Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Finanţare importantă pentru educaţie alocată de UE

Uniunea Europeană a anunţat, joi, că a alocat o nouă finanţare importantă pentru educaţie.

Euranet Plus.

Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 27 Iunie 2014, 11:14

Comisarul european pentru dezvoltare, Andris Piebalgs, a anunţat, joi, că noua finanţare, care face parte din Parteneriatul mondial pentru educaţie, va fi utilizată pentru susţinerea învăţământului în ţările în curs de dezvoltare, în următorii 7 ani.

Este vorba de 375 de milioane de euro, contribuţia Uniunii Europene pentru asigurarea educaţiei de bază, în 60 de ţări, în care desfăşoară activităţi Parteneriatul mondial pentru educaţie.

Această nouă finanţare se adaugă angajamentului actual al Uniunii, ceea ce înseamnă că suma totală pe care europenii o dau pentru educarea copiilor din ţările sărace se ridică la 4,5 miliarde de euro, în perioada 2014-2020.

Audio: Finanţare importantă pentru educaţie, alocată de UE.

Când se confruntă cu sărăcie extremă, foamete, lipsa apei potabile, boli grave care adesea se transformă în epidemii mortale, lipsa accesului la o minimă îngrijire medicală – pentru oamenii din ţările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare educaţia nu se află nici pe departe printre priorităţi.

Să amintim, în plus, că, din cauza constrângerilor religioase, în unele zone geografice, femeile şi fetele care doresc să înveţe sau cele care îndrăznesc să predea sunt aspru pedepsite. Comunitatea internaţională crede cu tărie că numai educaţia poate ridica aceste ţări din situaţia precară în care se află în prezent.

În ultimii zece ani, Parteneriatul mondial pentru educaţie – care reuneşte ţări donatoare, organizaţii ale societăţii civile şi ale educatorilor, organizaţii internaţionale, reprezentanţi ai mediului privat – toţi animaţi de misiunea de a le oferi copiilor din ţările sărace un învăţământ de calitate, a cheltuit aproximativ 4 miliarde de dolari în acest scop.

Uniunea Europeană şi statele membre sunt împreună cel mai important donator la ajutorul mondial pentru educaţie, contribuţia lor fiind de 75 la sută.

Datorită participării europene la acest proiect, aproape 8 milioane de persoane au beneficiat de un program de învăţământ sau de formare tehnică şi profesională, peste un milion de cadre didactice au urmat cursuri de perfecţionare, au fost construite peste 37 de mii de şcoli şi peste 13 milioane de elevi au absolvit clasele primare.