Hiliţa, satul care îşi construieşte propriul brand

Când am ajuns la marginea lui, răscrucea de drumuri în care nimerisem m-a pus în încurcatură. La stânga sau la dreapta s-o apuc? Amândouă drumurile asfaltate. Unul se prelungea spre un luminiş, iar celălalt într-o fundătură de umbre, abia văzându-i-se şerpuirea printr-o mulţimea de pomi fructiferi, în special cireşi. Nu că m-ar fi tentat umbra, dar de dragul ei am luat-o spre dreapta. Şi nu greşisem. Ducea direct spre inima satului, unde se afla biserica şi unde aveam stabilită întâlnirea. Mi s-a spus că, acolo, lângă biserică, într-o construcţie nouă îşi are sediul centrul pentru realizarea produselor tradiţionale. Care produse tradiţionale, ei bine, aflaţi că nu ştiam care ar fi acelea şi nici cine le realizează. Aveam să aflu de îndată. Aşa mi-am explicat multe, cu cele văzute şi auzite, vorbe pe care le-am mai scris şi cu alte prilejuri în jurnalul de reporter: de oameni depind mai toate. Numai ei pot sfinţi locul în care-şi duc zilele.

Satul se numeşte Hiliţa. Ascuns, pur şi simplu, între dealuri încărcate de livezi, cu case, şi ele dosite parcă dinadins la umbra copacilor, uliţa asfaltată umÂnd formele de relief pe toată lungimea lui; comuna este Costuleni, cred, la 35-40 de km. de Iaşi.

Fără a mai adăuga şi alte detalii, intru în subiectul care interesează. Hiliţa - satul care-şi construieşte propriul brand. Un brand căzut din copac, cum ar spune un hâtru, dar muncit serios şi gândit de tineri cu pricepere şi entuziasm.

Practic despre ce este vorba? Văzând că oamenii locului nu prea mai trag foloase din livezile altădată foşnitoare de bani, mai mulţi tineri s-au găndit să pună în valoare o tradiţie cândva la mare cinste: valorificarea fructelor prin gemuri, dulceaţă şi compoturi. Adică să le realizeze "ca la bunica acasă”, fără conservanţi şi alte ingrediente şi să iasă cu ele pe piaţă. Începutul nu a fost uşor. Au pus, mai întâi bazele unei asociaţii pomicole, după care, colaborând şi cu organizaţia World Vision, au găsit un sediu, în incinta parohiei săteşti. Acolo au fost puse la fiert primele cireşe şi vişine şi tot acolo împachetate şi etichetate primele borcane cu dulceţuri, gemuri şi compoturi.

Au batut drumul spre târguri cu produsele proaspăt făcute, au mers în pieţe şi peste tot acolo unde simţeau că au căutare. Lumea chiar se interesa de ceea ce făceau cei din Hiliţa. Sufletul acţiunii a fost şi este Liliana Nechita, alaturi de alţi tineri, fondatori ai ideii, care vorbesc acum de un plan de management şi de legături, pe bază de proiect, cu o organizaţie americană. Vor să se doteze mai bine, să acceadă fonduri europene şi să îi determine pe cât mai mulţi săteni să contribuie la ceea ce ei numesc a fi de-acum brandul satului – dulceaţa, gemul şi compotul de Hiliţa.

Zece mii de borcane vor să eticheteze anul acesta din producţia de cireşe intrată în pârgă. Copiii sunt şi ei antrenaţi la cules şi la scosul sâmburilor. Cei mari, spun iniţiatorii brandului, vor avea ce face pe raza satului. În plus, materia primă, din abundenţă în zonă, din livezile sătenilor, va putea fi valorificata mai bine, iar cei care tânjesc după un loc de muncă şi-l pot găsi aproape de casă.

Salutăm această iniţiativă şi dăm crezare ideii că numai facând ceva, valorificând tradiţiile şi resursele unei zone, pot fi depăşite greutăţi şi împlinite aspiraţii. În plus, ca să fiu pe măsura entuziasmului celor întâlniţi acolo, la sediul asocieţiei pomicole, aş zice că specificul local capătă, prin brandul de Hiliţa, valoarea unei efigii.

Audio: