Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Evenimente, cu ocazia a 90 de ani de la sfinţirea Crucii de pe Caraiman

La Buşteni, au loc mai multe evenimente, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la sfinţirea Crucii de pe Caraiman, dedicată eroilor căzuţi pe front, în Primul Război Mondial.

Evenimente, cu ocazia a 90 de ani de la sfinţirea Crucii de pe Caraiman
Foto: wikipedia.org.

Articol de Simona Uţă, Ploieşti, 15 Septembrie 2018, 14:12

La Buşteni se desfăşoară, în aceste zile, manifestări dedicate comemorării Primului Război Mondial, celebrării Marii Uniri şi împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe vârful Caraiman.

Monumentul, ridicat în perioada 1926-1928, a intrat anul acesta într-un amplu proces de renovare. Corespondenta RRA, Simona Uţă, relatează:

Reporter: În această dimineaţă, la 2291 de metri altitudine la Crucea Eroilor de pe Caraiman a avut loc ceremonia depunerii de coroane care a marcat trecerea a 90 de ani de când acest monument a fost finalizat şi sfinţit.

La ceremoniile religioase şi militare au partcipat delegaţia Ministerului Apărării Naţionale condusă de ministrul Mihai Fifor, Majestatea Sa, Principesa Margareta însoţită de Alteţa Sa, Principele Radu, o delegaţie din Republica Moldova, reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, elevi ai Liceului Militar de la Breaza şi numeroşi turişti.

Ceremonialul depunerii de coroane a fost urmat de un scurt concert de nai susţinut de artistul Nicolae Voiculeţ, ambasador al Anului Centenar.

Ministrul apărării, Mihai Fifor, a declarat că evenimentul de astăzi a fost un adevărat pelerinaj pentru cinstirea eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale, dar şi în teatrele de operaţiuni din ultimii ani.

Mihai Fifor: Crucea de pe Caraiman nu este doar un monument de for public. Nu este doar un monument aparţinând patrimoniului cultural naţional. Este un simbol şi este un simbol al creştinismului românesc, este un simbol al românismului în adevăratul sens al cuvântului, dincolo de valoarea sa istorică.

Noi garnituri de metrou
România 25 Aprilie 2024, 14:45

Noi garnituri de metrou

Noua garnitură de metrou, Metropolis, produsă de compania franceză Alstom, a ajuns astăzi în Depoul Berceni al Metrorex.

Noi garnituri de metrou
Maramureș: Un polițist care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise
România 25 Aprilie 2024, 14:34

Maramureș: Un polițist care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

IPJ Maramureș spune că la intrarea în serviciu, toți polițiștii sunt instruiți și evaluați din punct de vedere al capacității...

Maramureș: Un polițist care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise
În sudul, centrul şi estul ţării sunt anunţate în continuare ploi
România 25 Aprilie 2024, 14:30

În sudul, centrul şi estul ţării sunt anunţate în continuare ploi

Potrivit prognozei meteo, va mai ninge până mâine dimineaţă în toate zonele de altitudine şi mai ales în Carpaţii Meridionali...

În sudul, centrul şi estul ţării sunt anunţate în continuare ploi
Directorul pentru Europa al OMS: Trebuie să prelumgim viaţa sănătoasă
România 25 Aprilie 2024, 13:59

Directorul pentru Europa al OMS: Trebuie să prelumgim viaţa sănătoasă

Interviu cu directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge.

Directorul pentru Europa al OMS: Trebuie să prelumgim viaţa sănătoasă
Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră
România 25 Aprilie 2024, 13:52

Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră

Biroul regional cuprinde 53 de state membre din Europa, fosta Uniune Sovietică plus Israel.

Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră
Procurorii au început audierile în dosarul mineriadei din 1990
România 25 Aprilie 2024, 13:49

Procurorii au început audierile în dosarul mineriadei din 1990

Anchetatorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse de ei au fost anulate în instanţă.

Procurorii au început audierile în dosarul mineriadei din 1990
Containere anti-urs produse în Slovacia au fost amplasate la Băile Tuşnad
România 25 Aprilie 2024, 13:37

Containere anti-urs produse în Slovacia au fost amplasate la Băile Tuşnad

Băile Tuşnad este prima localitate din ţară care foloseşte acest gen de containere.

Containere anti-urs produse în Slovacia au fost amplasate la Băile Tuşnad
LIVE VIDEO: Ședință de guvern la Timișoara
România 25 Aprilie 2024, 12:48

LIVE VIDEO: Ședință de guvern la Timișoara

Urmează să fie adoptate mai multe proiecte cu impact major pentru regiunea de Vest a ţării.

LIVE VIDEO: Ședință de guvern la Timișoara