Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Europa, cuprinsă de proteste

Protestele de nemulţumire faţă de măsurile de austeritate luate de guvernele statelor din Europa se răspândesc de la o zi la alta. În Italia sunt anunţate proteste pe tot cuprinsul lunii octombrie.

Europa, cuprinsă de proteste
Foto: Arhivă Reuters.

Articol de Elena Postelnicu, Corespondent RRA în Italia, 03 Octombrie 2011, 19:13

În Grecia, bugetul pentru 2012, acompaniat de un nou pachet de măsuri de austeritate, are mari şanse să fie aprobat de parlament.

Printre măsurile avute în vedere se numără trecerea în rezervă a 30.000 de salariaţi publici până la sfârşitul anului, ceea ce înseamnă că timp de un an, aceştia vor primi 60% din salarii, după care vor fi trimişi în şomaj.

Aceasta ar fi însă numai prima etapă a programului, pentru că proiectul face referire la 200.000 de angajaţi care ar trebui să părăsească aparatul de stat.

De asemenea, până la sfârşitul anului, grecii sunt obligaţi să-şi plătească taxele de urgenţă şi impozitele restante, măsuri care, evident, au stârnit numeroase proteste aproape în fiecare zi.

Măsurile anticriză au stârnit multe nemulţumiri şi în Marea Britanie, unde, la Manchester, de exemplu, peste 30.000 de persoane au ieşit în stradă, nefiind de acord cu planul de austeritate pe care autorităţile britanice l-au adoptat.

Mitingul a fost organizat de sinidicate, iar protestatarii au cerut obligarea băncilor la plata unor taxe suplimentare şi renunţarea la politica disponibilizărilor.

Proteste în Italia în toată luna octombrie

În paralel cu aceste acţiuni, şi sindicatele din Italia au început o serie de proteste, care se vor întinde toată luna octombrie.

Astfel, au intrat în grevă angajaţi din transportul public, nemulţumiţi de anunţul privind intenţia de concediere a 150.000 de salariaţi din acest sector.

Lor li s-au alăturat şi angajaţii de la Compania Naţională de Poştă din Italia.

Cu greva de luni a salariaţilor din transportul public şi de la Poşta italiană se dă startul unei serii de alte proteste care vor avea loc în această lună în Peninsulă.

Peste 150.000 de sindicalişti din transport, de la USD - Unione Sindacale di Base - din mai multe oraşe au refuzat să lucreze în semn de protest faţă de reducerea cu 70% a fondurilor alocate acestui sector, reducere care deja a început să cauzeze disponibilizări, tăieri salariale şi creşteri de tarife.

Totodată, greviştii consideră că actualul plan de austeritate, modificat de patru ori de Guvernul Berlusconi, anulează drepturile angajaţilor.

Cei care lucrează pentru o instituţie publică se tem de disponibilizări, iar femeile, că vârsta pensionării va creşte tot mai mult. Au avut astfel de suferit călătorii din Roma, Bologna şi Napoli, în vreme ce la Milano şi Torino, transportul public s-a desfăşurat în mod regulamentar, iar la Florenţa, greva a fost anunţată pentru data de 7 octombrie.

Şi serviciile poştale au avut de suferit din cauza grevei programate de alte patru sindicate.

Lanţul protestelor continuă vineri, 7 octombrie, cu o grevă a profesorilor, care va afecta şi serviciile externe contractate de către unităţile de învăţământ sau administraţia publică.

Luni, 10 octombrie, vor refuza să muncească angajaţii grupului UniCredit pe durata întregului program.

Din nou, transporturile vor avea de suferit pe 20 şi 21 octombrie, de această dată, în sectorul feroviar.

Un alt protest, tot în sectorul feroviar, dar Departamentul de transport de marfă, va avea loc la 24 octombrie.

Protestele din această lună se pare că vor lua sfârşit pe 28 octombrie, când vor intra în grevă pe toată durata programului lucrătorii din administraţia publică.

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în vreme de război
În lume 26 Aprilie 2024, 19:11

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în vreme de război

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în condiţii de război.

Etnicii români din Ucraina se pregătesc să petreacă al treilea Paşte în vreme de război
”Vom continua sprijinul acordat de instituţiile româneşti pentru consolidarea cadrului legal şi instituţional al Republicii Moldova”
În lume 26 Aprilie 2024, 19:07

”Vom continua sprijinul acordat de instituţiile româneşti pentru consolidarea cadrului legal şi instituţional al Republicii Moldova”

Integrarea europeană este cea mai bună cale pentru creşterea rezilienţei Republicii Moldova în faţa actualelor provocări de...

”Vom continua sprijinul acordat de instituţiile româneşti pentru consolidarea cadrului legal şi instituţional al Republicii Moldova”
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei
În lume 26 Aprilie 2024, 16:51

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a acuzat China de faptul că ajută Rusia să îşi susţină asaltul asupra Ucrainei,...

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei
Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil
În lume 26 Aprilie 2024, 16:45

Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil

În anul 2023, Uniunea Europeană a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil, cu 7% mai mult față de...

Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil
SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament
În lume 26 Aprilie 2024, 14:53

SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament

La începutul lunii iunie, în Ucraina vor ajunge avioanele F-16.

SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament
Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale
În lume 26 Aprilie 2024, 14:11

Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale

Secretarul american de stat, Antony Blinken, efectuează, începând de miercuri, a doua sa vizită în China în mai puţin de un an.

Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale
Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani
În lume 26 Aprilie 2024, 13:45

Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani

5 dintre cele 30 de tancuri Abrams pe care SUA au fost de acord să le furnizeze Ucrainei în 2023 au fost pierdute.

Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani
Restricții de circulație în Ungaria
În lume 26 Aprilie 2024, 12:26

Restricții de circulație în Ungaria

La 1 Mai, autorităţile din Ungaria vor impune interdicţia de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj.

Restricții de circulație în Ungaria