Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ÎNTRE PRIETENI Vineri, 30 Octombrie

Cele mai citite

Articole recente

Arhiva Emisiuni

Autor

George Popescu

12 August 2015
Vizualizari: 5641
Comentează add

Invitat:prof.dr. Valentin Ciorbea - Universitatea "Ovidius", Constanţa

Horia Macellariu - salvatorul Constanţei Horia Macellariu - salvatorul Constanţei - Conține audio

george-popescu

  Baza navală germană din Constanţa (Muzeul Militar Naţional)

Horia Macellariu (n. 28 aprilie 1894, Craiova - d. 11 iulie 1989, Bucureşti) a fost un contraamiral român, care a luptat în cel de-al doilea razboi mondial. Pentru activitatea sa din cel de-al doilea razboi mondial, a fost decorat cu Crucea de Cavaler al Crucii de Fier.
Horia Ion Pompiliu Macellariu s-a nascut la data de 28 aprilie/10 mai 1894, în oraşul Craiova. Tatal sau era de profesie inginer silvic, iar mama sa era fiica unui ofiţer de cavalerie participant la Razboiul de Independenţă.
 
Stramoşii săi se îndeletniceau cu comerţul cu animale, plecând din Ţara Românească în Ardeal; unii erau măcelari, motiv pentru care s-au numit Fleşeriu (fleşer, în limba germană vorbită de austrieci, înseamnă măcelar). Ulterior, şi-au românizat numele drept Macelaru, iar apoi, în tradiţia Şcolii Ardelene, şi l-au latinizat sub forma Macellariu. 
 
Horia Macellariu a studiat la Liceul "Mihai Viteazu" din Bucureşti, dupa care a urmat cursurile Şcolii de Artilerie, Geniu şi Marină, devenind sublocotenent de marină la 15 iunie 1915. În anul urmator, România a intrat în război, iar tânarului ofiţer i s-a încredinţat funcţia de comandant al navei de comandament "Principele Nicolae", fiind în acelaţi timp adjutant al contraamiralului Nicolae Negru, comandantul Flotei de Operaţii româno-ruse de pe Dunăre. Distingându-se în timpul acţiunilor militare din primul război mondial, a fost decorat cu Ordinul Coroana României.
 
Dupa încheierea primului război mondial, a absolvit Şcoala de aplicaţii şi apoi Şcoala de informaţii pentru ofiţeri superiori. În anul 1926, şi-a luat licenţa în drept, iar apoi a devenit doctor în ştiinţe economice şi politice.
 
În perioada 1927-1928, a studiat la Şcoala de război naval din Paris, în urma căreia a dobândit Brevetul de ofiţer de stat major. De asemenea, preşedintele Franţei i-a conferit Crucea de Cavaler al Legiunii de Onoare.
 
Horia Macellariu vorbea fluent patru limbi străine: franceza, italiana, engleza şi germana.
 
 
 
 
AUDIO : emisiunea "Nume mari", ediţia din 13 august 2015:
 
 
 
 
Revenit în ţară după un periplu de studii în străinătate, lui Horia Macellariu i s-a încredinţat comanda mai multor nave de luptă, printre care torpilorul "Vâtejul", monitoarele (cuirasate fluviale) "Lascar Catargiu" şi "Mihail Kogălniceanu", distrugătorul "Regina Maria".
 
Foto:amiral Helmuth Brinkman la bordul distrugătorului "Regin Maria"(Serviciul Istoric al Armatei)
 
De asemenea, a lucrat în cadrul organismelor militare de conducere (Ministerul de Război, Inspectoratul General al Marinei, Divizia de Mare, ca şef de stat major), dobândind o vastă experienţă profesională. A fost şi profesor, şef al Secţiei Marină, la Şcoala de Război (actuala Universitate Naţională de Apărare Carol I), comandant al acestei prestigioase instituţii de învăţământ militar fiind în acel moment generalul Ion Antonescu.
 
