Ascultă Radio România Actualitaţi Live

G20 - soluții, planuri, decizii

Comentariu de Dan Carp

G20 - soluții, planuri, decizii

Articol de Dan Carp, 17 Octombrie 2011, 14:12

Liderii Uniunii se întâlnesc la sfârșitul săptămânii într-un summit, iar pe agendă este, nu pentru prima dată, situația țărilor membre îndatorate. Însă, după ce au avut mai multe întruniri fără efect, miniștrii de finanțe și guvernatorii băncilor centrale din G20, europeni sau ne-europeni, și-au pierdut răbdarea și avertizează că, dacă Europa nu-și vine în fire, va începe sa afecteze și economiile emergente.

Ministrul francez de finanțe, Francois Baroin, care a prezidat întâlnirea G20 de la Paris, a arătat ca Germania și Franța sunt pe cale să cadă de acord asupra unui plan. Acesta ar include reducerea datoriilor Greciei, împiedicarea extinderii crizei către alte țări și protejarea băncilor europene. Liderii G20 îndeamnă omologii europeni să maximizeze și impactul Fondului de Stabilitate Financiară, un fel de firmă de asigurare a statelor din zona euro.

O altă decizie importantă a marilor finanțiști mondiali vizează băncile, indiferent de continentul pe care se află. Situația economică actuală se datorează în mare măsură faptului că instituțiile financiare importante s-au împrumutat peste posibilități. Când baloanele s-au spart pe mapamond, băncile nu au mai avut de unde să scoată banii și, în multe cazuri, a intervenit statul pentru a le salva. Liderii G20 vor sa evite o altă asemenea situație și au căzut de acord sa suplimenteze capitalul băncilor importante cu 2,5%. Scopul acestei masuri ar fi ca băncile sa aibă suficient capital să poată rezista singure unor turbulențe pe piață.

Nici liderii G20 nu au pus însă piciorul în prag imediat. Summitul de la Paris a fost unul pregătitor. Abia la începutul lunii noiembrie, la Cannes, se vor lua decizii finale. Iar mărirea capitalului băncilor se va face în etape, începând cu 2016. În rest, este vorba doar de noi sfaturi și noi avertismente pentru europeni.

Lucrurile vechi pot fi cele mai valoroase
România, împreună 23 Octombrie 2013, 12:02

Lucrurile vechi pot fi cele mai valoroase

Adesea, le descoperim din întâmplare, alteori le căutam îndelung - toate păstrează amintiri şi urmele timpului.

Lucrurile vechi pot fi cele mai valoroase
Timişoreni, mutaţi temporar în case din Muzeul Satului
România, împreună 16 Octombrie 2013, 15:05

Timişoreni, mutaţi temporar în case din Muzeul Satului

Proiectul va permite orăşenilor să păşească în lumea tradiţiilor rurale. Va fi aplicat în paralel cu un proiect "în oglindă"...

Timişoreni, mutaţi temporar în case din Muzeul Satului
Târg de must la Bistriţa
România, împreună 15 Octombrie 2013, 12:42

Târg de must la Bistriţa

Nici nu am trecut de jumătatea lunii şi mustul e deja în butoaie, iar fermierii se bucură de o recoltă frumoasă.

Târg de must la Bistriţa
Evreii someşeni
România, împreună 09 Octombrie 2013, 13:37

Evreii someşeni

La Bistriţa a existat un ghetou aflat pe locul unde azi se află Staţiunea de Cercetare Pomicolă, mai precis pe Dealul Dumitrei.

Evreii someşeni
A ales să traiască altfel
România, împreună 08 Octombrie 2013, 11:46

A ales să traiască altfel

Are doar 27 de ani şi a vizitat 40 de ţări de pe toate continentele. Nu ca şi turist, ci ca şi călător.

A ales să traiască altfel
O restaurare de succes. Castelul Polizu de la Maxut
România, împreună 04 Octombrie 2013, 12:57

O restaurare de succes. Castelul Polizu de la Maxut

Conacul din Maxut, județul Iași, timp de 58 de ani a fost reședința de vară din Moldova a familiei Ghica-Deleni.

O restaurare de succes. Castelul Polizu de la Maxut
Bistriţeni, poftiţi la concurs de slăbit!
România, împreună 02 Octombrie 2013, 13:19

Bistriţeni, poftiţi la concurs de slăbit!

Virgil Rus, doctor în educaţie fizică şi sport la Universitatea "Babes-Bolyai" Cluj, a conceput programul care îşi propune să...

Bistriţeni, poftiţi la concurs de slăbit!
"Artă şi fum"
România, împreună 02 Octombrie 2013, 12:51

"Artă şi fum"

Casa de cultură a municipiului Cluj-Napoca găzduieşte expoziţia de fotografie intitulată "Patimă şi viciu, artă şi fum".

"Artă şi fum"