Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Grecia este în linii mari "pe drumul cel bun"

Concluzia unei analize globale a raportului de evaluare al Comisiei Europene în dosarul Grecia prezentat luni este că ţara a înregistrat progrese, deşi în ritm lent.

Grecia este în linii mari "pe drumul cel bun"
Foto: arhivă Reuters.

Articol de Monica Chihaia, Atena, 30 Iulie 2013, 13:02

Cu o întârzire de câteva zile, raportul de evaluare al Comisiei Europene în dosarul Grecia a fost prezentat luni.

Concluzia unei analize globale: Grecia a înregistrat progrese, deşi în ritm lent, în principal în ceea ce priveşte reforma de ajustare fiscală şi recapitalizarea celor patru mari instituţii bancare elene.

Perspective macroeconomice rămân, se spune, în general, neschimbate şi referitor la evoluţiile financiare se menţionează: Grecia este în linii mari pe drumul cel bun.

Nu în aceeaşi notă cvasioptimistă sunt prezentate de Autoritatea Elenă de Statistică ultimele evoluţii, care au adus cu sine o scădere a veniturilor statului odată cu creşterea deficitului.

În primul trimestru al anului datoria publică a depăşit 300 de miliarde de euro, respectiv 160,5% din PIB.

Comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, creşterea este de aproape 1,5 miliarde de euro, Grecia rămânând ţara cu cea mai mare datorie în UE ca procent din PIB.

Sigur, misiunea de evaluare a troicii instituţiilor creditoare a identificat la rândul său o majorare a deficitului bugetar, în ansamblu, cauzat - se precizează în raport - de o depăşire a cheltuielilor în sectorul sănătăţii, de întârzierea în stabilirea impozitelor pe proprietate, reducerea contribuţiilor la asigurările sociale şi lipsa aplicării anumitor măsuri, pe care executivul de la Atena le-a anunţat doar că le-ar fi identificat.

Potrivit raportului, principala prioritate rămâne în continuare creşterea veniturilor statului, în principal prin accelerarea procedurilor de colectare a taxelor şi impozitelor.

Comisia Europeană subliniază, de asemenea, faptul că există încă factori de risc în aplicarea programelor stabilite, deşi determinarea guvernului a fost probată, redresarea economică se confruntă cu consecinţele adâncirii anul acesta a recesiunii şi a unei creşteri economice anemice în zona euro.

Incertitudinea poate fi însă îndepărtată dacă politicile guvernului vor fi aplicate cu fermitate, se spune, un factor motivant şi pentru o revenire rapidă a investitorilor.

Un impact favorabil ar putea avea - se apreciază - prin infuzia de lichidităţi, refinanţarea lucrărilor publice şi încasările din turism, anul acesta foarte dinamic, comparativ cu ultimii patru ani, respectiv de la declanşarea crizei datoriilor.

Trebuie să spunem că tranşa de împrumut a fost aşteptată încă de la jumătatea lunii.

Decizia de amânare a plăţii a fost motivată de neîndeplinirea uneia dintre cele peste 20 de condiţii impuse guvernului elen de troica creditorilor, respectiv trimiterea în şomaj tehnic a 4.200 de angajaţi publici până la sfârşitul lunii iulie.

Executivul a fost nevoit să prezinte de urgenţă în parlament un amendament prin care inclusiv angajaţii publici cu diplome post universitare să poată fi trimişi în şomaj tehnic.

Această categorie fusese exclusă în ultimul moment din textul actului normativ votat de legislativ la jumătatea acestei luni.

Aşadar, şi ultima condiţie a fost formal îndeplinită, sfârşitul cu bine, toate bune.

Iată, Comisia de buget a Bundestagului a dat, aşa cum era de aşteptat, undă verde eliberării următoarei tranşe de împrumut, decizia nu a fost însoţită de comentarii.

Acum urmează ca parlamentele naţionale ale statele membre ale zonei euro să adopte această decizie.

De asemenea, Consiliul executiv al FMI a decis în această seară în favoarea alocării celor aproape 1,8 miliarde de euro, plată care este de aşteptat să fie făcută miercuri.

RADIO HORIZONT: Sunt căutate opţiuni pentru ca statele aliate din NATO să sprijine operaţiunea împotriva minelor, lansată în Marea Neagră
În lume 29 Martie 2024, 16:31

RADIO HORIZONT: Sunt căutate opţiuni pentru ca statele aliate din NATO să sprijine operaţiunea împotriva minelor, lansată în Marea Neagră

În ianuarie 2024, Turcia, Bulgaria şi România au semnat un memorandum de înfiinţare a unui Grup operativ pentru combaterea...

RADIO HORIZONT: Sunt căutate opţiuni pentru ca statele aliate din NATO să sprijine operaţiunea împotriva minelor, lansată în Marea Neagră
Ucraina ar putea construi un port pe Tisa, în regiunea Transcarpatia
În lume 29 Martie 2024, 14:11

Ucraina ar putea construi un port pe Tisa, în regiunea Transcarpatia

Râul Tisa izvorăşte în Carpați, pe versantul sudic al Muntelui Pip Ivan (2.028 metri), în regiunea vestică Ivano-Frankivsk,...

Ucraina ar putea construi un port pe Tisa, în regiunea Transcarpatia
"Dacă nu ar fi aderat la NATO, Estonia ar fi fost acum în locul Ucrainei"
În lume 29 Martie 2024, 14:04

"Dacă nu ar fi aderat la NATO, Estonia ar fi fost acum în locul Ucrainei"

Estonia a a derat la NATO pe 29 martie 2004 alături de România, Bulgaria, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia.

"Dacă nu ar fi aderat la NATO, Estonia ar fi fost acum în locul Ucrainei"
Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma
În lume 29 Martie 2024, 11:15

Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma

Papa Francisc a spălat aseară picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma, un ritual care marchează...

Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma
"Orban își scoate iar la înaintare campania anti-Soros"
În lume 29 Martie 2024, 11:05

"Orban își scoate iar la înaintare campania anti-Soros"

FOREIGN POLICY: Europa ar face bine să fie pregătită.

"Orban își scoate iar la înaintare campania anti-Soros"
Explozii raportate în partea de vest a Ucrainei
În lume 29 Martie 2024, 08:32

Explozii raportate în partea de vest a Ucrainei

Mai multe explozii s-au auzit vineri dimineaţă, 29 martie, în regiunea vest-ucraineană Ivano-Frankivsk. Congorm...

Explozii raportate în partea de vest a Ucrainei
Apel insistent al preşedintelui Volodimir Zelenski adresat Congresului american
În lume 29 Martie 2024, 07:44

Apel insistent al preşedintelui Volodimir Zelenski adresat Congresului american

Programul de ajutor pentru Ucraina, în valoare de 60 de miliarde de dolari, este blocat în Congresul SUA încă de anul trecut.

Apel insistent al preşedintelui Volodimir Zelenski adresat Congresului american
Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui
În lume 28 Martie 2024, 19:32

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui

Papa Francisc oficiază liturghia într-o închisoare de femei din Roma.

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui