„Gabriel Marinescu, între clar şi obscur”

Invitat : comisar dr. Florin Şinca, cercetător, IGPR

Articol de George Popescu, 18 Octombrie 2016, 00:47

Gabriel (Gavrilă) Marinescu s-a născut la 7 noiembrie 1886, la Tigveni, judeţul Argeş, fost Muscel. A pierit în masacrul de la închisoarea Jilava la 27 noiembrie 1940.

A parcurs etapă cu etapă ierarhia militară până la gradul de colonel. A participat ca tânăr ofiţer la campania din Bulgaria din al doilea război balcanic unde a fost remarcat pentru bravură, ca trei ani mai târziu să ceară participarea sa ca voluntar în Marele Război.

A fost rănit şi decorat în mai multe rânduri, meritul de a fi înaintat în grad de Cavaler al Ordinului militar „Mihai Viteazul” fiind rezultatul comportării sale exemplare de pe câmpul de luptă.

După încheierea războiului îşi continuă cariera militară, ajungând la gradul de colonel şi comandant al Regimentului 9 Vânători, o armă de elită din care a făcut parte onorific şi prinţul Carol.

Sursele documentare arată că din această apartenenţă s-a născut sămânţa amiciţiei cu viitorul rege. Mai mult decât atât, Gabriel Marinescu şi alţi camarazi din Armată i-au asigurat lui Carol al II-lea deplasarea de la aerodrom către Palatul Cotroceni sau drumul către restauraţie.

O situaţie riscantă atât pentru prinţ, cât şi pentru autorii actului, întru-cât Carol fusese decăzut din drepturile de prinţ moştenitor, interzicându-i-se prezenţa în ţară pentru zece ani după legea adoptată de Parlament din ianuarie 1926.

Partidul Naţional Ţărănesc după câştigarea alegerilor din vara anului 1928 a militat pentru readucerea lui Carol pe tron, în ciuda faptului că Parlamentul de atunci, dominat de liberali l-au proclamat ca rege pe Mihai I, (minor, în vârstă de şase ani) iar ţara a fost condusă de o Regenţă compusă din trei membri.

Iuliu Maniu liderul ţărăniştilor a fost de acord cu revenirea prinţului Carol însă condiţionat. Una dintre cererile prim-ministrului a fost ca prinţul să renunţe definitiv la legătura sa cu Elena Lupescu-Wolf şi să se împace cu prinţesa Elena a Greciei ce obţinuse un divorţ cu despăgubiri.

Prinţul Nicolae , fratele lui Carol, membru al Regenţei stăruise pe lângă capii armatei, care în mod legal nu puteau face politică şi nici să se amestece în actul de guvernare, să-l recunoască pe Carol de facto ca şef al Armatei. Prinţul Nicolae detesta funcţia sa de regent fiindcă nu-i îngăduia să convieţuiască alături de Ioana Doletti, femeia pe care o iubea, dar care nu făcea parte din aristocraţia românească.

După manevre ale parlamentarilor ţărănişti cu suportul armatei şi bancherilor, Carol este acceptat de senatori şi deputaţi cu scoruri mari, peste trei sute de voturi ca noul Suveran al României.

Toţi cei care i-au stat alături şi au pregătit reîntoarcerea sa au fost răsplătiţi... regeşte. Printre ei şi Gabriel Marinescu, înaintat imediat general şi numit la comanda Prefecturii Poliţiei Capitalei, un serviciu esenţial ce furniza informaţii despre aproape tot ceea ce se întâmpla în ţară.

În această funcţie, Gabriel Marinescu a pus loialitatea faţă de rege mai presus de lege, moment de la care a început să se deruleze seria aproape nesfârşită de abuzuri până la revocarea sa.

Gabriel Marinescu a făcut ceva bun şi pentru poliţie. A exercitat presiuni şi a forţat mâna oamenilor bogaţi ori le-a asigurat protecţia în afaceri pentru a construi sedii noi ale Poliţiei (un exemplu este multimilionarul Max Auschnitt), atât în Bucureşti, cât şi în reşedinţele de judeţ. A reformat Corpul Gardienilor Publici, iar prin stăruinţa şi „mâna de fier” cu care a condus instituţia şi mai târziu din calitatea de secretar de stat la Ministerul de Interne a menţinut criminalitatea la niveluri coborâte faţă de perioada predecesorului său.

Şirul faptelor bune se încheie din păcate aici. În rest, Gabriel Marinescu nu numai că a ajuns un membru influent al Camarilei regale, ci a şi demonstrat că legea este de ocolit sau înfruntat când în joc se aflau interese ale cercurilor Palatului.

AUDIO: emisiunea "Istorica", ediţia din 17 octombrie 2016:

Alături de un nucleu de poliţişti în grad superior a furnizat informaţii compromiţătoare pentru adversarii Camarilei, a dispus arestarea, deţinerea sau după caz dispariţia celor incomozi. (Către sfârşitul vieţii, pe parcursul anului 1940 a făcut mărturisiri în acest sens unor politicieni de vârf de la care spera să-i vină salvarea: Ioan Hudiţă, ţărănist şi Constantin Argetoianu, fost în Partidul Poporului condus de mareşalul Averescu).

Afaceri cu bani din tripouri, jocuri de noroc, speculaţii bursiere, reţele de prostituţie au constituit principalele surse de înavuţire. Lupul ajunsese paznic cinstit la stână.

Pe de altă parte a depus un mare zel în distrugerea cu mijloace ilegale a Mişcării Legionare. Măsurile de retorsiune după atentatele legionarilor din anii 1933, 1936 şi 1939 au fost înţelese de Gabriel Marinescu ca nişte acţiuni fără acoperire juridică, arestări, deţineri, tortură şi eliminarea adversarilor politici fiind folosite curent pentru scopul propus.

După încercări repetate de stabilizare a situaţiei politice interne, regele Carol al II-lea numeşte ca prim-ministru pe Gheorghe Tătărescu, însă acesta vrea un cabinet fără pată, cerându-i Suveranului excluderea lui Gabriel Marinescu, socotit vinovat de felul cum a condus reprimarea Mişcării Legionare. La aceasta a mai contribuit nervozitatea opiniei publice şi a contestatarilor externi, dintre care se detaşa Germania.

Regele îşi sacrifică unul dintre principalii pioni, după o scurtă perioadă la Ministerul Ordinei Publice. Gabriel Marinescu este demis în urma unor afaceri ilegale cu banii statului.

După abdicarea regelui Carol al II-lea şi instalarea unui nou guvern, de o altă orientare politică al cărui şef a fost generalul Ion Antonescu despărţirea de trecut a fost cerută cu insistenţă prin egectuarea unei anchete pentru dezastrul ţării şi a autorilor săi. (România suferise mari pierderi teritoriale în vara anului 1940, iar finanţele ţării fuseseră acaparate de membrii Camarilei)

În aceste împrejurări, Gabriel Marinescu înţelege că nu mai avea nici un aliat de partea sa şi se hotărăşte să fugă din ţară. Este prins către Timişoara, reţinut şi depus în arest de noua poliţie paralelă, poliţia legionară.

Nu are şansa unui proces în care să se apere, căci răzbunarea Mişcării se îndreaptă şi împotriva lui şi a altor 64 de foşti demnitari şi funcţionari superiori, îndeosebi din cadrele Poliţiei.

În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1940 este ucis cu 13 focuri de pistol-mitralieră în celula de la închisoarea Jilava de Tudor Nicolae, ulterior judecat şi condamnat pentru fapta sa.

Fragmente din "Însemnări politice" de Constantin Argetoianu, zece volume îngrijite de Stelian Neagoe, editura Machiavelii, Bucureşti 2007 în care apar mărturii ale generalului Gabriel Marinescu către autor :