Ulterior a fost numit ca şef de stat major la Comandamentul Forţelor Navale Maritime, apoi subşef de stat major la Comandamentul Marinei Regale. La 22 iunie 1941, când România a intrat în război împotriva Uniunii Sovietice, comandorul Horia Macellariu a fost numit în funcţia de şef de stat major al Marinei la Marele Cartier General.
 
Foto: Serviciul Istoric al Armatei
 
 
 
La 20 august 1941, comandorul Macellariu a fost numit şef de stat major român în cadrul Misiunii Navale Germane din România, iar după patru luni, comandant al Escadrilei de distrugătoare compusă din patru nave puternice, calitate în care era comandant operativ al forţelor navale române şi germane din Marea Neagră.
 
În această calitate, a executat numeroase misiuni de luptă pentru asigurarea minărilor, apărarea litoralului şi a convoaielor care executau transporturi pe mare. A fost decorat cu Ordinul Coroana României, iar ulterior, cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a (prin Decretul regal nr. 656/12 martie 1943).
 
În anul 1943, a fost numit în funcţia de comandant al Forţei Navale Maritime Române, aflată în subordinea Comandamentului german Amiral Marea Neagră. Este înaintat la gradul de contraamiral în martie 1943, devenind în paralel şi locţiitor al viceamiralului german Helmuth Brinkman, comandant al Comandamentului german Amiral Marea Neagra.
 
Contraamiralul Horia Macellariu a coordonat, în perioada 12 aprilie-14 mai 1944, una din cele mai mari operaţii de retragere a unor armate pe calea mării, din cursul celui de-al doilea război mondial. Forţele navale maritime au participat la operaţia de evacuare navală a 130.000 de militari români şi germani din zona Odessa şi Sevastopol (cunoscută sub denumirea de "Operaţia 60.000"), în cursul unei puternice ofensive a armatei sovietice. Pentru această activitate, Horia Macellariu a fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului "Steaua României" şi cu Ordinul militar german Crucea de Cavaler a Crucii de Fier (21 mai 1944).
 
 
Ca urmare a conducerii operative a forţelor navale în luptă, Marina Română nu a avut pierderi majore în nave de luptă, nefiind scufundat nici un distrugător şi nici un submarin. În noaptea de 23/24 august 1944, viceamiralul Ioan Georgescu, şeful Statului Major al Marinei Române i-a ordonat contraamiralului Macellariu să înceteze orice subordonare faţă de Comandamentul german, să opreasca luptele contra sovieticilor şi să riposteze în cazul că trupele germane îi vor ataca şi "să se evite orice fel de provocare faţă de forţele germane".
 
Horia Macellariu a luat legătura cu viceamiralul german Brinkmann, comandantul suprem german, care avea dispoziţii să nu cedeze Constanţa, să lupte pentru menţinerea ei cu orice preţ şi să captureze flota română. Amiralul român s-a deplasat la bordul puternicei baterii germane "Tirpitz". În cartea sa de memorii, "În plin uragan", amiralul român a descris felul în care a decurs discuţia sa cu amiralul german: "Între patru ochi, am examinat împreună situa?ţia şi l-am determinat să se retragă fără luptă şi distrugeri, care ar fi făcut victime în populaţia nevinovată. (...) Deci, bătălia dintre flota germană şi flota română s-a dat între mine şi amiralul Brinkmann, în bateria germană "Tirpitz.". Ca urmare a acestor discuţii, flota germană s-a retras fără luptă la 25 august 1944.
 
Pentru că nu a atacat flota germană şi a salvat oraşul Constanţa de la distrugere, amiralul român a fost anchetat de către conducerea Marinei Române la indicaţiile aliaţilor sovietici şi trimis în faţa Tribunalului Poporului, fiind acuzat de "pactizare cu inamicul". El s-a justificat prin faptul că flota germană era superioară din punct de vedere militar faţă de flota română şi atacarea flotei germane ar fi cauzat distrugerea flotei române. Tribunalul Poporului l-a considerat nevinovat, achitându-l.
 
