Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ŞTIRI (politice, economice, sociale, culturale * Meteo * Sport) Sâmbătă, 15 August

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Radu Dobriţoiu

16 Martie 2018
Vizualizari: 717
Comentează add

Bilanţ ISU: aproape 100 de case, 600 de gospodării, peste 1.200 de hectare de păşuni şi fâneţe au fost afectate de inundaţiile care s-au produs în Harghita.

Harghita: aproximativ 100 de case, 600 de gospodării afectate de inundaţii

radu-dobritoiu

Aproape 100 de case, 600 de gospodării, peste 1.200 de hectare de păşuni şi fâneţe, dar şi mai multe poduri, podeţe şi tronsoane de drumuri au fost afectate de inundaţiile care s-au produs în Harghita în această săptămână, arate datele provizorii puse la dispoziţie de Instituţia Prefectului.

Potrivit sursei citate, topirea bruscă a zăpezii şi precipitaţiile căzute în ultimele zile au dus la formarea de torenţi pe versanţi şi la ieşirea din matcă a unor râuri şi pârâuri, ceea a provocat inundaţii în 26 de localităţi şi în zeci de sate aparţinătoare comunelor.

Datele preliminare arată că apa a intrat în 98 de case, în 586 de curţi, subsoluri şi anexe gospodăreşti, în peste 30 de fântâni şi a afectat peste 20 de podeţe şi opt poduri. De asemenea, au fost inundate circa 1.200 de hectare de păşuni şi fâneţe, 215 hectare de teren arabil şi aproape 200 de hectare de teren agricol.

Apele revărsate au afectat şi mai mulţi kilometri de străzi şi drumuri, zidurile de sprijin ale unor pârâuri, reţeaua de canalizare dintr-o comună, precum şi un cămin cultural şi două şcoli.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituţiei Prefectului Harghita, Adrian Pănescu, este vorba de evaluarea preliminară făcută la nivel local, urmând să aibă loc constituirea, prin ordin al prefectului, a unor comisii mixte formate din specialişti din mai multe domenii, care vor face o evaluare fizică şi valorică a pagubelor.

Rapoartele întocmite vor fi aprobate în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, după care vor fi trimise la ministerele de resort în vederea acordării unor eventuale despăgubiri sau a unor sume de bani pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor.


Etichete inundatii Harghitagospodarii afectate Harghita

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live