Iarna în pădurile hunedorene

Din dunga Mureşului şi până în vântăile cerului, pe vârful Godeanu, e ceva cale de străbătut, chiar cu maşina, darămite, pe jos, ca apostolii. Şi totuşi, există oameni care bat pe jos, cu simţ de răspundere , drumurile până-n vârf de munte.

Când drumurile se gată o apucă pe poteci sau cărări de ei ştiute sau bătute de dobitoacele pădurii. Umblă într-una, fie vară, fie iarnă. În spinare cu un rucsac cu mâncare – pită, slană, ceapă, brânză, niscai conserve şi alte alea, ce mai găseşte omul prin cămară. Şi pe braţ, musai, un topor.

Sunt pădurarii din Ocolul silvic Grădiştea, un ocol întins peste culmile unde se află fostele cetăţi ale lui Burebista sau Decebal. Aceasta este, de fapt, zona în care am poposit în acest anotimp hibernal pentru a afla ce se-ntâmplă iarna în pădure şi ce fac pădurarii. Plecasem cu gândul mărturisit să ascult câteva poveşti, chiar şi vânătoreşti, la gura sobei, o sobă ce „duduia” de lemnele puse-n ea ca-ntr-o locomotivă, că, vorba ceea, dacă aici unde pică pădurea nu-i cald, atunci, unde ar mai fi ? Aveam să renunţ repede la ideile mele preconcepute. Pe măsură ce urcam Valea Grădiştei şi auzeam vaietul „firezului cu motor” ori vedeam camioanele ce coborau la vale, gemând sub greutatea trunchiurilor de lemn asprit de gerul şi zăpada iernii, dar care mai păstra în el miresme de pădure, simţeam că nu e... filmul pentru care mi-am cumpărat biletul.

Şi, uite aşa, cu mult înainte de a mă întâlni cu pădurarii, aveam să mă conving că nici iarna pădurea nu rămâne singură. Ba, mai mult, începeam să mă întreb de ce se taie pădurea iarna, de ce rămân pădurarii cu zilele prin păduri şi când neaua-i cât casa. Răspunsul la aceste întrebări îl puteţi afla ascultând reportajul realizat în pădurile hunedorene.