Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Înregistrările cu Mircea Băsescu, admise ca probe în instanţă

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, propune adoptarea unei declaraţii politice prin care să fie cerută demisia lui Traian Băsescu din cauza scandalului de corupţie.

Înregistrările cu Mircea Băsescu, admise ca probe în instanţă
Mircea Băsescu. Foto: captură youtube.com

Articol de Mădălina Verman, 23 Iunie 2014, 13:34

Tribunalul Bucureşti a admis ca probe înregistrările audio-video în dosarul în care Mircea Băsescu este acuzat că a primit 250 de mii de euro pentru a intreveni pe lângă magistraţi în favoarea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Secvenţele au fost certificate de procurori. Judecătoarea care a luat decizia arestării sale preventive susţine, în motivare, că Mircea Băsescu şi complicele său Marian Căpăţână au acreditat ideea că justiţia este la discreţia lor şi au lezat astfel încrederea în justiţie şi respectul faţă de lege.

Magistratul apreciază că este inadmisibil ca "dreptatea" şi "libertatea" să fie privite ca o marfă.

Curtea de Apel Bucureşti va judeca, vineri, contestaţia lui Mircea Băsescu, faţă de decizia de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Avocaţii săi au contestat autenticitatea înregistrărilor care au fost puse la dispoziţia procurorilor de familia lui Bercea Mondial.

Călin Popescu-Tăriceanu îi cere demisia lui Traian Băsescu

Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat că va propune în plen adoptarea unei declaraţii politice prin care să fie cerută demisia preşedintelui Traian Băsescu, din cauza scandalului de corupţie în care este implicat fratele său.

El a precizat că un astfel de demers nu are valoare juridică, dar nici nu poate fi ignorat, iar Camera Deputaţilor ar trebui să adopte o declaraţie similară.

"Am să discut cu domnul Zgonea să iniţieze, dacă este de acord, un demers similar şi la nivelul Camerei Deputaţilor, în aşa fel încât, în final, să putem ieşi cu o declaraţie comună, care să ceară demisia de onoare a preşedintelui, care se află în momentuil de faţă în centrul acestui uriaş scandal, care pune un mare, mare semn de întrebare asupra modului de funcţionare a justiţiei.

"Parlamentul, care este un for politic, are dreptul şi obligaţia să ia o atitudine fermă pe o asemenea problemă", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.

Mircea Băsescu este în arest preventiv pentru 30 de zile, acuzat că a primit 250 de mii de euro pentru a intreveni pe lângă magistraţi în favoarea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, după ce a fost denunţat de familia acestuia.

Risc ridicat de avalanşă, evaluat la gradul 3 din 5, în Munţii Bucegi şi Făgăraş
România 19 Aprilie 2024, 23:38

Risc ridicat de avalanşă, evaluat la gradul 3 din 5, în Munţii Bucegi şi Făgăraş

La altitudini mai mici, pericolul este redus, de gradul întâi.

Risc ridicat de avalanşă, evaluat la gradul 3 din 5, în Munţii Bucegi şi Făgăraş
Angajaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor continua protestele
România 19 Aprilie 2024, 23:25

Angajaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor continua protestele

După greva japoneză de zilele acestea, săptămâna viitoare, oamenii vor picheta sediile Registrului Comerţului din ţară.

Angajaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor continua protestele
Ajutor din partea Guvernului pentru românii surprinşi de inundaţiile din Dubai
România 19 Aprilie 2024, 22:06

Ajutor din partea Guvernului pentru românii surprinşi de inundaţiile din Dubai

22 dintre românii surprinşi de inundaţiile din Dubai au fost preluaţi de reprezentanţii Consulatului General al României.

Ajutor din partea Guvernului pentru românii surprinşi de inundaţiile din Dubai
Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate
România 19 Aprilie 2024, 20:34

Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate

Liderii PSD și PNL au declarat că până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spațiul public privind...

Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate
Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot
România 19 Aprilie 2024, 19:15

Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot

Într-o conferinţă susţinută acum două zile la Constanţa, preotul, cunoscut pentru actele de caritate, spunea că şi fetele ar...

Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot
Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova
România 19 Aprilie 2024, 18:50

Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova

Interzicerea de la difuzare în cinematografele publice din ţara noastră a două filme ruseşti a generat acest schimb de replici.

Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova
Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele
România 19 Aprilie 2024, 18:31

Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele

Ministerul Sănătăţii a publicat recent instrucţiunile privind modalitate de gestionare a acestor deşeuri periculoase, precum...

Medicamentele expirate vor putea fi predate la spitalele
Încă trei avioane F-16,  la Câmpia Turzii
România 19 Aprilie 2024, 18:04

Încă trei avioane F-16, la Câmpia Turzii

Cele trei aeronave F-16 achiziţionate din Norvegia au aterizat la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii.

Încă trei avioane F-16, la Câmpia Turzii