Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: BUNA DIMINEATA, ROMANIA! - continuare Miercuri, 24 Octombrie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Radio România

25 Septembrie 2018
Vizualizari: 701
Comentează add

Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio ”RadiRo”- 2018: Doar 24 de ore până se pun în vânzare abonamentele festivalului!

Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio ”RadiRo”- 2018

radio-romania

Foto: Alexandru Dolea

Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio ”RadiRo”- 2018:

Doar 24 de ore până se pun în vânzare abonamentele festivalului!

 

Prestigiu? Orchestre europene ca BBC Philharmonic Orchestra (Marea Britanie) sau Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii MDR din Leipzig (Germania), cea mai veche orchestră radio europeană;  Vedete? Dirijori și soliști de primă mărime ai scenelor internaționale; Emoție? Un program extraordinar, cu lucrări de la Mozart la Ravel și de la Debussy la Ceaikovski; Varietate? 8 concerte simfonice și 4 concerte de jazz - toate acestea sunt ”ingredientele” unui eveniment pe care nu îl puteți rata:

                        Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio ”RadiRo”- 2018, eleganța în muzică la superlativ!

 

”RadiRo” este singurul festival dedicat orchestrelor radio din Europa și din lume, eveniment produs și organizat de Radio România. Cea de-a IV-a ediție a festivalului se va desfășura între 18 și 25 noiembrie 2018 și va cuprinde două secțiuni: concerte simfonice – derulate la Sala Radio și, în premieră la această ediție, concerte de jazz – prezentate la  Sala Auditorium - MNAR  (Muzeul Național de Artă al României).

Organizat o dată la 2 ani (alternat cu Festivalul Internațional ”George Enescu”), începând din anul 2012, ”RadiRo” a reușit performanța de a aduce în fața publicului din România orchestre de primă mărime ale radiourilor publice din Europa și Asia.

 

Miercuri, 26 septembrie, se pun în vânzare abonamentele pentru ”RadiRo” 2018 și din data de miercuri, 3 octombrie vor fi disponibile la vânzare biletele individuale. Abonamentele sunt valabile doar la concertele simfonice (de la Sala Radio), pentru concertele de jazz (Sala Auditorium – MNAR) vor fi disponibile doar bilete (cu o categorie de preț unică).  Biletele și abonamentele vor fi disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

 

Ediția 2018 ”RadiRo” aduce la Sala Radio orchestre europene de prestigiu, ce aparțin unora dintre cele mai importante posturi publice de radio: BBC Philharmonic Orchestra (Marea Britanie), Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii MDR din Leipzig (Germania), Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Irlandeze (RTÉ National Symphony Orchestra), Orchestra Radiodifuziunii Elveției Italiene (Orchestra de la Svizzera Italiana) din Lugano, alături de ”gazda” eveni­mentului, Orchestra Națională Radio România.

Seria de concerte de jazz  va fi susținută de Big Band-uri ale  radio-difuziunilor publice din Danemarca, Croația și bineînțe­les, România. Vedeta acestei serii de concerte va fi Aura Urziceanu, care va reveni în România după mai mulți ani, special pentru a cânta în fața publicului Festivalului ”RadiRo”, alături de Big Band-ul Radio România.

Printre invitații care vor concerta în Festivalul ”RadiRo” se numără dirijori și soliști de primă mărime ai scenelor internaționale: dirijorii Vladimir Ashkenazy, Nathalie Stutzmann, pianiștii Mihai Ritivoiu – laureat al Concursului Inter­național ”George Enescu”, David Fray, Javier Perianes, violoncelistul Andrei Ioniță – una dintre ve­detele tinerei generații, câștigător al Marelui Premiu la Concursul Internaţional Ceaikovski (Moscova).

Prin această ediție a festivalului Radio România marchează și cele două evenimente importante ale acestui an – aniversarea împlinirii a 90 de ani de existență a postului public de radio (1 noiembrie) și aniversarea Centenarului României (1 decembrie).

Toate concertele festivalului sunt transmise live de Radio România, înregistrate și difuzate ulterior de Televiziunea Română și difuzate, de asemenea, de toate radiodifuziunile membre ale Uniunii Europene de Radio.

 

Pentru alte informaţii legate de  RadiRo 2018 vă rugăm să consultaţi site-ul www.radirofestival.ro


Producător: Radio România

Coproducător: Guvernul României, prin Ministerul Culturii

Coproducător artistic : TVR

Organizator : Artexim

Parteneri instituționali : MNAR (Muzeul Național de Artă al României) și Primăria Capitalei

Transportator oficial: Dacia

Cu sprijinul: British Council, Instituto Cervantes, Institut Francais, Goethe Institut, Librăriile Humanitas

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Cariere, Adevărul, Dilema Veche, Unica, Avantaje, TV Mania, Psychologies, Eva.ro.

 


Etichete Festivalul Internațional al Orchestrelor RadioRadiRo 2018

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live