Ascultă Radio România Actualitaţi Live

FT: "Problemele economice ale Rusiei îi vor reteza aripile lui Putin"

Pandemia combinată cu prăbușirea prețurilor petrolului înseamnă dificultăți reale pentru economia Rusiei, scrie prestigiosul cotidian The Financial Times.

FT: "Problemele economice ale Rusiei îi vor reteza aripile lui Putin"
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Foto: rador.ro.

Articol de Sergiu Şteţ, 28 Aprilie 2020, 21:47

Reputația de maestru tactician a lui Vladimir Putin a fost dintotdeauna exagerată. Oricum ai lua-o însă, decizia lui de luna trecută de a declanșa un război al prețurilor petroliere cu Arabia Saudită a fost un dezastru în ce privește momentul ales.

A venit la câteva zile după ce pandemia de coronavirus începuse să forțeze economii din întreaga lume să se închidă, reducând cererea de țiței. Rusia a căzut apoi ea însăși pradă virusului. Președintele rus a fost nevoit să anuleze un referendum pentru aprobarea unor amendamente constituționale care i-ar permite să conducă pentru încă două mandate după 2024, precum și o paradă de Ziua Victoriei care ar fi trebuit să aibă loc la Moscova luna viitoare, la care spera să găzduiască în capitală alți lideri mondiali.

În realitate, reducerea producției cu 1,5 milioane de barili pe zi de către OPEC și Rusia, pe care Moscova a respins-o pe 5 martie, ar fi devenit rapid nesemnificativă; cererea globală de țiței a scăzut între timp cu până la 30 de milioane de barili pe zi. Însă respingerea arogantă a acelui plan - într-o tentativă de diminuare temporară a prețurilor pentru a rezulta costuri mai mari pentru producătorii americani de petrol de șist - a torpilat relațiile cu Riadul tocmai atunci când ar fi fost înțelept ca ele să fie conservate.

Un acord de reducere a producției cu 9,7 milioane de barili pe zi convenit acum două săptămâni a însemnat prea puțin, prea târziu.

Dl Putin a admis vineri că Rusia se confruntă acum cu o criză economică mai gravă decât recesiunea globală din 2009. Prețurile principalului export al țării, fundamentul economiei și bugetului ei, s-au prăbușit fix atunci când COVID-19 o forța să intre în carantină.

FMI prognozează o contracție a PIB-ului rusesc cu 5,5% anul acesta. Economiștii de la Institutul Gaidar din Moscova, de orientare liberală, estimează un declin cu 7-12% - ceea ce ar presupune un deficit bugetar chiar mai mare decât estimarea de 6% a băncii centrale a Rusiei.

Veniturile de 150 de miliarde de dolari din petrol pe care Rusia le-a direcționat către Fondul Național de Avuție, conceput pentru zile negre, pot acoperi o parte din deficitul bugetar, însă ele ar putea fi cheltuite mult mai rapid decât este de așteptat.

Pe de altă parte, pachetul de asistență pentru pandemie al guvernului echivalează cu mai puțin de 3% din PIB, o proporție mult mai mică decât în cazul majorității economiilor dezvoltate. E destinat în special marilor companii și mai puțin IMM-urilor și gospodăriilor, iar o mare parte din sumă provine din scutiri de impozite și garantări de împrumuturi, iar nu ajutor direct.

Alexei Kudrin, fost ministru de finanțe, a apreciat că 8 milioane de ruși ar putea rămâne șomeri. Cum două treimi din cetățeni nu dețin economii, ar putea rezulta suferințe concrete.

Pentru dl Putin, cele mai noi probleme survin într-un context deja dificil. Câțiva ani de scădere a veniturilor reale urmați de majorarea vârstei de pensionare în 2018 i-au erodat deja rata aprobării. Pandemia expune acum sub-finanțarea cronică a sistemului de sănătate.

Președintele plănuia să aplaneze vociferările rușilor pentru un nivel de trai, educație și asistență medicală mai bune prin cheltuieli masive pe „proiecte naționale”, însă recesiunea le va face acum mai costisitoare.

Mulți ruși au participat săptămâna trecută la proteste virtuale, atașând clădirilor guvernamentale comentarii furioase într-o aplicație cartografică; la Vladikavkaz, în sudul țării, localnicii au ieșit în stradă pentru a protesta contra pierderii locurilor de muncă.

Dar, chiar și acum, probabilitatea ca asemenea gesturi de opoziție să escaladeze într-atât încât să-i pericliteze viitorul dlui Putin este slabă; rușii au demonstrat o capacitate extraordinară de a rezista la greutățile vieții.

Însă manevra președintelui de a schimba regulile pentru a putea participa iar la alegeri în 2024 urmărea parțial să suprime alte manevre din rândul „elitelor”, cele care-l mențin cu adevărat la putere.

Oligarhii și „securo-crații” care-l privesc drept garant al puterii lor vor pândi orice semn de disipare a autorității sale. Chiar dacă e improbabil ca el să vrea să facă pace în Ucraina - proiectul său fanion din politica externă în ultimii ani -, problemele lui interne ar putea face ca dl Putin să nu mai lanseze nici un fel de noi aventuri expansioniste în viitorul previzibil.

Traducere: Andrei Suba/ RADOR.

Majoritatea ruşilor consideră inadmisibilă corupţia de la nivelul puterii
În lume 28 Martie 2017, 09:23

Majoritatea ruşilor consideră inadmisibilă corupţia de la nivelul puterii

Două treimi dintre respondenţii unui recent sondaj au declarat că şeful statului rus, Vladimir Putin, este responsabil de...

Majoritatea ruşilor consideră inadmisibilă corupţia de la nivelul puterii
Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în vreme de război
În lume 26 Aprilie 2024, 19:11

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în vreme de război

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în condiţii de război.

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în vreme de război
”Vom continua sprijinul acordat de instituţiile româneşti pentru consolidarea cadrului legal şi instituţional al Republicii Moldova”
În lume 26 Aprilie 2024, 19:07

”Vom continua sprijinul acordat de instituţiile româneşti pentru consolidarea cadrului legal şi instituţional al Republicii Moldova”

Integrarea europeană este cea mai bună cale pentru creşterea rezilienţei Republicii Moldova în faţa actualelor provocări de...

”Vom continua sprijinul acordat de instituţiile româneşti pentru consolidarea cadrului legal şi instituţional al Republicii Moldova”
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei
În lume 26 Aprilie 2024, 16:51

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a acuzat China de faptul că ajută Rusia să îşi susţină asaltul asupra Ucrainei,...

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei
Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil
În lume 26 Aprilie 2024, 16:45

Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil

În anul 2023, Uniunea Europeană a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil, cu 7% mai mult față de...

Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil
SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament
În lume 26 Aprilie 2024, 14:53

SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament

La începutul lunii iunie, în Ucraina vor ajunge avioanele F-16.

SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament
Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale
În lume 26 Aprilie 2024, 14:11

Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale

Secretarul american de stat, Antony Blinken, efectuează, începând de miercuri, a doua sa vizită în China în mai puţin de un an.

Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale
Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani
În lume 26 Aprilie 2024, 13:45

Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani

5 dintre cele 30 de tancuri Abrams pe care SUA au fost de acord să le furnizeze Ucrainei în 2023 au fost pierdute.

Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani