Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Festivalul RadiRo se deschide cu Rapsodia nr. 1 de Enescu

Festivalul RadiRo se deschide cu Rapsodia nr. 1 de Enescu
Foto: Alexandru Dolea

Articol de Radio România, 13 Noiembrie 2018, 11:29

Numărătoarea inversă a început: mai sunt doar 5 zile până la startul Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo (18 - 25 noiembrie)! Duminică, 18 noiembrie (ora 19:00), Orchestra Naţională Radio, ansamblu ce împlineşte în acest an 90 de ani, are onoarea de a deschide la Sala Radio a patra ediţie a unicului festival din lume dedicat orchestrelor radio, cu Rapsodia nr. 1 semnată de Enescu şi un atractiv program francez Ravel/Debussy!

Deschiderea festivalului îl aduce la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio pe dirijorul francez Jean-Claude Casadesus,care afondat în 1976 Orchestra Naţională din Lille (Franţa), alături de care a înregistrat peste 30 de albume discografice şi a susţinut turnee în 32 de ţări. Programul serii va debuta cu celebra Rapsodie nr. 1 semnată de George Enescu şi va continua cu lucrări create de compozitorii francezi Maurice Ravel (Concertul în Sol pentru pian şi orchestră, Pavană pentru o infantă defunctă şi Suita Daphnis si Chloé) şi Claude Debussy (Preludiu la după amiaza unui faun). Evenimentul extraordinar îl are ca invitat special şi pe pianistul spaniol Javier Perianes aplaudat în cele mai mari săli de concert ale lumii, precum Carnegie Hall - New York, Barbican Hall - Londra, Marea Sală a Conservatorului din Moscova, Suntory Hall - Tokyo, Teatro Colón - Buenos Aires. Concertul se va derula cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Ţuţu).

Miercuri, 21 noiembrie (ora 19:00), Orchestra Naţională Radio va prezenta cel de-al doilea concert în cadrul Festivalului RadiRo, sub bagheta altui important dirijor francez - Frédéric Chaslin, director muzical al Orchestrei Simfonice din Ierusalim. A fost asistent al lui Daniel Barenboim la Paris şi Bayreuth şi în 1991 a devenit asistentul lui Pierre Boulez, colaborând cu Ensemble Intercontemporain. Distins cu prestigiosul German Echo Klassik Prize pentru înregistrarea concertelor lui Bach, pianistul francez David Fray va putea fi aplaudat de publicul de la Sala Radio interpretând Concertul op. 54 în la minor pentru pian şi orchestră semnat de Schumann. Programul serii mai cuprinde încă două creaţii celebre: Ceaikovski - uvertura-fantezie Romeo şi Julieta şi Rimski-Korsakov - Suita simfonică Şeherazada.

Agenda Festivalului RadiRo, organizat şi produs o dată la 2 ani de Radio România, cuprinde 8 concerte simfonice la Sala Radio şi, în premieră la RadiRo, 4 concerte de jazz (Sala Auditorium - Muzeul Naţional de Artă al României). Cea mai veche orchestră radio europeană - MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra (Germania) revine în România cu două concerte extraordinare (19 şi 20 noiembrie) şi 3 ansambluri celebre sunt prezente în premieră la Sala Radio: BBC Philharmonic (Marea Britanie), Orchestra de la Svizzera italiana - Lugano (Elveţia) şi RTÉ National Symphony Orchestra (Irlanda). Secţiunea de jazz o aduce la Bucureşti pe Aura Urziceanu şi 3 formaţii de jazz europene - Danish Radio Big Band (Danemarca), premiată în cadrul Grammy Awards, Croatian Radiotelevision Jazz Orchestra (Croaţia), una dintre cele mai vechi orchestre big band din lume şi Big Band-ul Radio România, recent aplaudat la Cerbul de Aur 2018.

Toate concertele festivalului sunt transmise live de Radio România, înregistrate şi difuzate ulterior de Televiziunea Română şi difuzate, de asemenea, de radiodifuziuni membre ale Uniunii Europene de Radio.

Alte informaţii legate de RadiRo 2018, pe www.radirofestival.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Producător: Radio România. Coproducător: Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Coproducător artistic : TVR, TVR 3. Organizator : Artexim

Parteneri: Primăria Capitalei prin ARCUB şi Muzeul Naţional de Artă al României. Transportator oficial: Dacia

Cu sprijinul: British Council, Instituto Cervantes, Institut Francais, Goethe Institut, Librăriile Humanitas, Florăria IRIS, Aqua Carpatica.

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Cariere, Adevărul, Dilema Veche, Historia, Unica, Avantaje, TV Mania, Psychologies, Eva.ro.

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Cultură 23 Aprilie 2024, 09:36

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024

Diplomele galei, adevărate opere de artă, au fost desenate de pictorul Ștefan Câlția.

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Două filme românești, în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes
Cultură 23 Aprilie 2024, 08:06

Două filme românești, în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes

A 77-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 14-25 mai.

Două filme românești, în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes
Ministerul Culturii, bani pentru completarea colecțiilor de patrimoniu administrate de trei muzee
Cultură 22 Aprilie 2024, 22:30

Ministerul Culturii, bani pentru completarea colecțiilor de patrimoniu administrate de trei muzee

Ministerul Culturii acordă 1,5 milioane de lei pentru completarea colecțiilor de patrimoniu administrate de trei muzee.

Ministerul Culturii, bani pentru completarea colecțiilor de patrimoniu administrate de trei muzee
Urări de Paştele Evreiesc
Cultură 22 Aprilie 2024, 21:24

Urări de Paştele Evreiesc

În mesajul transmis astăzi cu prilejul Sărbătorii de Pesah, Paştele Evreiesc, preşedintele Klaus Iohannis a apreciat...

Urări de Paştele Evreiesc
Gala Premiilor Radio România Cultural
Cultură 22 Aprilie 2024, 18:36

Gala Premiilor Radio România Cultural

Sunt recompensate cele mai importante reuşite ale culturii autohtone din anul 2023.

Gala Premiilor Radio România Cultural
Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural
Cultură 22 Aprilie 2024, 14:36

Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural

Pianista Sînziana Mircea, care a cântat pe marile scene din Europa, America de Nord şi Asia, va fi premiată în această seară...

Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural
Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural
Cultură 22 Aprilie 2024, 13:32

Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural

Pianista Sînziana Mircea a cântat pe marile scene din Europa, America de Nord şi Asia.

Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural
Ziua Mondială a Circului, sărbătorită la Aeroportul "Henri Coandă"
Cultură 19 Aprilie 2024, 09:28

Ziua Mondială a Circului, sărbătorită la Aeroportul "Henri Coandă"

Ziua Mondială a Circului va fi sărbătorită vineri la Aeroportul "Henri Coandă" din Bucureşti.

Ziua Mondială a Circului, sărbătorită la Aeroportul "Henri Coandă"