Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Femeile vor avea drept de vot în Arabia Saudită

Este pentru prima dată când femeii saudite i se va acorda dreptul de a vota şi de a fi aleasă, în regatul musulman ultraconservator, unde se organizează doar alegeri municipale.

Femeile vor avea drept de vot în Arabia Saudită
Foto: Reuters.

Articol de Răzvan Stancu, 25 Septembrie 2011, 20:23

Regele Abdullah al Arabiei Saudite a promis că, pentru prima dată în in istorie, femeile vor putea participa la alegerile locale din ţară, informează BBC.

Regele Abdullah bin Abdul-Aziz a precizat că, după o consultare cu clericii religioşi de rang înalt, a decis ca femeile să aibă drept de vot în alegerile care vor avea loc peste patru ani.

"Pentru că am repins până acum problema marginalizării femeii în toate aspectele societăţii saudite şi în urma unor consultări cu clericii noştri de rang înalt, am fost de acord cu toţii, în ce priveşte această direcţie nouă, şi ne-am declarat susţinerea", a declarat Regele Abdullah.

Este pentru prima dată când femeii saudite i se va acorda dreptul de a vota şi a fi aleasă, în regatul musulman ultraconservator, unde se organizează doar alegeri municipale, precum şi cel de a intra în Majlis al-Shura, un consiliu consultativ ai cărui membri sunt desemnaţi.

Majlis al-Shura a recomandat ca femeilor să li se acorde drept de vot, dar nu şi dreptul de a candida la viitoarele alegeri locale, care vor avea lor peste patru ani, potrivit unor surse oficiale.

Video: Regele Abdullah al Arabiei Saudite a decis ca femeile să aibă drept de vot în alegerile care vor avea loc peste patru ani. Sursa: Reuters.

Joi vor avea loc alegeri municipale, pentru a doua oară în istoria regatului, la care femeile nu participă încă, dar vor putea accede la o jumătate dintre cele 285 de posturi de consilieri municipali, cealaltă jumătate fiind numită de către guvern.

În urmă cu aproximativ zece ani, Regele Abdulah a spus că femeile ar trebui să se afle în centrul economiei Arabiei Saudite.

De atunci schimbările au început să fie treptate de teama unor reacţii religioase.

Au fost luate măsuri pentru reducerea discriminării şi pentru a acorda mai mult respect femeilor.

Premierul Marcel Ciolacu, însoțit de mai mulți membri ai cabinetului, începe o vizită în Qatar
În lume 16 Aprilie 2024, 08:41

Premierul Marcel Ciolacu, însoțit de mai mulți membri ai cabinetului, începe o vizită în Qatar

Premierul Marcel Ciolacu, însoțit de mai mulți membri ai cabinetului, începe astăzi o vizită la Doha, capitala statului Qatar.

Premierul Marcel Ciolacu, însoțit de mai mulți membri ai cabinetului, începe o vizită în Qatar
Centrala Zaporijjia din Ucraina se află în pragul unui grav accident nuclear, avertizează directorul AIEA
În lume 16 Aprilie 2024, 07:39

Centrala Zaporijjia din Ucraina se află în pragul unui grav accident nuclear, avertizează directorul AIEA

Directorul Agenţiei Naţiunilor Unite pentru Energie Atomică (AIEA) a avertizat că centrala nucleară Zaporijjia din Ucraina se...

Centrala Zaporijjia din Ucraina se află în pragul unui grav accident nuclear, avertizează directorul AIEA
Ucraina acuză lipsa de muniţie şi de sisteme de apărare antiaeriană în faţa atacurilor Rusiei
În lume 16 Aprilie 2024, 07:33

Ucraina acuză lipsa de muniţie şi de sisteme de apărare antiaeriană în faţa atacurilor Rusiei

Ucraina a folosit foarte multe rachete de interceptare și astfel munția este pe terminate.

Ucraina acuză lipsa de muniţie şi de sisteme de apărare antiaeriană în faţa atacurilor Rusiei
Israelul a hotărât să riposteze la atacul Iranului
În lume 16 Aprilie 2024, 07:31

Israelul a hotărât să riposteze la atacul Iranului

Răspunsul Israelului la adresa Iranului va avea loc, dar nu imediat, ci la momentul și locul potrivite și cu atenționarea...

Israelul a hotărât să riposteze la atacul Iranului
Doi palestinieni, ucişi în confruntările din Cisiordania
În lume 16 Aprilie 2024, 05:31

Doi palestinieni, ucişi în confruntările din Cisiordania

Pentru a atrage atenţia la Fâşia Gaza, Podul Golden Gate din San Francisco a fost blocat câteva ore.

Doi palestinieni, ucişi în confruntările din Cisiordania
La Roma în 250 de locuri au fost întărite măsurile de securitate
În lume 16 Aprilie 2024, 01:29

La Roma în 250 de locuri au fost întărite măsurile de securitate

Sunt circa 28.000 de obiective înregistrate de Ministerul de Interne, pentru care măsurile de securitate au fost...

La Roma în 250 de locuri au fost întărite măsurile de securitate
VIDEO: Donald Trump, primul fost președinte american care este judecat penal
În lume 15 Aprilie 2024, 21:32

VIDEO: Donald Trump, primul fost președinte american care este judecat penal

Fostul președinte, Donald Trump, a negat că ar fi falsificat documentele afacerilor sale pentru a acoperi plăţile făcute...

VIDEO: Donald Trump, primul fost președinte american care este judecat penal
Miniștrii europeni ai energiei caută soluții pentru producătorii de panouri fotovoltaice
În lume 15 Aprilie 2024, 18:59

Miniștrii europeni ai energiei caută soluții pentru producătorii de panouri fotovoltaice

Cei 27 vor discuta și despre dezvoltarea rețelelor europene de electricitate.

Miniștrii europeni ai energiei caută soluții pentru producătorii de panouri fotovoltaice