Guvernele Boc, de la criză la creştere economică

Guvernele Emil Boc au marcat câteva premiere în politica românească de după 1989, deşi cabinetele conduse de liderul PDL nu sunt la fel de longevive precum unele dintre cele precedente, cum ar fi guvernele Văcăroiu, Năstase sau Tăriceanu.

Primul guvern Boc a fost învestit pe decembrie 2008. Cabinetul bazat iniţial pe o coaliţie PSD-PDL rezistă mai puţin de un an, fiind demis prin moţiune de cenzură.

Domnul Boc păstrează însă în continuare conducerea guvernului ca premier interimar, iar după ce Traian Băsescu câştigă alegerile prezidenţiale este repus deplin în funcţie.

Astfel, premierul Emil Boc devine primul şef de guvern demis prin moţiune de cenzură (care în scurt timp revine în funcţie); şi este tot primul premier care îşi depune demisia.

--fb1
Între cele două mandate "pline" ale premierului Emil Boc există diferenţe în ce priveşte numărul de legi şi reglementări considerate reformiste care au fost promovate. Dacă în primul guvern, cea mai importantă decizie a fost legată de uniformizarea salarizării bugetare, în cel de-al doilea mandat legile cu impact social puternic au fost mult mai numeroase.

Măsurile din mandatul doi au părut totuşi cel puţin catalizate de primele efecte ale crizei mondiale care au apărut în România începând cu anul 2009, când economia nu mai "duduia" şi deja guvernarea Tăriceanu devenise "greaua moştenire", repetat invocată de către domnul Boc.

Guvernul are nevoie de bani

Pentru a suplimenta veniturile bugetului de stat, guvernul condus de Emil Boc a introdus, în 2009, un impozit forfetar (impozit minim plătit de orice firmă).

De asemenea, pentru a reduce cheltuielile bugetare, a introdus o lege ce interzicea cumulul pensiei cu salariul pentru angajaţii statului.

Sub presiunea crizei, guvernul semnează în 2010 un prim acord cu FMI şi abia apoi este prezentat opoziţiei şi populaţiei, care în curând avea să plătească recesiunea.

Nu sunt discutate variante alternative la măsurile din acordul cu FMI, autorităţile invocând situaţia de urgenţă impusă de o instalare a crizei mai rapidă decât anticipaseră.

Aceasta va declanşa în curând şi avalanşa de asumări de răspunderi din 2010 şi 2011 şi va acutiza lipsa dialogului reclamat de opoziţie şi resimţit de populaţie, la fel ca şi reforma.

Primele măsuri de reformă sunt anunţate în mai 2010 de preşedinte: scăderea fondului de salarii cu 25 la sută, iar pensiile sunt reduse cu 15 procente.

Curtea Constituţională decide, însă, că pensiile nu pot fi reduse, fiind considerate un drept câştigat, iar o nouă măsură este adoptată de guvernul Boc: creşterea TVA de la 19 la 24 la sută.

Emil Boc a subliniat, la postul naţional de televiziune, că aceste măsuri nu au fost luate pentru că "guvernul, premierul sau preşedintele au ceva cu românii", ci ele au fost absolut necesare pentru a evita intrarea în derapaj economic şi financiar, aşa cum s-a întâmplat cu alte ţări europene.

Premierul a recunoscut că 2010 a fost un an extrem de greu, cu măsuri dure de austeritate, necesare însă, şi care "dau un temei de optimism pentru anul următor, când vom începe să culegem roadele acestor măsuri".

2011 însă nu a adus roadele menţionate de premier; de pildă una dintre cele mai aşteptate compensări, şi anume recuperarea pierderilor de salarii în cazul bugetarilor, nu s-a întâmplat chiar dacă şi justiţia a dat câştig de cauză funcţionarilor statului.

Scandaluri cu mame şi bibilici

În februarie 2010 Emil Boc afirmă, în faţa parlamentului că ''nu e firesc ca oamenii care au Mercedes în curte să primească ajutor social. Este bine ca ajutorul social să meargă la oameni care cu adevărat o duc greu în acestă ţară".

"Dacă vom da aceste ajutoare nediferenţiat nu vom atinge scopul protecţiei sociale. Scopul nostru e să îi ajutăm pe oameni să iasă din situaţia dificilă în care se află'', a precizat premierul.

