Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Franţa se implică în South Stream

Gazprom, ENI Italia şi Electricite de France vor colabora pentru realizarea tronsonului submarin al conductei de gaze care va lega Rusia de Vestul Europei, ocolind Ucraina.

Franţa se implică în South Stream
Preşedintele Gazprom, Aleksei Miller. Foto: gazprom.com

Articol de Alexandru Beleavski, Moscova, 20 Iunie 2010, 14:38

Reprezentanţii companiilor Gazprom, ENI Italia şi Electricite de France, au semnat, la Sankt Petersburg memorandumul prin care până la sfârşitul anului concernul italian va ceda companiei franceze cel puţin 10% din acţiunile proiectului South Stream.

Franţa se implică astfel în mod oficial în acest proiect.

Cele trei companii urmează să colaboreze pentru realizarea tronsonului submarin al conductei de gaze care va lega Rusia de Vestul Europei, ocolind Ucraina.

Şeful Gazprom, Aleksei Miller, a declarat că prin aderarea EDF South Stream devine un proiect paneuropean şi chiar global, unirea în cadrul său a unor ţări ca Rusia, Italia şi Franţa garantând succesul proiectului.

Cu aceeaşi ocazie, şeful Gazprom l-a prezentat pe Marcel Kramer, actualul preşedinte al companiei olandeze Gasunie, una din cele mai importante din Europa şi partener al Gazprom, în calitate de preşedinte şi director general executiv al societăţii South Stream AG.

Mandatul lui Marcel Kramer în fruntea Gasunie expiră la sfârşitul lunii august.

Aleksei Miller a declarat în termeni fermi că South Stream, destinat transportului de gaze din Rusia spre Europa Centrală şi de Sud, va fi dat în exploatare în decembrie 2015 şi va avea o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi şi în niciu caz mai puţin, va fi absolut rentabil şi va asigura securitatea energetică a Europei, inclusiv a ţărilor de tranzit, unde în plus, va stimula creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă.

Aleksei Miller a subliniat că factorul determinant pentru construcţia South Stream este scăderea naturală a producţiei de gaze în Europa ca urmare a epuizării zăcămintelor şi nu atât creşterea consumului.

Fără a face estimări, el a precizat că despre preţul proiectului se va putea discuta după expertizarea studiului de fezabilitate, probabil la toamnă.

Proiectul South Stream, discutat la Moscova
Economie 16 Iunie 2010, 15:50

Proiectul South Stream, discutat la Moscova

Ministrul economiei, Adriean Videanu, poartă discuţii privind cooperarea energetică bilaterală dintre România şi Rusia, tema...

Proiectul South Stream, discutat la Moscova
Acord Franţa-Rusia pentru un mare proiect energetic
În lume 03 Martie 2010, 08:43

Acord Franţa-Rusia pentru un mare proiect energetic

Compania franceză GDF Suez a semnat un memorandum de intenţie cu Gazprom, primul pas oficial spre proiectul NorthStream.

Acord Franţa-Rusia pentru un mare proiect energetic
Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"
În lume 28 Martie 2024, 12:33

Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat că avioanele de luptă F-16, furnizate de aliaţii din afara ţării,...

Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"
Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul
În lume 28 Martie 2024, 08:40

Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul

Negocierile dintre Israel şi Hamas privind o încetare a focului sunt afectate şi de faptul că atât în cadrul guvernului...

Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul
Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia
În lume 28 Martie 2024, 08:40

Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia

Motivul expulzării diplomatului rus este legat de ceea ce autoritățile letonă au numit o "comunicare publică inacceptabilă și...

Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia
"Ucraina, Gaza și ascensiunea geopoliticii identitare"
În lume 27 Martie 2024, 10:17

"Ucraina, Gaza și ascensiunea geopoliticii identitare"

THE FINANCIAL TIMES: Misterioase sunt căile conștiinței globale. Politica mondială pare să funcționeze în continuare conform...

"Ucraina, Gaza și ascensiunea geopoliticii identitare"
Captură de circa 170 de kg de cocaină în Portul Burgas
În lume 27 Martie 2024, 07:16

Captură de circa 170 de kg de cocaină în Portul Burgas

Transportul a fost descărcat de pe o navă care venea din Ecuador. Cocaina a fost încorporată într-un perete din interiorul...

Captură de circa 170 de kg de cocaină în Portul Burgas
Mii de persoane au manifestat la Budapesta după dezvăluiri privind implicarea unui membru al guvernului într-un caz de corupție
În lume 27 Martie 2024, 06:47

Mii de persoane au manifestat la Budapesta după dezvăluiri privind implicarea unui membru al guvernului într-un caz de corupție

În Ungaria mii de persoane au manifestat ieri la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orbán, după...

Mii de persoane au manifestat la Budapesta după dezvăluiri privind implicarea unui membru al guvernului într-un caz de corupție