«... şi cum curul Duduii e buricul României, şi cum afacerea Auschnitt a devenit principala preocupare a celor trei fraţi de cruce – iată că afacerea Auschnitt a mai devenit pivotul în jurul căruia se învârteşte întreaga politică românească…Domnule ministru, nu ştiu de ce ai plecat din Guvern, dar ştiu că Urdăreanu a fost încântat şi că a făcut tot ce a putut să te învrăjbească cu Regele… Nu era sigur de d-ta în afacerea Auschnitt… De 2-3 ori Regele m-a întrebat: ce spune Argetoianu de Auschnitt ? Şi am răspuns: ce să spună, nu spune nimic… Pe mine m-au curăţat fiindcă nu sunt un porc ca ei şi n-am vrut să muşc dintr-un nenorocit care mi-a făcut numai bine, şi mie, şi Poliţiei.M-au dat la o parte ca pe un câine, fără să ţină socoteala de toate serviciile câte le-am făcut acolo sus, tuturor. M-au acuzat că am furat şi au pus pe incapabilul de [Rodrig] Modreanu, un dobitoc, ca să mă controleze. Căci nu mai întrebuinţează decât proşti ca Modreanu sau oameni ieşiţi din dancinguri ca [Victor] Dombrowski, şi cu ăştia au să se cureţe, la rândul lor. Au pretins că mă amestec mai departe în Poliţie, şi m-au trimis în străinătate! În ce să mă amestec ? În tărâţa lui Modreanu dat afară de la primăria din Timişoara, pentru că încurcase tot? Ei şi cinste! Îţi vine rău! Ştiţi dumneavoastră că Armand Călinescu îşi dăduse demisia la 12 septembrie, fiindcă nu mai putea rezista presiunilor lui Urdăreanu şi lui Malaxa care puneau în fiecare zi un gheşeft la cale ?»

„…restul [banilor] s-a împărţit cum trebuia… Şi mă face pe mine pungaş ! Eu care n-am nimic, săracu de mine ! M-a înjurat regele că am cumpărat trei mânji pe când eram ministru al ordinii Publice ! Vai de cele 13 milioane de la fonduri secrete, a căror cheltuială lunară era angajată şi justificată până la un franc ! Să vă spun cum a fost cu caii: a venit Moruzi la mine, generalul, şi mi-a spus: «Mă Gavrilă, ai făcut treabă pe unde ai fost, ai pus sporturile atletice pe cale bună, vino şi la noi că nu merge; eu sunt bolnav, să fii succesorul meu !» Şi mi-a propus să cumpăr mânjii că nu e nevoie să-i plătesc numaidecât. M-am lăsat ademenit, căci îmi place să muncesc şi am cumpărat mânjii pe datorie. Ştiţi cine mi-a plătit ? Mi-a plătit Kupferberg (parcă aşa i-a zis), proprietarul fabricii de ciorapi Adesgo, pe care-l ajutasem la naturalizare (pe gratis ?) şi care nu ştia cum să-mi manifeste recunoştinţa lui… Eu să fur, domnule ministru ? Am luat, am pus taxe, am încasat amenzi, am cerut, am cerşit – dar ca să fac din Poliţie ce am făcut. Întrebaţi oamenii: când m-am dus la Auschnitt să-i cer o reducţie pentru calorifer (8 milioane), Auschnitt mi l-a dat gratis, dar mi-a spus: «Mă Gavrilă, te ştiu nevoiaş, îţi dau caloriferul gratis, dar ţi-l facturez şi tu încasezi factura». Am protestat şi m-am dus drept la Prefectură unde am lăudat în gura mare generozitatea lui Auschnitt. Dar să revin la Malaxa. Malaxa e duhul rău al regelui; e foarte deştept, dar tot atât de fricos. De obicei Urdăreanu şi Duduia pregătesc pe Rege, şi când soseşte Malaxa, regele îl întreabă: «Tu ce gândeşti ?» Şi Malaxa aprobă natural totdeauna ce au spus cei doi maheri, care de fapt, în chestiunile de bani mai ales, sunt creaturile lui”

"...Între Gavrilă şi Urdăreanu „certurile au mers până la bătaie. Primul l-a pălmuit pe Urdăreanu în biroul acestuia de la Palat şi au fost despărţiţi de col. Rusescu. Regele ar fi furios pe Gavrilă Marinescu şi e hotărât să-l înlocuiască de la Prefectura de Poliţie”. Mişu Marinescu afirma că „Gavrilă Marinescu şi fratele său Nae, ministrul de la Sănătate, fură de zvântă, nefiind siguri de ziua de mâine, deviza lor fiind: acum ori niciodată”.