Ioan Botiş a devenit rapid unul dintre numele extrem de nepopulare din guvernul Boc, din cauza măsurilor extrem de dure pe care a trebuit să le ia, mergând de la tăierea indemnizaţiilor pentru mame, până la reducerea drastică a numărului de ajutoare sociale.

Ministrul muncii a fost criticat foarte dur, după ce a promovat înlocuirea concediului de maternitate, de la doi ani, la o soluţie în care mamele puteau alege o variantă cu doi ani, dar cu indemnizaţii plafonate la maxim 1.200 de lei sau una de un an, cu maxim 3.400 de lei.

Şi mai multe controverse a stârnit decizia lui Ioan Botiş de reducere drastică a numărului de oameni care primesc ajutoare sociale, dar şi a nivelului acestora.

Astfel, au fost reduse ajutoarele pentru copii cu handicap, pentru însoţitori, dar şi pentru familiile defavorizate, iar la începutul acestui an, peste 70.000 de persoane nu-şi mai primesc ajutoarele sociale până nu îşi plătesc datoriile la impozitele locale.

De asemenea, el a promovat tăierea indemnizaţiilor şi ajutoarelor sociale pentru o serie de categorii, aşa-numiţii revoluţionari, îngrijitorii persoanelor cu handicap şi ai celor cu copii orfani în întreţinere.

Ioan Botiş a rămas celebru pentru că a anunţat, printre altele, că oamenii care deţin "un anumit număr de bibilici" nu vor mai putea primi ajutoare sociale.

Una peste alta însă, după toate aceste măsuri, bugetul pe 2012 prevede o scădere a cheltuielilor cu asistenţa socială cu numai 1,21% faţă de 2011.

TVA mărit la 24 de procente, "o greşeală a coaliţiei"

Decizia de creştere a TVA-ului a fost iarăşi una dintre cele mai disputate decizii ale guvenului Boc II.

Ea va fi regretată ulterior, în iunie 2011, de către preşedintele Traian Băsescu, care a spus că creşterea TVA la 24% "a fost o eroare politică, care a întârziat ieşirea din recesiune cu cel puţin şase luni".

El a plasat răspunderea pentru majorarea TVA asupra Curţii Constituţionale, care nu a aprobat diminuarea pensiilor la nivelul solicitat de guvern.

"Acum, pensionarii plătesc o factură mult mai mare din cauza TVA-ului. A fost o mare greseală, pe care o vom târâi încă câţiva ani", a spus şeful statului.

Demisia în "ţara lui Eugen Ionesco"

Guvernul Boc II prelua comanda României la început de criză şi avea să îşi dea demisia atunci când economia părea să dea semne de redresare.

Lucru care i-a făcut pe cei de la Frankfurter Allgemeine Zeitung să vorbească după demisia guvernului Boc de "teatrul absurdului la Bucureşti".

"Nu protestele l-au silit pe Emil Boc să demisioneze, ci propriul său partid", scrie Karl-Peter Schwarz în editorialul său apărut pe prima pagină a ziarului conservator german.

Ministerul român de finanţe a reuşit în săptămâna demisiei "să plaseze obligaţiuni pe termen de un an la dobânzi de mai puţin de şase la sută, încasând mai mulţi bani decât sperase guvernul".

Guvernare "curajoasă"

Jurnalistul din Frankfurt compară prestaţia cabinetului Boc cu cea a precedentului guvern condus de naţional-liberalul Tăriceanu, despre cel din urmă aflăm că "a guvernat cu generozitate grecească".

Austeritatea impusă de guvernul Boc şi acceptată tacit de români este privită cu uimire de ziaristul german.

"Cu răbdare şi crescândă înţelepciune economică, românii şi-au asumat sacrificii, pe care germanii, italienii şi portughezii nici nu şi le pot imagina. Nici un alt guvern al Uniunii Europene nu a realizat atât de mult într-un răstimp atât de scurt".

Atât preşedintele ţării cât şi fostul premier "au avut permanent conştiinţa riscurilor" pe care şi le asumă partidul guvernamental, "PDL confruntându-se cu pericolul unor pierderi mari la alegerile parlamentare din toamna acestui an".