Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Expoziţie la Închisoarea Piteşti

Fundaţia "Memorialul Închisoarea Piteşti" a organizat o expoziţie în Săptămâna Patimilor

Articol de Cristian Matei, Argeș, 25 Aprilie 2016, 02:55

La Piteşti s-a deschis o expoziţie în care vizitatorii pot afla despre chinurile şi tortura la care au fost supuşi studenţii cu orientare anticomunistă între anii 1949 şi 1951 în celebra închisoare din localitate.

Maria Axinte, membru fondator al Fundaţiei "Memorialul Închisoarea Piteşti" şi organizator al expoziţiei, speră că vizitatorii vor putea afla câte ceva despre acest episod de istorie recentă, foarte puţin cunoscut de către public.

Maria Axinte: "Noi am observat că în Piteşti nu se ştie nimic despre închisoarea Piteşti, în special în cartier, ceea ce pe noi ne doare. Încercăm să deschidem cât mai mult memorialul comunităţii locale. Sigur, ăsta este primul scop. Apoi, scopul este să educăm. Dacă nu există subiectul ăsta, e un motiv, înseamnă că nu e predat în şcoli sau că nu este predat cum trebuie sau că nu există informaţii. Au fost supuşi la chinuri inimaginabile, în special în perioadele de sărbători religioase, iar Săptămâna Patimilor, şi de aceea am şi deschis expoziţia acum, era cea mai grea din punctul de vedere al chinurilor la care erau supuşi oamenii aceştia".

Expoziţia este amenajată chiar într-una dintre clădirile fostei închisori, în care Organele de Securitate au experimentat, imediat după instalarea comuniştilor la putere, reeducarea prin tortură a studenţilor consideraţi antiregim

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
România 25 Aprilie 2024, 21:05

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro

Procurorii din România ai Parchetului European investighează o posibilă fraudă de peste o jumătate de milion de euro, cu care...

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
România 25 Aprilie 2024, 20:58

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara

A fost asigurată suma totală de 9,3 miliarde de lei pentru plata în avans, respectiv la începutul lunii mai, a pensiilor şi a...

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
România 25 Aprilie 2024, 20:44

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova s-a reunit în această după-amiază pentru a analiza situaţia de la...

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie
România 25 Aprilie 2024, 20:39

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie

Ministerul Energiei a lansat două programe de finanţare a proiectelor pentru surse regenerabile de energie şi modalităţi de...

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
România 25 Aprilie 2024, 19:32

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

Potrivit unor surse judiciare, fostului președinte Ion Iliescu îi va fi adusă la cunoștință calitatea de suspect vineri, la...

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA
România 25 Aprilie 2024, 19:22

Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA

Jurnalistul Grigore Cosma, etnic român din Odesa: Cu părere de rău, aceste ajutoare pot fi folosite acum doar pentru apărare,...

Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA
România şi alte 17 state au semnat o declaraţie comună pentru eliberarea imediată a ostaticilor din Fâșia Gaza
România 25 Aprilie 2024, 19:13

România şi alte 17 state au semnat o declaraţie comună pentru eliberarea imediată a ostaticilor din Fâșia Gaza

Liderii a 18 ţări, între care preşedintele Klaus Iohannis, au semnat o declaraţie comună prin care cer eliberarea ostaticilor...

România şi alte 17 state au semnat o declaraţie comună pentru eliberarea imediată a ostaticilor din Fâșia Gaza
Plata în avans a pensiilor pe luna mai, aprobată de Guvern
România 25 Aprilie 2024, 17:00

Plata în avans a pensiilor pe luna mai, aprobată de Guvern

În cadrul ședinței de guvern, care s-a desfășurat la Timișoara, au fost aprobate mai multe acte normative.

Plata în avans a pensiilor pe luna mai, aprobată de Guvern