Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Gerul afectează mersul trenurilor

Din cauza temperaturilor foarte scăzute, trenurile pot ajunge la destinaţie cu întârzieri de până la 60 de minute, avertizează purtătorul de cuvânt al Companiei CFR Călători.

Gerul afectează mersul trenurilor
Foto: facebook.com/CFRCalatori.ro.

Articol de Radiojurnal, 08 Ianuarie 2015, 18:09

Vremea este deosebit de rece şi astăzi, geroasă în multe zone ale ţării.

Din cauza temperaturilor foarte scăzute, trenurile pot ajunge la destinaţie cu întârzieri de până la 60 de minute, avertizează purtătorul de cuvânt al Companiei CFR Călători, Oana Brânzan.

"Temperaturile foarte scăzute înregistrate la nivel naţional, dar în special la nivelul solului au cauzat întârzieri în graficul de circulaţie al tuturor trenurilor care sunt înscrise în acest moment pe întreaga reţea feroviară. Avem rugămintea ca pasagerii să înţeleagă, în cazul în care sunt situaţii să nu se staţioneze mai mult în gări, dar şi să se informeze înainte de plecarea în călătorie, să ştie exact dacă trenul respectiv are sau nu întârziere", a spus Oana Brânzan.

Autoritățile ajută persoanele vulnerabile în condiții de ger

Autorităţile sunt preocupate de oamenii străzii, cu atât mai vulnerabili în condiţii de ger.

În Teleorman, li se oferă asistenţă nu doar persoanelor fără adapost, ci şi celor care locuiesc în spaţii fără încălzire, transmite corespondentul RRA Dana Onel.

În aceste condiţii, de ger extrem, Centrul pentru persoane defavorizate din municipiul Alexandria reprezintă singurul adăpost pentru cei sărmani.

În jur de 40 de persoane sunt găzduite aici, în această perioadă.

Directorul Serviciului de Asistenţă Socială, Ioan Voicu, spune că au în continuare pregătite spaţii de cazare.

"Avem rezervate până la 10-15 locuri pentru persoanele care, în caz de ger năpraznic, să avem unde să le adăpostim", a spus Ioan Voicu.

Poliţiştii, jandarmii, dar şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă patrulează pe străzi pentru a identifica persoanele fără adăpost.

Ministrul Sănătății nu are motive să considere că rezultatele anchetei interne de la spitalul Sfântul Pantelimon n-ar fi corecte
România 18 Aprilie 2024, 22:33

Ministrul Sănătății nu are motive să considere că rezultatele anchetei interne de la spitalul Sfântul Pantelimon n-ar fi corecte

Comisia de anchetă a spitalului Sfântul Pantelimon a constatat că toate protocoalele şi procedurile terapeutice au fost...

Ministrul Sănătății nu are motive să considere că rezultatele anchetei interne de la spitalul Sfântul Pantelimon n-ar fi corecte
La Miercurea-Ciuc, Primaria îi va amenda pe cei care caută în gunoaie și le împrăștie
România 18 Aprilie 2024, 22:19

La Miercurea-Ciuc, Primaria îi va amenda pe cei care caută în gunoaie și le împrăștie

Conducerea Primăriei Miercurea-Ciuc a anunţat că persoanele care caută în gunoaie, lasă mizerie la centrele de colectare a...

La Miercurea-Ciuc, Primaria îi va amenda pe cei care caută în gunoaie și le împrăștie
Consiliul permanent al UDMR a validat listele de candidaţi pentru alegerile locale
România 18 Aprilie 2024, 21:51

Consiliul permanent al UDMR a validat listele de candidaţi pentru alegerile locale

UDMR va avea candidaţi pentru toate funcţiile din administraţia publică, inclusiv în afara Transilvaniei, în judeţele Bacău...

Consiliul permanent al UDMR a validat listele de candidaţi pentru alegerile locale
ANAF: Ghid pentru cei care obțin venituri din închirieri
România 18 Aprilie 2024, 21:46

ANAF: Ghid pentru cei care obțin venituri din închirieri

Sunt informații privind contractul de locațiune și înregistrarea fiscală a acestuia sau modalitățile de plată ale impozitului...

ANAF: Ghid pentru cei care obțin venituri din închirieri
Copiii cu dizabilități din București au un nou centru de îngrijire
România 18 Aprilie 2024, 21:42

Copiii cu dizabilități din București au un nou centru de îngrijire

Centrul ,,Curcubeul Magic" este situat în sectorul 4 și va găzdui anual aproximativ 120 de copii cu dizabilități și familiile...

Copiii cu dizabilități din București au un nou centru de îngrijire
APEL MATINAL: despre programul Masă sănătoasă în școli
România 18 Aprilie 2024, 20:08

APEL MATINAL: despre programul Masă sănătoasă în școli

Apel Matinal - în fiecare zi (cu excepția weekend-ului), de la 08.30, numai la Radio România Actualități.

APEL MATINAL: despre programul Masă sănătoasă în școli
Patru persoane reținute de DIICOT într-un caz de trafic de droguri de mare risc
România 18 Aprilie 2024, 18:55

Patru persoane reținute de DIICOT într-un caz de trafic de droguri de mare risc

Din cercetări a reieşit că, din 2022 şi până acum, cinci persoane ar fi procurat, deţinut şi comercializat în mod repetat...

Patru persoane reținute de DIICOT într-un caz de trafic de droguri de mare risc
Echipa antidrog a Serviciului de Noapte intră din nou în acțiune
România 18 Aprilie 2024, 18:15

Echipa antidrog a Serviciului de Noapte intră din nou în acțiune

Vor fi analizate rezultatele primei campanii antidrog desfășurate de Cătălin Țone în parteneriat cu RRA.

Echipa antidrog a Serviciului de Noapte intră din nou în acțiune