„Pe germani i-a dezarmat marea. Dacă am fi încercat s-o facem noi, împotriva ordinelor pe care le aveam, iniţiativa noastră n-ar fi reuşit decât să creeze un dezastru naţional. Mi-ar fi fost uşor, daca aş fi fost nebun, să ordon: "Deschideţi focul ! Dar nici un amiral, în toată istoria războaielor navale, n-ar fi admis o asemenea soluţie: să se bată în port ! Dacă aş fi procedat totuşi aşa, probabil că acei oameni de la Tribunalul Poporului m-ar fi considerat un erou, deşi în realitate n-aş fi fost decât un criminal plin de sângele camarazilor mei - puşi de Ţară sub ordinele mele, să-i apar, nu să-i ucid -  plin de sângele populaţiei nevinovate, pe care trebuia s-o cruţ, ca să nu mai pomenesc de mormanul de ruine în care ar fi fost transformată Constanţa şi localităţile din jurul ei.”
—Horia Macellariu
 
La data de 24 martie 1945, contraamiralul Horia Macellariu a fost trecut în rezervă, la vârsta de 51 ani neîmpliniţi.
 
Odata cu preluarea puterii de către Partidul Comunist Român, a început o perioadă de suferinţe pentru contraamiralul Horia Macellariu. În august 1945, el a luat legătura cu Ion Bujoiu, pentru alcătuirea unui comitet de conducere a organizaţiilor anticomuniste din ţară ce se opuneau guvernului dr. Petru Groza. În septembrie 1945, în timpul grevei regale, a luat legătura cu generalul Aurel Aldea şi s-a numărat printre organizatorii manifestaţiei promonarhiste de la 8 noiembrie 1945.
 
În primăvara anului 1946, amiralul Macellariu era considerat conducatorul forţelor de rezistenţă din zona Bucureştiului, grupate într-o organizaţie de luptă antibolşevică şi pro-germană, numită  "Valurile Dunării". La 27 mai 1946, organele Siguranţei au făcut o descindere la domiciliul său, dar nu a fost prins. Fiind urmărit, el s-a ascuns şi şi-a schimbat numele în cel de avocat Ioan Popa.
 
Generalul rus Susaicov a cerut punerea sa sub acuzare pentru crime de război. Era acuzat că a condus acţiunile de luptă pe mare împotriva flotei URSS, că nu a atacat flota germană la Constanţa pâna la venirea trupelor sovietice şi că s-a opus capturării navelor din subordine după 23 august 1944. După analizarea dosarului său, Tribunalul Poporului, a decis că în sarcina contraamiralului Macellariu "nu s-a găsit nici o culpabilitate". La insistenţele sovieticilor cazul a fost reanalizat de către o nouă comisie de anchetă care, tot din lipsa motivelor reale, l-a scos din cauză la 10 august 1946.
 
Pentru că se dorea totuşi arestarea sa, a fost implicat în organizaţia "Sumanele Negre", fiind acuzat de complot împotriva orânduirii de stat şi condamnat în contumacie la muncă silnică pe viaţă, la 18 noiembrie 1946. În noiembrie 1947, prin intermediul inginerului Ion Bujoiu, în jurul lui Macellariu s-au grupat ofiţerii Ştefan Eftimie, Matei Toma, Dumitru Condeescu şi avocatul Puiu Polizu, formându-se Comitetul Mişcării Rezistenţei Româneşti în casa din strada Toamnei nr.104, a doamnei Irina Romanov. La 10 februarie 1948, Macellariu i-a trimis o scrisoare generalului Nicolae Rădescu, aflat în S.U.A. (prin intermediul colonelului american Lowel), în care cerea ajutor anglo-american şi precizarea unei date la care să declanşeze operaţiunea de răsturnare a guvernului comunist. După deconspirarea grupului Popp-Bujoiu, a fost nevoit să-şi schimbe de mai multe ori domiciliul, fiind urmărit în permanenţă de către organele represive.
 
