Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Inflaţia din luna mai "a scăzut la 1,79%"

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna mai la 1,79%, nou minim istoric, creşterea preţurilor de consum faţă de aprilie fiind de 0,2%. Producţia industrială a scăzut în primele patru luni cu 0,2%, informează INS.

Inflaţia din luna mai "a scăzut la 1,79%"
Foto: Arhivă

Articol de Sorin Solomon, 11 Iunie 2012, 10:43

Rata anuală a inflaţiei a coborât în mai la 1,79% la un nou minim istoric, în timp ce creşterea preţurilor de consum faţă de aprilie a fost de 0,2%.

"În luna mai 2012, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au rămas relativ stabile, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,2%, respectiv 0,5%", se arată într-un comunicat al INS.

În ceea ce priveşte alimentele cele mai mari creşteri de preţ au fost consemnate la cartofi, de 12,7%, şi fructe proaspete - 4,93%.

"Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (iunie 2011 - mai 2012) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2010 - mai 2011) determinată pe baza IPC cât şi cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum este de 3,5%", arată INS, într-un comunicat.

În aprilie rata anuală a inflaţiei coborâse de asemenea la un nou minim istoric, de 1,8%, ca urmare a ieftinirii alimentelor, creşterea preţurilor de consum faţă de martie fiind de doar 0,07%.

Producţia industrială a scăzut în primele patru luni cu 0,2%

Producţia industrială a scăzut în primele patru luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 0,2% ca serie brută, dar ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 1,1%, potrivit datelor anunţate luni de INS.

Evoluţia a fost determinată de scăderea industriei extractive (2,6%) şi industriei prelucrătoare (1,2%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 7,5%.

"Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de capital (+4,9%), în industria energetică (+4,7%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+0,1%), în timp ce scăderi au fost înregistrate în industria bunurilor intermediare (-7,3%) şi în industria bunurilor de uz curent (-1,7%)", arată INS.

În luna aprilie producţia industrială, serie brută, s-a redus faţă de luna precedentă cu 9,9%, ca urmare a scăderii tuturor sectoarelor industriale, industria extractivă s-a comprimat cu 10,8%, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat cu 10,4%, iar industria prelucrătoare cu 9,8%.

Producţia industrială în serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 1,1% faţă de luna precedentă.

Comparativ cu aprilie 2011 producţia industrială, serie brută, a rămas la acelaşi nivel cu cel din luna corespunzătoare din anul precedent.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, a crescut cu 2,6%.

Deficit comercial "de peste 11 miliarde de lei"

Stagnarea poate avea mai multe cauze, conform redactorului Radio România Actualităţi, Diana Domenico.

Pe de o parte, poate fi invocat contextul economic neprielnic din Europa, România fiind o ţară mică din punct de vedere economic şi tocmai de aceea afectată de ceea ce se întâmplă în mediul extern.

În plus, ţara noastră este legată de pieţele de desfacere din UE, redresarea naţională bazându-se îndeosebi pe exporturi.

Pe de altă parte, se constată în continuare o plafonare a consumului, populaţia oscilând între frica generată de contextul economic internaţional nesigur şi posibilitatea sau imposibilitatea guvernului de a gestiona banii publici.

"Este o perioadă în care oamenii sunt foarte precauţi, în care îşi iau măsuri de siguranţă personală, or, asta face ca veniturile suplimentare pe care le vor avea probabil să se ducă mai degrabă în economisire decât în consum. Cred că este nevoie, pe de o parte, de o revenire a exporturilor, or, aici suntem foarte dependenţi de situaţia din UE, în condiţiile în care nu avem alte alternative geografice de export.

"Pe de altă parte, în ceea ce priveşte consumul intern, nu mă aştept ca acest lucru să se modifice spectaculos în perioada următoare, deoarece ţine foarte mult de sentimentul şi confortul consumatorilor, care în momentul de faţă sunt mai degrabă timoraţi de contextul economic dificil" spune Radu Crăciun, analist economic.

Faţă de luna martie, exporturile au scăzut în aprilie cu aproape 13 procente, iar importurile cu 8.

Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini, echipamente de transporturi şi alte produse manufacturate.

România a avut în primele patru luni ale acestui an un deficit comercial de peste 11 miliarde de lei, mai mare cu aproape 800 de milioane de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Rata inflaţiei "ar putea ajunge la 2%" în martie 2012
Economie 07 Noiembrie 2011, 13:15

Rata inflaţiei "ar putea ajunge la 2%" în martie 2012

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că scăderea preţurilor s-ar putea menţine până spre primăvara anului 2012, fapt...

Rata inflaţiei "ar putea ajunge la 2%" în martie 2012
Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită
Economie 24 Aprilie 2024, 14:34

Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită

Băncile sunt obligate să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri la plată mai mari...

Restructurarea datoriilor pentru cei care întârzie cu plata ratelor şi riscă executarea silită
Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei
Economie 24 Aprilie 2024, 12:34

Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei

Potrivit BNR este o majorare cu peste 11% față de luna martie a anului trecut.

Depozitele la bănci ale firmelor și populației au depășit 584 de miliarde de lei
7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi
Economie 23 Aprilie 2024, 21:10

7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi

7 din 10 români au în vedere strategii pentru a reduce cantitatea de mâncare aruncată la gunoi, femeile fiind mai deschise...

7 din 10 români vor să reducă cantitatea de mâncare aruncată la gunoi
”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”
Economie 23 Aprilie 2024, 17:54

”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a vorbit astăzi, despre importanţa educaţiei financiare în societatea românească.

”Educația financiară devine o condiție sine qua non pentru dezvoltarea durabilă a unei societăți”
BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"
Economie 23 Aprilie 2024, 09:30

BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"

Programul este dedicat companiilor antreprenoriale româneşti.

BVB lansează o nouă ediţie a programului "Made in Romania"
România se numără printre ţările cu cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
Economie 22 Aprilie 2024, 14:52

România se numără printre ţările cu cel mai ridicat deficit guvernamental din UE

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5%, iar...

România se numără printre ţările cu cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
14% din bugetul unei familii cu venit mediu pe economie se cheltuie pe energie
Economie 22 Aprilie 2024, 14:25

14% din bugetul unei familii cu venit mediu pe economie se cheltuie pe energie

Procentul va ajunge la 30 la sută, în 2050, dacă situaţia rămâne neschimbată, arată studiul făcut de Asociaţia Energia...

14% din bugetul unei familii cu venit mediu pe economie se cheltuie pe energie