Hegemonie comparativă

După derapajele din interiorul dar şi din afara UE, simpla speculaţie că Grecia ar putea renunţa la ea, cutremură deja moneda euro, cu toate că legislaţia europeană nu are prevăzută vreo metodă de punere în practică a unui asemenea deziderat. Cu alte cuvinte, democraţia îşi arată încă o dată limitele. Nicio grijă însă, cineva o să tragă foloase şi din asta, chiar dacă cestiunea va rămâne (probabil) doar la stadiul de zvon.

Nu ştiu dacă e cea mai nimerită comparaţie, dar am impresia că democraţia e ca maioneza: n-are tradiţie multiseculară, se pune de ea cu ceva efort şi e extrem de instabilă – când ţi-e lumea mai dragă se taie de nu te vezi... Sau poate că mai adecvată ar fi comparaţie cu societăţile conlocuitoare, cele pe care le tot studiem de ani buni încoace şi de la care nu învăţăm, se pare, nimic. Bunăoară, cele mai performante şi rentabile sunt de mii de ani, nu oricum, regimurile autoritare: furnicile, albinele sau termitele nu şi-au schimbat niciodată forma de organizare – toată lumea roieşte şi munceşte în interesul tuturor şi al „reginei” în special! Leul e cam împărat-aşa, deşi e recunoscut de toată lumea drept „rege” al animalelor; n-are el duşmani naturali, dar în matriarhatul pe care îl... gestionează munceşte până şi dumnealui în folosul comunităţii. Turmele de ierbivore par doar nişte triburi înapoiate, fără cap şi coadă, în care anarhia care se tot perpetuează nu le-a adus decât sex şi violenţă... Prădătorii solitari sunt un soi de corsari ai lumii animale, bunăstarea lor variind în funcţie de capacitatea de a-şi identifica şi de a-şi anihila potenţialele victime.

Se zice că cimpanzeii ar fi cea mai apropiată rudă a lui homo sapiens. O fi, însă regulile după care trăiesc societăţile lor seamănă mai degrabă cu sistemele totalitare – liderul de opinie din cadrul fiecărui grup nu este ales democratic de membrii comunităţii, ci se impune prin forţă şi atitudine; ulterior, cine nu e cu el e împotriva lui – lucru care atrage după sine diverse suplicii! Şi ajungem la poate singura democraţie viabilă, o societate în care nimeni nu este discriminat, toţi au aceleaşi drepturi, muncesc cot la cot şi se înfruptă fiecare din cât e şi după cât îl ţine burta: hienele. E-adevărat că n-au niciun scrupul, iar când apare vreo oportunitate nu stau pe gânduri, numai că din păcate ăsta e cam singurul exemplu pe care l-au urmat majoritatea vătafilor democraţiilor umane. De aia hienele o duc bine în continuare, iar oamenii se zbat pentru cea mai mică ciozvârtă...