Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Filmul jafului: Cum a spart banca recidivistul Sima zis Vampiru (procurori)

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud au reconstituit filmul jafului de la Raiffeisen Bank Bistriţa.

Filmul jafului: Cum a spart banca recidivistul Sima zis Vampiru (procurori)
„Vampiru” s-a dus pe str. Năsăudului unde era sediul băncii îmbrăcat în aşa fel „încât să-i fie acoperite trăsăturile şi semnalmentele”. Foto: Captură YouTube.

Articol de Cristiana Sabău, Bistriţa-Năsăud, 15 Iulie 2016, 11:57

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud au reconstituit filmul jafului de la Raiffeisen Bank Bistriţa şi au pus cap la cap scenele care au dus la capturarea „Vampirului”, un pistolar cu renume internaţional care a făcut închisoare atât în ţară, cât şi în Italia pentru fapte similare.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Angela Sîngeorzan, a explicat, vineri, într-o conferinţă de presă că Dorin Grigore Sima, zis „Vampiru”, a revenit în ţară doar în primăvara acestui an după ce o bună bucată de timp a stat în Italia şi apoi în Belgia. Eel s-a întors la Bistriţa la începutul lunii iulie a.c. şi a locuit într-un apartament pe care i l-a pus la dispoziţie o persoană. În 3 iulie când s-a mutat în altă parte. Două zile mai târziu a dat lovitura la Raiffeisen Bank.

Potrivit anchetatorilor, la ora 9.30, „Vampiru” s-a dus pe str. Năsăudului unde era sediul băncii îmbrăcat în aşa fel „încât să-i fie acoperite trăsăturile şi semnalmentele”. Totodată, el a avut asupra sa un pistol cu glonţ şi un rucsac.

„A aşteptat iniţial 40 de minute, la colţul blocului, după care a intrat în bancă. S-a deplasat la biroul în spatele căruia era casa de valori, a scos de sub bluza pe care o purta pistolul, l-a armat, s-a deplasat în spatele acelui birou şi a pus pistolul la ceafa funcţionarei aflată în bancă. Sub ameninţarea pistolului, a obligat-o pe funcţionară şi pe o altă colegă de-a sa să descuie sertarele casei de valori şi să transfere sumele de 9282 de lei şi 2225 de euro în rucsacul lui. A părăsit banca şi s-a deplasat la apartamentul în care locuia la momentul respectiv”, a declarat Angela Sîngeorzan.

Conform sursei citate, în data de 12 iulie a.c., poliţiştii au primit informaţia că Sima se afla într-o locuinţă pe care a închiriat-o şi au obţinut o autorizaţie de percheziţie a casei situată în cartierul Subcetate.

„În jurul orei 16.33, dispozitivul de poliţişti a intrat în curtea locuinţei percheziţionate, moment în care Dorin Grigore Sima a urcat la etajul clădirii având asupra sa pistolul cu glonţ. În dispozitivul de poliţişti a fost şi Paul Leon Andreica, poliţistul vătămat. Acesta a intrat în casă şi a urcat scările în urmărirea inculpatului. În momentul în care a reuşit să îl prindă pe inculpat, Sima a scos pistolul de sub tricou şi a tras un foc asupra poliţistului fără să îl nimerească. Imediat însă a executat un al doilea foc de armă, iar atunci poliţistul a reuşit să se ferească, însă proiectilul i-a penetrat braţul mâinii stângi. Inculpatul a încercat să mai tragă şi alte focuri de armă asupra poliţistului însă nu a reuşit aceasta pentru că glonţul s-a blocat pe ţeavă. Desigur că persoana vătămată, în aceste condiţii, s-a retras în imobil, situaţie în care inculpatul a reuşit să iasă prin fereastra de la mansardă pe acoperiş. Atunci poliţiştii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale care erau, de asemenea, la faţa lo0cului l-au somat şi au executat trei focuri de armă spre inculpat, unul din proiectiile rănindu-l superficial în zona coapsei drepte. Cu toate acestea, inculpatul a trecut pe partea cealaltă a acoperişului, a sărit pe sol şi a fugit în spatele casei pe un teren. A sesizat că organele de poliţie îl urmăresc, a fost somat să se predea. Prin urmare s-a aruncat pe sol, s-a supus somaţiilor şi astfel a putut fi imobilizat şi transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor unde a fost transportat şi ofiţerul de poliţie. Acolo, Sima a adresat ameninţări organelor de poliţie şi a afirmat că îi va împuşca pe toţi după ce va ieşi din puşcărie”, a adăugat ea.

Din ce a furat Dorin Grigore Sima din bancă s-au recuperat 2000 de lei de la proprietarul imobilului închiriat şi 2235 de euro de la fratele „Vampirului” care a primit suma de bani prin intermediul altei persoane.

Dorin Grigore Sima a fost reţinut şi arestat, el fiind acuzat de tâlhărie calificată, pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani, tentativă la infracţiunea de omor în circumstanţele ultrajului asupra unui poliţist, faptă pedepsită cu închisoarea de la 7 ani la 12 ani cu majorarea cu jumătate a acestor limite de pedepse din cauza faptului că infracţiunea a fost comisă în dauna unui lucrător de poliţie. El mai este acuzat de nerespectarea negimului armelor şi muniţiilor, pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi uzul de armă fără drept, pedepsit cu închisoarea de la 1 la 3 ani.

Potrivit Angelei Sîngeorzan, în cursul cercetărilor a fost găsit şi un complice al „Vampirului”, Gavril Gatini, care l-a ajutat pe acesta să se sustragă de la urmărire penală pentru infracţiunea de tâlhărie din 5 iulie a.c.

„A rezultat că, în perioada 6-12 iulie a.c, cei doi au purtat mai multe discuţii telefonice, ocazie cu care Dorin Grigore Sima a fost informat de către Gatini că poliţia a aflat că el e autorul tâlhăriei şi se fac activităţi specifice pentru a fi depistat. L-a avertizat să-şi arunce telefonul mobil şi orice bun care ar incrimina participaţia sa la tâlhărie. Şi-a exprimat mirarea că nu a plecat din ţară, deşi trecuseră trei zile de la data comiterii faptei, l-a avertizat insistent că a fost recunoscut după imaginile surprinse de camerele de supraveghere din interiorul băncii de către mai multe persoane”, a spus Angela Sîngeorzan. Joi, bărbatul a fost reţinut de procurori pentru favorizarea infractorului, infracţiune pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Dorin Grigore Sima a fost condamnat în 2004 de Tribunalul Satu Mare la 12 ani de închisoare pentru tâlhărie, asocierea în vederea comiterii de infracţiuni, lipsire de libertate şi ultraj. A fost eliberat condiţionat în decembrie 2012 cu un rest de 1137 de zile. El a mai fost condamnat şi în Italia pentru fapte cu violenţă sau cu ajutorul armelor, deţinere şi folosire neautorizată de arme, dar a fost eliberat din nou condiţionat în ianuarie 2016 când a venit acasă.

Gavril Gatini a fost condamnat în 2014 la închisoare de un an şi 10 luni pentru constituire de grup infracţional şi tăinuire. A fost liberat condiţionat în 4 martie 2015 cu un rest de 271 de zile de executat.

„Cercetările penale sunt complexe şi ele continuă pentru a se stabili dacă există şi alte fapte penale sau alţi participanţi la faptele avute deja în vedere de procuror în ancheta pe care o effectuează”, a spus sursa citată.

Deficit de medici şi în judeţul Giurgiu
România 24 Aprilie 2024, 15:28

Deficit de medici şi în judeţul Giurgiu

Locuitorii din județul Giurgiu nu vor putea beneficia de asistență medicală în unele dintre cabinetele noului ambulatoriu al...

Deficit de medici şi în judeţul Giurgiu
Restricţii de trafic în Bucureşti
România 24 Aprilie 2024, 15:20

Restricţii de trafic în Bucureşti

Vor fi restricţii de trafic la noapte în Bucureşti pentru pasajele Unirii şi Piaţa Presei Libere.

Restricţii de trafic în Bucureşti
Economii importante la bugetul CNAS datorită medicamentelor generice
România 24 Aprilie 2024, 14:49

Economii importante la bugetul CNAS datorită medicamentelor generice

Previziunile pentru următorii cinci ani sunt şi mai bune, economiile fiind estimate la o jumătate de miliard de euro.

Economii importante la bugetul CNAS datorită medicamentelor generice
Doar în jur de 350 de blocuri din capitală mai sunt fără apă caldă
România 24 Aprilie 2024, 14:47

Doar în jur de 350 de blocuri din capitală mai sunt fără apă caldă

Doar în jur de 350 de blocuri din Bucureşti mai sunt, la această oră, fără apă caldă, dar şi situaţia acestora se va remedia...

Doar în jur de 350 de blocuri din capitală mai sunt fără apă caldă
În România se deschide un nou aeroport, la Tulcea
România 24 Aprilie 2024, 14:43

În România se deschide un nou aeroport, la Tulcea

Se deschide Aeroportul Internaţional "Delta Dunării" din Tulcea.

În România se deschide un nou aeroport, la Tulcea
Primul tren nou pentru Magistrala Eroilor - Drumul Taberei, în depoul Metrorex
România 24 Aprilie 2024, 14:38

Primul tren nou pentru Magistrala Eroilor - Drumul Taberei, în depoul Metrorex

Trenul nou de metrou va începe testele pentru punerea în circulaţie.

Primul tren nou pentru Magistrala Eroilor - Drumul Taberei, în depoul Metrorex
Sumele confiscate de la infractori, folosite în beneficiul victimelor
România 24 Aprilie 2024, 14:20

Sumele confiscate de la infractori, folosite în beneficiul victimelor

Secretarul de stat în Ministerul Justiției, Roxana Momeu, spune că fondurile confiscate și recuperate de la infractori vor fi...

Sumele confiscate de la infractori, folosite în beneficiul victimelor
România și Coreea de Sud, memorandum de cooperare în domeniul energiei nucleare
România 24 Aprilie 2024, 14:09

România și Coreea de Sud, memorandum de cooperare în domeniul energiei nucleare

Delegația oficială a României a făcut o vizită la complexul Doosan Enerbility din Busan, lider mondial în producția de energie.

România și Coreea de Sud, memorandum de cooperare în domeniul energiei nucleare