Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Eurostat: România produce cel mai puțin deșeu municipal din UE

În raportul publicat marti, EUROSTAT remarcă statele membre care reuşesc să recicleze mari cantităţi de astfel de deşeuri.

Eurostat: România produce cel mai puțin deșeu municipal din UE

Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 23 Martie 2016, 09:01

Fiecare european a produs, în medie, 475 de kg de deşeuri municipale în 2014 – potrivit Biroului European de Statistică.

În raportul publicat marti, EUROSTAT remarcă statele membre care reuşesc să recicleze mari cantităţi de astfel de deşeuri.

Deşeurile municipale sunt cele provenite din gospodăriile particulare, dar şi de la firmele comerciale, birouri, instituţii, fiind diferite, însă, de deşeurile industriale şi agricole.

AUDIO: Europa la zi. Euranet Plus.

Şi este vorba de: hârtie, carton, metale, textile, lemn, resturi alimentare şi de grădină. Ele sunt colectate, de obicei, de serviciile municipale de salubritate.

Cea mai mare parte o reprezintă hârtia şi cartonul, urmate de materialele organice. Cantităţile de deşeuri municipale diferă nu numai de la o ţară la alta, dar şi de la o localitate la alta.

De asemenea, există diferenţe mari între ţările membre, în ceea ce priveşte colectarea selectivă şi reciclarea acestora.

Cu 254 de kg pe cap de locuitor, România a produs cele mai puţine astfel de deşeuri din toată Uniunea, unde media a fost aproape dublă.

Deşeuri mai puţine au generat şi polonezii şi letonii. În schimb, dacă, la nivel european, din cele 475 kg pe cap de locuitor, aproximativ 28% au fost reciclate, în România la reciclare au mers doar 5%, în timp ce 82% au fost aruncate la gropile de gunoi.

Cifre mai mari de deşeuri municipale aruncate la gropile de gunoi au înregistrat doar Letonia, cu 92%, Malta, cu 88% şi Croaţia, cu 83%.

Each person in the EU generated 475 kg of municipal waste in 2014 #Eurostathttps://t.co/w7nOcU00N2pic.twitter.com/dkBVVZhsrz

— EU_Eurostat (@EU_Eurostat) March 22, 2016

În 2014, cei mai buni elevi au fost Slovenia şi Germania, ţări unde aproape jumătate din deşeurilor municipale generate de locuitori au fost reciclate, 49% şi, respectiv, 47%. Alte ţări, precum Estonia, Danemarca, Finlanda şi Suedia au ales să incinereze o mare parte a acestui tip de gunoi, pentru a produce energie, în timp ce la noi, doar 2% din deşeuri au fost folosite astfel.

La acest capitol, Suedia este cel mai bun exemplu, reuşind să-şi obţină 20% din necesarul de energie, în centrale ce folosesc drept combustibil gunoaiele menajere, pe care uneori chiar le importă din Italia sau Marea Britanie.

Politicile europene privind gestionarea deşeurilor promovează reducerea impactului acestora asupra mediului şi a sănătăţii.

Obiectivul pe termen lung al acestor politici este de a reduce cantitatea de deşeuri generate de oameni şi, atunci când acest lucru nu poate fi evitat, de a le folosi ca resurse, prin reciclare şi eliminare, în condiţii de siguranţă.