În Rapa Nui

Întâmplarea a făcut să prindem cea mai fierbinte zi din această vară. Peste 30 de grade. Şi cred că erau măsurate în umbra ce lipseşte cu desăvârşire din Insula Paştelui - Rapa Nui!

Am început să fim tot mai arşi aşa că am ajuns, ca piraţii, să ne acoperim feţele cu baticuri. Umblăm cu pantaloni şi cămăşi cu mâneci lungi şi încercam să salvăm ce se mai poate din pielea noastră cea arsă.

Cel mai mult a avut de suferit tufa de aloe din curtea micuţului hotel în care stăm. Am tot tăiat din ea, cât mai delicat, în încercarea de a ne ostoi arsurile. Că buzunarele nu mai avem cum să le ostim! Şi asta pentru că localnicii au învăţat foarte bine lecţia supravieţuirii! Din turism! 5 dolari o apă, tot atât o bere (indigena "Mahina”), iar o masă din cea mai simplă, doar cu un fel, ajunge la 30 de dolari!

Între timp, continuăm traseul nostru Taha-Tai- adică pe lângă mare în limba rapa nui, pentru că, de fapt tot ce se întâmplă în Rapa Nui, se întâmplă în zona de coastă. Centrul insulei este practic pustiu. Lipsa apei şi a vegetaţiei a configurat comunitatea din mijlocul Pacificului. Capitala - Hangă Roa - este singură localitate de pe insulă. Mai există un post de televiziune, două şcoli publice, o şcoală privată, un liceu şi câţiva câini care se ţin doar după turişti- poate funcţionează memoria recentă a canibalismului despre care vorbesc chiar localnicii. Şi o întreagă istorie!

Audio: Reportajul în variantă audio.

De departe, cel mai emoţionant moment pentru un turist este momentul în care ajunge la platformă - Ahu Tongariki - cel mai important complex moai de pe insulă. Cincisprezece statui gigantice stau la înălţime, cu spatele spre mare, şi privesc spre interiorul insulei cu ochii orbi. Nimic nu poate descrie momentul în care te ciocneşti practic de giganţii din rocă vulcanică!

Complexul a fost refăcut de Japonia, după ce un tsunami iscat de un puternic cutremur de pământ - în anii '60 - a culcat imensele statui şi le-a împrăştiat , practic, la 100 de metri de ţărm. Restaurarea s-a încheiat după anul 2000 şi a costat o avere.

Din păcate unii localnici nu sunt mulţumiţi pentru că , spun ei, nu au fost respectate locurile iniţiale ale moailor! Cel mai înalt moai din complex măsoară peste şapte metri şi cântăreşte( incredibil, în opinia mea ) optzeci de tone! Karen a încercat să ne convingă în legătură cu metoda folosită de băştinaşi pentru ridicarea unui astfel de gigant din rocă, nu mai vorbesc şi de eventuală pukao - pălărie - de pe capul unora dintre ei! Cert este că sentimentul pe care îl trăieşti în momentul în care ajungi la Ahu Tongariki nu poate fi descrisă. Şi nici o fotografie nu poate reda măreţia moailor creaţi de o civilizaţie ce continuă să-şi conserve credinţele, tradiţiile şi convingerile.