... „ au avut îndrăzneala să spună că trebuia să plec fiindcă o destindere era necesară şi eram eu, omul omorurilor din septembrie. Eu ? Eu n-am făcut decât să execut ordinul regelui. Am primit ordin să curăţ până seara şi pe asasinii lui Călinescu şi pe cei de la Râmnicu Sărat şi câte trei de judeţ. Am cerut răgaz, să mai pot lua oamenilor câte o declaraţie, să se mai poată alege printre cei vinovaţi. S-a refuzat. Au fost prefecţi care n-au avut culpabili de desemnat, căci toţi cei bănuiţi mai serios fuseseră concentraţi şi trimişi prin alte garnizoane, şi au împuşcat inocenţi ! Vă citez cazul de la Braşov, pe care l-am cunoscut… Domnule ministru, s-au omorât oameni degeaba, numai din cauza hienei de Urdăreanu care înnebunea de Rege, de frică pentru pielea lui… care tot o să pleznească ! De câte ori nu le-am spus, să stăm de vorbă cu oamenii, căci îi putem întoarce… N-au vrut; eu am ascultat de poruncă ! M-au învinuit că tolerez în poliţie oameni care s-au îmbogăţit. Domnule ministru, cu oameni care nu se îmbogăţesc voiau ei să ucid fără sentinţă ??”.

„Îmi face o deosebită plăcere să-l aud pe Gavrilă Marinescu blestemând şi înjurând pe vechii săi colaboratori de gaşcă, în cap cu Carol, cu cari, ani de-a rândul, au jecmănit împreună ţara, călcând în picioare fără ruşine morala şi libertăţile publice. […] Gavrilă Marinescu încearcă să se apere dând vina pe alţii şi acuzând pe actualii colaboratori ai lui Carol exact pentru aceleaşi practici ordinare pe care le folosise şi el în anii când se lăfăia la putere şi nu mai putea de bine. Pentru el, toţi colaboratorii de azi, cari-l împing pe Carol spre noi crime, Valer Pop, Manoilescu, Gigurtu, generalul Mihail, Nichifor Crainic «şi toţi ceilalţi bandiţi de legionari din guvern» sunt nişte «sinistre secături cari trebuie nimicite cu întregile lor familii»“

„S-a isprăvit cu bestia de Carol, Urdăreanu şi banda de agenţi. Gavrilă Marinescu nu mai e omul de altădată, plin de sine, brutal, autoritar, atotştiutor, îndrăzneţ şi obraznic. Arată obosit şi teribil de îngrijorat. Plin de umilinţă recunoaşte că a pierdut partida şi îl înjură azi pe Carol, fostul său stăpân, mai rău decât noi”

Contribuţii editoriale : dl. dr. Bogdan Popa, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” despre aranjamentele făcte de ministrul Gabriel Marinescu în campionatul de fotbal al României. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Regia de montaj : Eugenia Ivanov

Regia de emisie : Mariana Băjenaru şi Monica Zaharia

Galerie foto:

general Gabriel Marinescu, prefect al poliţiei Capitalei . Credit: dr. Florin Şinca

aici în ţinută civilă. Credit: dr. Florin Şinca

într-o caricatură din presa timpului. Credit: dr. Florin Şinca

reprezentat în revista de specialitate din epocă. Credit: dr. Florin Şinca

din timpul campaniei armatei române în Bulgaria(1913). Gabriel Marinescu este marcat cu X. Credit: dr. Florin Şinca

la inaugurarea unei statui dedicate tatălui său în comuna Tigveni, jud. Argeş. Credit: dr. Florin Şinca

instantaneeu din 1939, apogeul carierei sale. Credit: dr. Florin Şinca.

la o nuntă. Gabriel Marinescu este marcat cu X. Credit: dr. Florin Şinca.

participant la demonstraţia militară de la 10 mai 1939. credit: dr. Florian Şinca

Ernest Urdăreanu, ministru al Casei regale, membru al Camarilei sau "omul treburilor murdare", contemporan cu Gabriel Marinescu. Credit: time.com/life