiectiv si depinde foarte mult de starea de moment a muzicianului ...

C.M. – Si totusi, care a fost cel mai apropiat public?

H.T. – Tocmai din aceste motive este greu de raspuns la interbare. Oriunde in lume, inclusiv la noi in Romania, exista comunitati de jazz. Pina si in cele mai mici orase... Nu mai discutam de publicul de jazz din Cluj sau din Iasi sau din Bucuresti, din orasele mari. Am avut surpize in orase mici, unde este un public de jazz extraordinar! La fel se intimpla si in occident. Aceste comunitati sunt alcatuite din oameni care stiu ce este creatia spontana, stiu ce este un lucru facut pe moment; venind la un concert de jazz, ei vin sa participe la ceva care se va naste acolo, in fata lor, se va naste si va zbura. Nu se va mai putea repeta niciodata lucrul acela! De aceea spun eu ca jazz-ul este arta care se naste, arde si moare in aceeasi secunda! Toti acesti oameni vin sa savureze aceste momente.

Publicul de jazz este oriunde unul special, complet diferit de publicul de clasic.

Asta face frumusetea si unicitatea jazz-ului, si spun a jazz-ului gindindu-ma atit la muzicieni, cit si la public, pentru ca jazz-ul este o impreuna creatie a intregii sali, muzicieni si public la un loc.

Ei, dupa ce v-am spus lucrurile acestea, sa mai spui ca acolo a fost un public mai bun decit dincolo, nu cred ca mai e cazul!