A fost arestat abia pe 19 aprilie 1948 la întâlnirea aranjată cu colonelul Alexandru Popovici şi deţnut preventiv la închisoarea Jilava. A fost condamnat, din nou, la muncă silnică pe viaţă, prin sentinţa nr. 1.834/1948, pentru crima de organizare şi înalta trădare, sentinţă care a fost redusă apoi la 25 de ani de temniţă şi degradare militară. A stat în închisoare 16 ani în perioada 1947-1964. A fost deţinut în penitenciarul Aiud, unde s-a aflat în regim de totală izolare "fără aer, lumină sau soare", apoi la 4 aprilie 1958 a fost mutat în închisoarea de la Râmnicu Sărat.
 
Aici, el s-a adresat pe 23 aprilie 1958 directorului general al penitenciarelor, expunându-şi situaţia de sănătate: "Sunt batrân (64 de ani) şi bolnav (distrofic cu o debilitate generală, astenie şi frecvente lipotimii, cardio-miocardită, afecţiuni pulmonare, afecţiuni digestive - gastrita şi enterocolită, tulburări de vedere - imagini suprapuse, vedenii colorate, orificiile herniare slăbite, picioarele se umflă din cauza ţesuturilor slăbite etc.). În aceasta stare a sănătăţii şi a vârstei sunt pus într-un regim de execuţie înăsprit, în care nu pot, la nevoie, să mă întind zilnic timp de 17 ore şi cu regimul alimentar - pe care-l aveam la penitenciarul Aiud din cauza boalei - suprimat. În continuarea acestei situaţii căreia nu-i pot face faţă, cu slabele mele puteri rămase, îmi văd sfârşitul vieţii grăbit, fără ca să am vreo vină care să justifice înăsprirea tratamentului impus."
 
Memoriul său a rămas fără ecou, fiind supus în continuare la regimul alimentar drastic (fiind nevoit să mănânce toate paiele din saltea) şi fără medicaţie, cu izolari şi sancţiuni punitive. Dupa desfiinţarea închisorii de la Râmnicu Sărat la 13 aprilie 1963, a fost transferat la penitenciarul Gherla, unde a fost deţinut în aceeaşi celulă cu marele gânditor Nicolae Steinhardt, apoi la 3 decembrie 1963 la Dej, revenind la Gherla de unde a fost eliberat la data de 29 iulie 1964, odată cu graţierea colectivă acordată deţinuţilor politici de către Gheorghiu-Dej prin Decretul 411.
 
După eliberarea din închisoare, Horia Macellariu a fost reabilitat şi i s-a redat gradul de contraamiral. A decedat la data de 11 iulie 1989 în Bucureşti şi a fost înmormântat în cimitirul Mânăstirii Cozia, alături de parinţi şi de soţia sa.
 
În prezent, o corvetă a Marinei Militare Române poartă denumirea "Contraamiral Horia Macellariu". O stradă din Bucureşti, cartierul Băneasa, poartă numele lui Horia Macellariu.
 
Contraamiralul Horia Macellariu este autorul mai multor lucrări de tactică militară navală, dintre care menţionăm:
 
Dreptul internaţional în războiul maritim, în “Buletinul Marinei” nr. 7 / 1925
Activitatea flotilei austro-ungare pe Dunăre în războiul mondial, în “Revista Marinei” nr. 1 şi 2 / 1927
Strategia navală, în “Revista Marinei” nr. 3-4 / 1930
În plin uragan (Editura Sagittarius, Bucureşti, 1998)
 

Etichete Horia MacellariurăzboiConstanţa23 august 1944amiral Helmuth BrinkmanURSSgen.SusaikovSevastopolOdessaoperaţiunea 60000condamnareînchisoaredeţinut politiceliberare1964Crucea de FierCoroana RomânieiRaymond Poincareeroupatrie

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live