Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Grecia, în faţa unor noi măsuri de austeritate

Executivul de la Atena poartă negocieri dificile cu privire la acordarea unei noi tranşe a împrumutului extern acordat de organisme internaţionale. În paralel se pregătesc noi măsuri de austeritate.

Premierul Greciei, George Papandreo. Foto: Reuters.

Articol de Monica Chihaia, Atena, 25 Mai 2011, 14:49

Autorităţile de la Atena poartă miercuri negocieri dificile cu privire la acordarea unei noi tranşe a împrumutului extern, în condiţiile în care opoziţia a respins marţi noi măsuri de austeritate, iar reprezentanţii puterii avertizează că ţara ar putea rămâne fără salarii şi pensii pentru luna viitoare.

Şansele să se ajungă la un consens cu privire la noi măsuri de austeritate sunt minime, întâlnirile succesive de marţi, ale premierului George Papandreou cu liderii partidelor de opoziţie au eşuat, nu a fost lăsată nicio portiţă care să lase o speranţă, măcar, că s-ar putea reveni asupra poziţiilor exprimate.

Miercuri dimineaţa, premierul a avut o întâlnire cu preşedintele Republicii, Karolos Papoulias, pe care l-a informat în legătură cu discuţiile purtate, prilej cu care cei doi oameni politici şi-au declinat pentru prima dată îngrijorarea faţă de ultimele evoluţii la nivel politic în acest mod şi impactul lor direct asupra negocierilor de miercuri cu Troika.

Liderii partidelor de opoziţie au solicitat să fie prezenţi la masa negocierilor cu misiunea Comisiei Europene, Băncii Centrale şi Fondului Monetar Internaţional, propunere care, cel puţin până la această oră, nu a primit un răspuns.

Preşedintele Asociaţiei Elene a Industriaşilor, Dimitris Daskalopoulos, a declarat că cea mai bună soluţie în acest moment, în impasul în care se află ţara ar fi organizarea imediată a unui referendum, din care să rezulte dacă poporul grec doreşte sau nu să continue pe drumul european.

Surse apropiate premierului George Papandreou susţin că acesta ar fi făcut el însuşi o astfel de menţiune, în cadrul şedinţei de luni a guvernului.

Grecia a fost serios afectată în ultima perioadă de grevele declanşate de toate măsurile de austeritate.

Puţini cumpărători sunt văzuţi în magazinele din Atena. Foto: Reuters.

Noile măsuri de austeritate fără doar şi poate că vor fi impuse, nu au fost încă anunţate, având în vedere că se află încă pe masa tratativelor, ceea ce se cunoaşte este că acestea vizează noi disponibilizări în sectorul public, reglementări fiscale, majorări de taxe şi reducerea plafoanelor de scutire de la plata impozitelor.

Sigur că aceste măsuri creează noi tensiuni, sindicatele au anunţat deja mişcări de protest la începutul lunii iunie.

Greva generală paralizează Grecia
În lume 11 Mai 2011, 16:21

Greva generală paralizează Grecia

Două dintre cele mai importante sindicate din Grecia organizează o grevă de o zi în domeniul serviciilor publice şi cel al...

Greva generală paralizează Grecia
Mare parte din Ucraina, în stare de alertă în urma atacurilor rusești
În lume 18 Aprilie 2024, 14:02

Mare parte din Ucraina, în stare de alertă în urma atacurilor rusești

Mai multe explozii s-au auzit în regiunile vestice și de nord.

Mare parte din Ucraina, în stare de alertă în urma atacurilor rusești
Autorităţile germane au arestat doi presupuși spioni
În lume 18 Aprilie 2024, 13:59

Autorităţile germane au arestat doi presupuși spioni

Cei doi bărbați, pe care procurorii germani îi acuză și de terorism, ar fi colectat informații despre rutele transporturilor...

Autorităţile germane au arestat doi presupuși spioni
Uniunea Europeană încearcă să impulsioneze creşterea economică
În lume 18 Aprilie 2024, 10:52

Uniunea Europeană încearcă să impulsioneze creşterea economică

Uniunea Europeană încearcă să impulsioneze creşterea economică, rămasă mult în urma celor din Statele Unite şi China.

Uniunea Europeană încearcă să impulsioneze creşterea economică
18 morți în urma celui mai grav atac aerian al Rusiei asupra Ucrainei din ultimele săptămâni
În lume 18 Aprilie 2024, 10:49

18 morți în urma celui mai grav atac aerian al Rusiei asupra Ucrainei din ultimele săptămâni

Numărul morţilor în urma unui atac aerian rusesc asupra Cernihivului, în nordul Ucrainei, a crescut la 18, au declarat...

18 morți în urma celui mai grav atac aerian al Rusiei asupra Ucrainei din ultimele săptămâni
Prin atacurile lansate asupra orașului Odesa, „Vladimir Putin dorește să intimideze România și NATO”
În lume 18 Aprilie 2024, 10:19

Prin atacurile lansate asupra orașului Odesa, „Vladimir Putin dorește să intimideze România și NATO”

Odesa este foarte bine apărată în fața rușilor, dar inamicul este mai puternic, declară în exclusivitate pentru Radio România...

Prin atacurile lansate asupra orașului Odesa, „Vladimir Putin dorește să intimideze România și NATO”
Reacţia Israelului la atacul Iranului se pare că va fi una moderată
În lume 18 Aprilie 2024, 08:43

Reacţia Israelului la atacul Iranului se pare că va fi una moderată

sraelul a avut în vedere să lovească Iranul încă de luni, imediat după atacul iranian fără precedent cu sute de drone şi de...

Reacţia Israelului la atacul Iranului se pare că va fi una moderată
După Qatar, premierul Marcel Ciolacu vizitează oficial Emiratele Arabe Unite
În lume 18 Aprilie 2024, 08:13

După Qatar, premierul Marcel Ciolacu vizitează oficial Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu va avea astăzi în Emiratele Arabe Unite întrevederi cu oficiali din această ţară, în cadrul unei...

După Qatar, premierul Marcel Ciolacu vizitează oficial Emiratele Arabe Unite